Polițiștii atrag atenția cetățenilor să fie atenți la metoda „accidentul”, mai ales că în ultimele 48 de ore cinci bistrițeni au fost înșelați prin această metodă.

„La data de 22 august a.c., persoane necunoscute au contactat pe telefonul fix un minor, în vârstă de 16 ani, din Bistriţa, care se afla la domiciliul său, căruia i s-au recomandat ca fiind avocaţi. Acestea i-au comunicat faptul că părinţii săi, care se află în Franţa, au fost implicaţi într-un eveniment rutier în urma căruia o persoană a decedat, solicitându-i toţi banii pe care îi deţine pentru ca părinţii să nu fie arestaţi şi evenimentul să nu fie dat publicităţii.
Astfel, minorul s-a întâlnit pe raza municipiului cu o persoană necunoscută căreia i-a înmânat 300 de euro şi 2.600 de lei.

La data de 22 august a.c., o femeie, în vârstă de 63 de ani, din Bistriţa, în timp ce se afla la domiciliul său, a fost contactată pe telefonul fix de către persoane necunoscute care s-au recomandat ca fiind avocaţi şi care au indus-o în eroare prin aceea că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
Pentru ca acesta să nu fie arestat, bistriţeanca s-a întâlnit cu o persoană necunoscută, în faţa sediului unei bănci din municipiu, a retras de pe card 3.000 de lei şi i-a înmânat necunoscutului suma de bani, cardul şi codul PIN.
Ulterior, persoana respectivă a mai retras de pe cardul persoanei vătămate 2.000 de lei.

La data de 22 august a.c., persoane necunoscute au contactat pe telefonul fix un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din Bistriţa, căruia i s-au prezentat ca fiind avocaţi. Acestea i-au comunicat faptul că fiul său a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia o persoană a decedat, solicitându-i toţi banii pe care îi deţine pentru ca acesta să nu fie arestat.
Astfel, în timp ce discuţia telefonică continua, la domiciliul persoanei vătămate s-a prezentat o persoană necunoscută căreia bistriţeanul i-a înmânat 1.100 de euro.

La data de 23 august a.c., aflându-se la domiciliu, un bărbat, de 67 de ani, din Bistriţa, a fost apelat pe telefonul fix şi ulterior pe cel mobil, de pe un număr privat, de către un bărbat care s-a recomandat ca fiind poliţist şi apoi de către o femeie, care s-a prezentat avocata din oficiu a fiicei sale, stabilită în Canada, comunicându-i-se faptul că aceasta a fost implicată într-un accident rutier.
Pentru ca fiica sa să nu fie arestată, cei doi necunoscuţi au determinat persoana vătămată să se întâlnească, pe o stradă din municipiu, cu o altă persoană, care s-a recomandat ca fiind reprezentant al Ambasadei României în Canada, căruia bistriţeanul i-a înmânat 3.000 de euro, sumă care urma să parvină părinţilor aşa-ziselor victime ale accidentului.

La data de 23 august a.c., în timp ce se afla la domiciliu, un bărbat, de 47 de ani, din Bistriţa, a fost contactat pe telefonul fix şi ulterior pe cel mobil, de pe un număr privat, de către un necunoscut care s-a recomandat ca fiind poliţist şi apoi de un altul, care s-a prezentat avocat din oficiu al fiicei sale, stabilită în Italia, relatându-i-se faptul că aceasta a fost implicată într-un accident rutier şi riscă să fie arestată.
Prin mijloace dolosive, cei doi necunoscuţi au determinat persoana vătămată să se întâlnească, pe o stradă din municipiu, cu o altă persoană, care s-a recomandat ca fiind reprezentant al Ambasadei României din Italia, căruia bistriţeanul i-a înmânat 660 de euro şi 4.500 de lei, bani care urmau să parvină familiilor aşa-ziselor victime ale accidentului”, informează IPJ BN.

Pentru a nu deveni victima acestui gen de înşelăciune, denumită generic „metoda accidentul”, poliţiştii bistriţeni atenţionează cetăţenii să fie prudenţi atunci când sunt apelaţi telefonic de persoane necunoscute şi îi sfătuiesc să ţină cont de următorul set de recomandări:

„-În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi susţin că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicată, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională;
-Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau luaţi legătura cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune;
-Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei!

În cazul în care vă confruntaţi cu asemenea situaţii, adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112!!!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.