Despre CFR nu are nici un rost sa pomenesti alaturi de un defect, pentru ca devine pleonasm. Dupa o calatorie cu anticele trenuri a caror doua clase abia ca le mai deosebesti, te îngrozesti si mai tare în cazul în care cobori pentru prima oara în Gara Bistrita Nord. Aici esti întâmpinat de un peisaj cu adevarat dezolant. Peronul arata ca dupa bombardamentele celui de al doilea razboi mondial, peretii sunt scorojiti si plini de pânze de paianjeni, maracini cât vezi cu ochii, mizeria domneste peste tot, iar odata intrat în cladire esti lovit instantaneu de un miros greu de urina.

Calatoria cu trenul pe plaiurile mioritice este un adevarat calvar, indiferet de clasa la care calatoresti. Trenuri vechi, care în alte tari sunt deja piese de muzeu, înca deservesc transportul feroviar românesc. Însa pentru a-ti face o parere despre cum va decuge calatoria propriu-zisa exista si o etapa pregatitoare: garile. Una din cele mai jalnice gari din tara noastra este chiar Bistrita Nord.

Speranta moare…

În cazul în care este prima calatorie cu trenul cu punct de plecare Bistrita Nord, trebuie sa te înarmezi cu multa, foarte multa rabdare, iar pretentiile trebuie neaparat lasate acasa. Cladirea arata la fel ca si acum 30 de ani, însa usile de termopan de la intrarea principala par sa promita ceva mai mult. Odata intrat pe usile de ultima generatie, realizezi ca mai mult de atât nu se poate. Din cele patru ghisee de bilete doar unul functioneaza, iar caserita se misca atât de lent încât coada formata se dubleaza doar în câteva minute. La biroul de informatii nu ai nicio sansa sa primesti vreun raspuns la spinoasa ta problema. Într-o încapere rupta din filmele lui Sergiu Nicolaescu, cu linoleu rupt, dulap de metal si mobilier de pe vremea împuscatului, ceferistul se uita la meci. E prea concentrat sa îti rapunda la „buna ziua”, iar de dat informatii nici nu se pune problema. Daca ai de asteptat ceva mai mult, cladirea dispune de doua sali de asteptare, una pentru fiecare clasa, însa calatorii nu le folosesc niciodata. Pe usa salii de asteptare pentru calatorii la Clasa I domneste un lacat, iar la clasa a doua nimeni nu se încumeta sa ia loc. Mirosul de urina este insuportabil, bancile din plastic sunt extrem de murdare, peretii plini de mâzgalituri cu diferite declaratii de dragoste, iar geamurile care dau înspre peron sunt atât de murdare, încât nu lasa nici macar lumina sa patrunda. Din aceste motive calatorii aleg de cele mai multe ori sa astepte trenul pe rondourile din fata garii. O adevarata „investitie” se poate observa însa la cele doua intrari ale cladirii. Aici domnesc trei cosuri de gunoi cu adevarat europene. Frumos colorate, acestea dispun de patru compartimente pentru colectarea selectiva a deseurilor, cu indicatii pretioase chiar si în limba engleza. În zadar! Nimeni nu le respecta.

Peron în paragina

Peronul Garii Bistrita Nord arata de parca ar fi fost recent bombardat. Dalele de beton au fost cândva acoperite de asfalt, însa acesta pur si simplu s-a dezintegrat. Pe o alta portiune a peronului înca se mai gasesc fragmente din pavajul ceausist, însa ca sa parcurgi aceasta portiune trebuie sa ai încaltari adecvate. Pantofii cu toc nu au ce cauta aici. Daca liniile de cale ferata chiar de lânga peron sunt curatate, cele din partea opusa se pierd în maracini. Înaltimea media a acestora este de jumatate de metru, fapt ce face invizibile liniile de cale ferata. Partea cladirii care da înspre peron arata însa si mai rau decât fatada. La toaleta se percepe o taxa de un leu, care include, când are chef femeia care supravegheaza buna lor functionare, si o fâsica de hârtie igenica. Cabinele toaletelor sunt însa adevarate focare de infectii. Peretii sunt mucegaiti, miros si urme de urina peste tot, iar robinetele de apa par sa fi secat. Bancile de lemn sunt rupte, iar cele din plastic prea murdare ca sa permita calatorului obosit sa îsi traga sufletul aici. Rondourile de pe marginea peronului, care pe vremuri erau pline de panselute colorate, acum sunt pline de buruiene înalte de peste un metru în unele locuri. Tot pe peron se gaseste si o cismea la care în mod normal ar trebui sa-si potoleasca setea calatorii, mai ales acum vara când temperaturile ating cote alarmante. Însa aceasta este nefunctionala si ticsita de gunoaie. Un panou da de stire ca în zona se afla biroul sefului de statie – „station manager”. Este destul de usor de gasit, fiind singurul cu aer conditionat la geam, însa confortul unei temperaturi reglabile dupa preferinte îi apartine lui si numai lui. Pe usa de la întrarea biroului, o hârtie anunta ca accesul persoanelor neautorizate este strict interzisa. Singura cladire din Gara Bistrita Nord care chiar arata ireprosabil este postul de revizie vagoane. Imobilul este frumos aranjat si foarte curat, demonstrând ca se poate si mai bine. Arata recent renovat, dar si întretinut. Pare sa nu apartina de gara: varuiala curata, geamuri si usi termopan curate ca lacrima, poarta vopsita, iar pentru un plus de frumusete, în geam si-au gasit locul si câteva flori.

O alta nebuloasa din Gara Bistrita Nord este Politia TF. Nici urma de acestia, iar pe usa acestora domneste deja accesoriul principal al garii – lacatul.

Raiul comerciantilor

Daca pentru calatori este un adevarat calvar sa aiba punct de sosire, dar mai ales de plecare Gara Bistrita-Nord, conditiile mizere ale garii aduc bani frumosi în buzunarele comerciantilor de zona. Patronii de chioscuri obtin profituri frumoase de la clientii care fug de mizeria din gara direct în barurile lor. Cel mai mare succes pare sa îl aiba chioscul amplasat chiar la intrarea în gara. Pe cât de mic, chioscul ofera cam orice calatorului, vara chiar si o terasa. Pe lânga calatorii care evadeaza din gara, aici îsi fac veacul mai multe echipaje ale politistilor de la ordine publica, însa nu pentru a veghea asupra sigurantei calatorilor care tranziteaza micuta noastra gara, ci pentru a trage un chiul ca la carte. Oricum, gara e goala.

Iulia Balazs

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here