Femeia implicată în dosarul Nordis, căsătorită în Bistrița, reținută de procurorii DIICOT în urma perchezițiilor efectuate luni la domiciliul acesteia, a fost dusă în fața magistraților de la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă. Este vorba despre Oana Claudia Oprea, manager financiar al firmei lui Vladimir Ciorbă, soțul deputatei Laura Vicol. Numele Oanei Claudia Oprea apare inclusiv in stenogramele date publicității, potrivit BistrițaExpres.ro.

Numele Oanei Oprea apare pe lângă portalul instanțelor alături de 10 co-inculpați mult mai cunoscuți, dar și în stenogramele date publicității pe surse de presa centrală: fosta deputată PSD Laura Vicol, fosta sefă a comisiei juridice din Camera Deputaților, și soția proprietarului Nordis, Vladimir Ciorbă, si el inculpat în dosar, Sanda Răileanu, un alt director financiar al grupului, originară din Cluj, Poștoacă Emanuel, un alt acționar și alți membri ai board-ului Nordis, compania acuzată de delapidarea banilor a sute de persoane și firme cărora le-ar fi vândut apartamente revândute ulterior.

În timpul derulării cauzei în instanța de drepturi și libertăți a Curții de Apel București, presa centrală a publicat, pe surse, date din referatul procurorilor DIICOT care cer arestul preventiv a celor 11. O discuție consemnată  în dosar (nn între Oana Oprea și mama acesteia ), publicată de G4 Media face trimitere la revânzarea unui apartament și împărțirea unor sume de bani:

„OANA OPREA: Și apoi aia când au văzut că n-au primit banii…

ZAHARIA MIHAELA: Ei… e urât, aicea chiar că e groaznic…

OANA OPREA: Da, mai trebuie să aștepți legal încă 60 de zile, de la termen. Deci ei teoretic au câștigat 6 luni de zile. Și ei au revândut azi apartamentul pe care tu l-ai reziliat, au luat mai mulți bani înțelegi și ție nu ți i-au dat! Că așa au vrut să facă și cu mine, că de-aia m-am enervat eu cu ăia 10.000 de euro!

(…)

ZAHARIA MIHAELA: ”Vai de capul meu, mă, dar unde dracu s-au dus atâția bani, mă, Oana, mă?”.

OANA OPREA: ”Eh… În șifonierul Laurei, în mașinile lui Vlad, în bijuteriile tuturor!”, arată un fragment din stenogramele referatului.

ZAHARIA MIHAELA: ”Mă, dar atât de mulți?”

OANA OPREA: ”Păi mama calculează, io am luat atâta, ăla a luat atâta, în… treptat! În timp, salariile care au fost, Sanda casă, eu apartamente, Emanuel cu copiii, plimbări, vacanțe, petreceri, city-breakuri, și d-alea cum se numește…”

Într-o altă stenogramă, o discuție între Oana Claudia Oprea și Mircea Oprea surprinde aspecte despre banii pe care Laura Vicol i-ar datora femeii, dar și despre banii pe care îi datorează clienților Nordis:

„OPREA OANA CLAUDIA: Și eu stau și rezolv lucrurile pe curul meu… și mă uit la stele, mă agit, îmi fac nervi cu alții și… mă rog de toată lumea.

OPREA MIRCEA: Asta mă enervează și pe mine.

OPREA OANA CLAUDIA: Știi, că inițial îmi promisese 8000 de euro, după aia mi-a promis 5000 de euro și acuma nu știu dacă iau 2000. Ca să știu de ce mă agit, că dacă e, nu mă mai agit. A din banii mei restanță, nu în plus din cei 10.000 pe care are să mi-i dea, deci nu ceva în plus că… fac eu asta. 

OPREA MIRCEA: Exact.

OPREA OANA CLAUDIA: Deci eu mă zbat ca să-mi recuperez restanța pe care ei o au la mine.

OPREA MIRCEA: Mda.

(…)

OPREA OANA CLAUDIA: Mda și uite-așa sunt… ieri am zis că sparg și telefonul și-l sparg și pe Vlad dacă îl văd în fața mea, mda…

OPREA MIRCEA: Exact așa o zis o grămadă, vorba ta.

OPREA OANA CLAUDIA: Deci îți dai seama, știi? Am văzut comentariile lui Laura, știi… că i-a scris unul, zice, dar banii la oameni când îi dați înapoi? Am vrut să zic, lasă că ea… a avut gentuțe și s-a plimbat bine. 

OPREA MIRCEA: Exact.

OPREA OANA CLAUDIA: Și bijuterii pe ea… și asta. Îți dai seama că o să folosească pentru ea și pentru copiii ei, nu o interesează pe ea să… dea înapoi la firmă vreun ban 

Într-o altă discuție, tot Oana Claudia Oprea și Mircea Oprea vorbesc despre cheltuieli numeroase restante ale lui Vladimir Ciorbă, dar și despre opulența cheltuielilor cuplului Vicol-Ciorbă:

„OPREA MIRCEA: Și Vlad ce face?

OPREA OANA CLAUDIA: Vlad e… îți dai seama și ăla i-a venit chiria peste el, tot încerc să rezolv ceva cu el și evident că-mi promite niște lucruri și nu face ce promite. 

OPREA MIRCEA: S-o… (n.l. neinteligibil)… este?

OPREA OANA CLAUDIA: Oooo… e maxim, are la datorii, eu așa pe zi ce trece mai aflu de câte una, știi că n-are ce să facă decât să-mi zică.

OPREA MIRCEA: Mda.

OPREA OANA CLAUDIA: E jale, jale, chiar ieri mă uitam cu el pe contractul de închiriere că evident pe cine sună oamenii, pe mine.

OPREA MIRCEA: Pe tine.

OPREA OANA CLAUDIA: Deci are 16 mii de lei la utilități și acuma trebuie să plătească chiria pe 6 luni, 15 mii pe lună.

OPREA MIRCEA: Î.

OPREA OANA CLAUDIA: Monaco e neachitat. 

OPREA MIRCEA: Ei…

OPREA OANA CLAUDIA: 46 de mii are acolo de plată până în ianuarie.

OPREA MIRCEA: Și… și amu o jumate de an, 16 mii se duceau pe o masă în oraș. 

OPREA OANA CLAUDIA: Știi, că asta vorbeam și cu maică-mea dimineață, na. Dar m-a enervat că mi-a promis ceva după aia mi-a promis mai puțin și acuma cred că nu-mi dă nimic, știi?

OPREA MIRCEA: Îhî, îhî”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.