Cimitirul municipal, deşi este în administrarea Primăriei Bistriţa, se află într-o stare mai mult decât jalnică.
Pentru administrarea Cimitirului municipal, bistriţenii care au aici loc de veci plătesc sume mult mai mari decât cei care au unul similar în Cimitirul ortodox, aflat în vecinătate. În plus, într-o capelă părăsită din incinta acestui cimitir al primăriei îşi duc veacul săraci ai Bistriţei, cu ştiinţa municipalităţii.

În anul 2007, Primăria Bistriţa a cumpărat o bucată de teren în suprafaţă de 1,2 hectare, cu scopul de a extinde actualul cimitir municipal. Tranzacţia a fost posibilă cu votul consilierilor locali, la preţul final de 1,7 miliarde de lei vechi. În toţi aceşti ani municipalitatea nu a investit deloc în cimitirul municipal, deşi achiziţionarea terenului s-a făcut în grabă.

Primăria cumpără teren de cimitir, dar îl lasă în paragină

Cimitirul Municipal se află într-o stare deplorabilă, deşi pentru extinderea lui s-au alocat 1,7 miliarde de lei vechi. Consilierii locali au votat în unanimitate pentru cumpărarea unei suprafeţe de 1,2 hectare în 2007, dar nimeni nu a mai investit în amenajarea zonei. Practic, de trei ani de zile se lucrează la un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care este de altfel singura investiţie în acest sens.
2.500 de locuri de veci ar urma să fie amenajate în cimitirul Primăriei Bistriţa. PUZ – ul prevede amenajarea întregului cimitir prin realizarea unor alei, montarea unor băncuţe şi amplasarea unor cişmele. Cu adevărat însă nu s-a întâmplat nimic şi cimitirul municipalităţii zace nefolosit deşi s-au băgat miliarde bune. Colac peste pupăză, în anul 2003, municipalitatea a cumpărat un hectar şi jumătate de teren, însă nici acela nu este amenajat.
Responsabilii o dau din colţ în colţ şi ajung la veşnica problemă: lipsa banilor.  
„Aşteptăm să se aloce bani pentru această investiţie să demarăm lucrările de amenajare a cimitirului. Terenul este cumpărat, ştiu că s-a întocmit un PUZ, dar atât. Atât Vasile Moldovan, cât şi Ovidiu Creţu se feresc de o astfel de investiţie, care cred eu este absolut necesară, mai ales că deja avem solicitări pentru locuri de înhumare”, susţine Dorel Cilean, şef – birou în cadrul Serviciului de întreţinere cimitire – ecarisaj.
Familia care doarme în capela din cimitir

Şi pentru că cimitirul administrat de primărie a fost lăsat în voia sorţii, acesta a devenit mai nou loc de odihnă şi recreere pentru cei fără adăpost. De mai mulţi ani, în incinta acestui cimitir îşi duce traiul o familie nevoiaşă. Practic, membrii familiei susţin că au cumpărat capela de la nişte proprietari saşi, au scos osemintele pe care urmaşii le-au înhumat în Cimitirul Evanghelic şi în vechea capelă, cunoscută sub numele de Capela lui Huber, şi-au amenajat o locuinţă.
Toaleta este amenajată în spatele capelei, nu există apă curentă şi iarna se încălzesc cu un reşou, alimentat de la un cablu electric tras ilegal. Bărbaţii, trei feciori şi soţul câştigă de pe urma lucrărilor la morminte, „din ciubucuri”. Ponturile se obţin de la faţa locului, din cimitir.
Soţia capului acestei familii este femeie de serviciu la capela mare cimitirului. Cei cinci oameni locuiesc în cimitir pentru că locuinţa pe care au avut-o au piredut-o, se pare din cauza datoriilor pe care le-au avut la bănci. „Nu am unde să stau, ce să fac? Noi avem acte pe capelă de vreo cinci ani, aşa că nu are de ce să ne dea afară, pentru că suntem proprietari. Să ne dea primăria bani să amenajăm capela. Noi ce să facem? Câştig cinci milioane de la primărie şi nu mă pot descurca, de aia dormim în capelă”, susţine tanti Ana, femeia de serviciu angajată a Primăriei.  

Cimitirul, în stare deplorabilă, taxe speciale plătite aiurea de bistriţeni

Iarba nu este tunsă decât pe alocuri, nu sunt amenajate cişmele şi nici alei. Nu există pubele de gunoi, cu toate că se achită o taxă pentru fiecare loc de veci. Pe alocuri se întâlnesc mormane de gunoaie şi nimeni nu înţelege de ce este obligatorie taxa de întreţinere. Drumul de acces este distrus, gardul este rupt şi oricine poate pătrunde pe poarta din spate.
În fiecare an, Primăria Bistriţa fixează taxele de întreţinere sau de concesionare a locurilor de veci. În şedinţa de consiliu Local din 28 octombrie, s-au stabilit taxele speciale percepute de primărie. Astfel, atribuirea pe şapte ani în folosinţă a locurilor de înhumare în cimitirul municipiului Bistriţa costă 800 de lei, întreţinerea anuală a fiecărui mormânt în cimitirului municipal costă-15 lei, iar utilizarea capelei mortuare din municipiul Bistriţa costă 30 de lei pe zi.
Culmea este că, deşi pentru aşa zisa administrare a cimitirului care aparţine municipalităţii oamenii plătesc cam o sută de lei pe an, deci 700 pentru şapte ani, cei care au locuri de veci în cimitirul ortodox, aflat în imediata vecinătate, plătesc doar 200 de lei, dar pentru zece ani. Bani mai puţini pentru o durată mai mare şi zona e şi mult mai bine îngrijită.
Cetăţenii s-au plâns autorităţilor locale, însă fără rezultat. O cititoarea Gazetei de Bistriţa a trimis pe adresa redacţiei următoarea scrisoare:
„Sunt o posesoare a unui mormânt din cimitirul de sus, al Eroilor şi vreau să vă semnalez mai multe amănunte negative despre acest cimitir al Primăriei Bistriţa. Poarta din spate nu se poate închide din cauza molozului şi a buruienilor existente şi oricine poate pătrunde în cimitir pe acolo. Mie personal mi s-au furat plăci de ciment. De ce oare a trebuit să plătesc în luna decembrie 700 de lei pentru şapte ani de când a murit mama, pentru ce? Că de cosit nu se coseşte, uneori iarba este până la brâu, toalete publice nu există. Apă nu este sau robinet, care de ceva vreme este defect. Capela lui Huber, singura din cimitir, este într-o stare de nedescris. Am fost cu nişte cunoştinţe de ale mele care acum locuiesc în străinătate şi când au văzut ce este acolo s-au îngrozit. Cei care au fost acolo de Ziua Eroilor nu au văzut în ce hal arată capela respectivă şi că e plin de gunoaie? Mă întreb, Primăria Bistriţa nu are niciun fel de obligaţie să pună la rând cimitirul, numai să ne ia banii?”
Până la amenajarea Cimitirului municipal, un lucru este clar: în regim de urgenţă, Primăria Bistriţa a spart câteva miliarde de lei pentru achiziţionarea suprafeţelor de teren pentru extindere, iar de amenajare nu poate fi vorba, banii fiind cheltuiţi probabil pentru alte lucrări prioritare ale municipalităţii.  

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.