Peste 11 mc de cherestea, în valoare de peste 10.600 lei, au fost confiscați miercuri de către polițiști, în urma verificării a 8 transporturi de material lemnos. Totodată, oamenii legii au aplicat și două amenzi în valoare de 9.000 lei.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au organizat și desfășurat o acțiune în scopul prevenirii și combaterii delictelor silvice, pe raza județului.

Astfel,  în colaborare cu lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice, s-a acționat pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol, fiind controlate 8 transporturi de material lemnos și legitimate 14  persoane.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 9000 de lei, ambele conform Legii nr. 171/2010, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea cantității de 11,5 metri cubi de cherestea, în valoare de 10.642 de lei.

FOTO: ARHIVĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.