La deschiderea INDAGRA, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, a declarat că în primele 9 luni din 2022, în conturile României și ale fermierilor români au intrat 2,57 miliarde de euro. Liderul PSD i-a asigurat pe fermierii din țara noastră că partidul pe care îl conduce îi va susține necondiționat.

”Aşa cum aţi văzut deja, PSD a pus în centrul programului său de guvernare politicile dedicate agriculturii şi dezvoltării rurale, sprijinirii fermierilor şi susţinerii producţiei româneşti. În viziunea noastră, sprijin pentru producţia românească a însemnat sprijin pentru investiţii, plăţi la timp pentru fermieri şi programe de susţinere pentru toate sectoarele din domeniul agriculturii. De aceea, am alocat peste 500 de milioane de euro din bugetul naţional programelor de sprijin din toate sectoarele. Iar rezultatele se văd: în pofida unui an extrem de greu, marcat de războiul din Ucraina, de criza energetică şi de secetă, producţia la grâu este dublă faţă de necesarul de consum al României. Totodată, fructele şi legumele româneşti sunt mult mai prezente pe mesele românilor. Iar acesta este meritul fermierilor români care, în ciuda tuturor acestor greutăţi, au continuat să acceseze programele de sprijin şi să lucreze pământul”, a spus preşedintele PSD în discurs.

Marcel Ciolacu ”i-a asigurat pe toţi fermierii din România că, atâta vreme cât vor fi la guvernare, cei de la PSD vor continua să-i susţină”.

”Ştim dificultăţile legate de costurile de producţie şi ştim că majorarea preţurilor la energie afectează toate ramurile agricole. Dar, prin parteneriatul pe care PSD îl are cu fermierii, ne-am propus tocmai depăşirea acestor obstacole. Aşadar, vom continua investiţiile în sistemul de irigaţii şi în cel de creştere a precipitaţiilor, pentru a asigura securitatea alimentară şi în perioade dificile, secetoase, aşa cum, din păcate, am avut în acest an. Vrem să direcţionăm spre agricultură toate fondurile europene disponibile pentru dezvoltarea afacerilor din agricultură”, a spus el.

Preşedintele PSD a arătat că în primele 9 luni ale acestui an, în conturile României şi implicit ale fermierilor români, au intrat 2,57 miliarde euro. ”La acestea se vor adauga 1,3 miliarde euro, reprezentând avansul la plăţile directe, plăţi care au început deja din 16 octombrie. La această dată, deja au intrat aproape 800 milioane euro catre 375 de mii de fermieri. Iar plăţile la timp vor continua, pentru că ştim cât de importantă este asigurarea fondurilor pentru pregătirea anului agricol următor”, a spus Ciolacu.

El l-a felicitat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, care, spune el, ”s-a implicat din prima zi şi a obţinut de la Comisia Europeană acordarea subvenţiilor în avans, într-un cuantum de 70%, inclusiv pentru sectorul zootehnic, greu încercat în acest an”.

”Ştim cu toţii că apartenenţa la UE este un avantaj pentru fermierii români şi noi ne asigurăm că valorificăm corect acest avantaj. Ca să vă dau un exemplu, din 2015, de când a început actualul ciclu de plăţi din fonduri europene, agricultura românească a primit aproape 20 de miliarde euro. Bani investiţi în producţia românească, în dotarea fermelor şi unităţilor de procesare româneşti cu echipamente moderne, în imputuri menite să crească productivitatea şi sustenabilitatea afacerilor româneşti din agricultură”, a precizat preşedintele PSD,

”Avem fermieri pricepuţi, avem tehnologie de ultimă generaţie – pe care o puneţi dumneavoastră la dispoziţie – , avem pământ roditor şi, foarte important, în sfârşit avem o strategie clară, coerentă, de dezvoltare a agriculturii pentru perioada 2023-2027. Mă bucur că miniştrii PSD ai Agriculturii au reuşit, alături de funcţionarii din minister şi de asociaţiile de fermieri, să transmită la Comisie varianta finală a Planului Naţional Strategic. Astfel, lucrând zi şi noapte, au recuperat timpul pierdut de cei care au avut în coordonare agricultura în perioada 2019 – 2021. Pe baza acestei strategii, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, a industriei alimentare şi a satului românesc, vă asigur că cele 15,8 miliarde de euro vor fi folosite pentru a avea o agricultură sustenabilă, care foloseşte noile tehnologii disponibile şi cele mai performante imputuri. Totul, pentru a dezvolta acest sector de o importanţă strategică pentru România! ”, a mai spus Marcel Ciolacu în mesaj, scrie News.ro.

Citește și: Peste 630 de locuri de muncă, disponibile în județ și Uniunea Europeană! Vezi ofertele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.