Măsuri suplimentare în comunele Matei, Budești, Lunca Ilvei, Nușeni și Mărișelu au fost adoptate, luni, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud, pentru combaterea răspândirii noului Coronavirus CoVid-19! Măsurile intră în vigoare începând de marți, 17 noiembrie.

 Conform Hotărârii CJSU 87/16.11.2020, se introduc restricţii în Matei, Budești și Lunca Ilvei, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1000 de locuitori. 

În aceste comune, se suspendă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul unităților de spectacole și/sau concerte.

 Aceeași Hotărâre CJSU prevede măsuri restrictive în Nușeni și Mărișelu, unități administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 și mai mică decât 3/1000 de locuitori. 

În aceste comune, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00.

Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. 

De asemenea, conform Hotărârii CJSU 87/16.11.2020, în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori – Rebra, Ciceu Mihăești și celelalte unități administrativ-teritoriale din județ, cu excepția celor menționate mai sus și pentru care nu au fost introduse restricții prin Hotărâri ale CJSU adoptate începând cu data de 15.10.2020, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00.

Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Restricţiile prevăzute de Hotărârea CJSU 87/16.11.2020 se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.

Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 17 noiembrie 2020.  


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.