Consiliul Local riscă să plătească peste 5 milioane de euro despăgubiri unui doctor din Bucureşti
Consiliul Local Teaca, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJ BN) sunt acţionate în instanţă de SC Hospital Clinic Dr. Filip SRL Bucureşti din cauză că parteneriatul public privat dintre administraţia locală din Teaca şi firma bucureşteană a fost anulat.
SC Hospital Clinic Dr. Filip SRL cere daune în valoare de cinci milioane de euro, iar administratorul acesteia, dr. Constantin Titian Filip solicită şi el în nume personal daune morale de cinci miliarde lei.
Graba strică treaba, iar această zicală este foarte potrivită pentru a eticheta administraţia locală din comuna Teaca. În cazul de faţă, graba a fost şi mai accentuată fiindcă, aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, politicul şi-a băgat nasul în oala fierbinte a administraţiei. Şi s-a cam ars. Deocamdată, teoretic. Povestea de la Teaca a început în primăvara acestui an, după ce un ordin emis în luna februarie de ministrului Sănătăţii, la acea vreme Cseke Atilla, prevedea închiderea mai multor unităţi spitaliceşti din întreaga ţară, pe motiv de ineficienţă, iar majoritatea urmau să fie transformate în azile de bătrâni. Că măsura a fost una heirupistă, este un aspect pe care acum îl lăsăm la o parte. Pe lista unităţilor care urmau să devină azil de bătrâni a făcut parte şi Centrul de Sănătate Teaca, unitate sanitară care avea la acel moment 12 paturi şi 14 angajaţi.
Nu a fost de acord cu ordinul ministrului
Primarul comunei Teaca, Damian Muntean, şi-a exprimat de la bun început dezacordul vizavi de desfiinţarea Centrului de Sănătate din unitatea sa administrativă. Lucrurile au luat însă amploare în momentul în care trebuia transpus în realitate ordinul ministrului. Pe 31 martie, consilierii locali din Teaca, indiferent de culoarea partinică, au adoptat o hotărâre prin care se prevedea că timp de o lună de zile unitatea spitalicească din comună va fi sprijinită cu fonduri de la bugetul local, pentru a-şi putea plăti cheltuielile curente. O zi mai târziu, pe 1 aprilie, peste o sută de localnici au protestat în stradă, nemulţumiţi de faptul că vor rămâne fără spital. Şi cum de pe tort nu poate lipsi cireaşa, alături de sufletele nemulţumite ale localnicilor a fost şi deputatul social-democrat Radu Moldovan, şeful de partid al primarului Muntean.
Lucrurile nu au evoluat însă aşa cum şi-ar fi dorit edilul din Teaca, şi spitalul urma să devină, aşa cum a ordonat capul Ministerului Sănătăţii, azil de bătrâni. Prefectul judeţului, Cristian Florian, a decis să dea o mână de ajutor localnicilor din Teaca şi a promis că va face toate demersurile necesare pentru crearea unui centru de permanenţă şi a unei staţii de Ambulanţă, dotată cu o maşină în acest sens, care să funcţioneze non-stop. În paralel, prefectul a propus ca în unitatea medicală de la Teaca să funcţioneze şi un azil de bătrâni, toate costurile urmând să fie suportate de către Ministerul Muncii pe o durată de maxim 33 de luni de la data semnării contractului. La finele lunii aprilie, Consiliul Local al comunei Teaca a aprobat înfiinţarea Căminului pentru persoane vârstnice prin Hotărârea nr. 30/29.04.2011.
A căutat şi a găsit
Pe de altă parte, primarul Damian Muntean nu s-a lăsat cu una cu două şi a căutat soluţii salvatoare, mai precis s-a gândit să caute un aliat din domeniul privat cu care să se asocieze întru salvarea spitalului din Teaca, aşa cum îşi dorea el şi nu cum a decis ministerul. Drept urmare, în luna mai Consiliul Local Teaca semnează un contract de asociere prin participaţiune cu SC Hospital Clinic Dr. Filip SRL din Bucureşti, firmă aleasă, după zicerile primarului, din mai multe oferte de acest gen venite pe adresa administraţiei locale.
„Hotărârea Consiliului Local privind asocierea cu clinica din Bucureşti a fost adoptată de câteva săptămâni. Spitalul o să treacă în regim public-privat, iar fiecare parte va trebui să respecte contractul. De plata utilităţilor ne vom ocupa noi. La ora actuală facem toate demersurile necesare punerii în aplicare a proiectului pentru că nu avem încă toate documentele. Nu ştiu foarte multe detalii, dar spitalul va avea mai multe secţii, faţă de cele două din prezent”, declara în vara acestui an pentru Gazeta de Bistriţa primarul comunei Teaca, Damian Muntean.
Speranţe deşarte
Elanul şi speranţele edilului din Teaca au fost în scurt timp frânte, fiindcă partenerul bucureştean nu s-a ţinut de promisiuni. La începutul toamnei, primarul Damian Muntean a aflat că angajaţii nu îşi primiseră salariile din luna iunie, practic de când firma bucureşteană a preluat în administrare spitalul din Teaca, or această sarcină revenea conform contractului SC Hospital Clinic Dr. Filip. Mai mult decât atât, bolnavii se adresau punctului de Ambulanţă care era proaspăt înfiinţat în comună sau mergeau la spitalele din Bistriţa. Drept urmare, primarul s-a arătat nemulţumit de modul în care au evoluat lucrurile şi declara pentru Gazeta de Bistriţa că urma să aibă o întâlnire cu dr. Constantin Filip pentru a stabili ce se întâmplă în viitor. În acelaşi timp, Damian Muntean nu excludea nici varianta rezilierii contractului cu partenerul bucureştean.
Rezilierea contractului duce la cerere de daune
Recent a ieşit la iveală faptul că administraţia locală din Teaca a reziliat contractul cu firma bucureşteană şi ca urmare, dr. Constantin Filip a acţionat Consiliul Local Teaca, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în instanţă, cerând daune imense – cinci milioane de euro, în numele SC Hospital Clinic SRL plus încă cinci miliarde de lei vechi – 500.000 lei – pentru sine drept daune morale.
Suma de cinci milioane de euro pe care dr. Constantin Filip o cere drept daune în numele firmei sale, conform actului depus la dosarul cu nr. 5754/112/2011, aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, instanţa de Contencios administrativ, prin care dă în judecată cele trei instituţii ale statului, are la bază refuzul de a îndeplini şi respecta prevederile Legii 95/2006 privind reforma în sănătate. Teoretic, firma bucureşteană a fost împiedicată de instituţiile statului date în judecată să desfăşoare activitatea medicală în Centrul de sănătate de la Teaca. Practic, însă nu s-a întâmplat nimic, fiindcă SC Hospital Clinic nu a desfăşurat vreo astfel de activitate la Teaca.
În aceeaşi acţiune în instanţă, dr. Filip solicită Consiliului Local Teaca „să înainteze propunerea de desfiinţarea a Centrului de Sănătate Teaca, iar Prefectura sau Consiliul Judeţean să înainteze procedura de desfiinţare şi să întocmească nota de fundamentare şi proiectul de Hotărâre de guvern pentru desfiinţarea centrului”.
Imagine lezată
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate în nume personal de dr. Constantin Filip, aici „tragedia” este mare. Doctorul bucureştean se consideră „vătămat în drepturi printr-un act ilegal, mi-a produs o sursă de nelinişte prelungită şi permanentă referitor la atingerea onoarei, demnităţii şi personalităţii prin expunerea dispreţului şi neîncrederii altor persoane şi instituţii, cărora am fost nevoit a le da explicaţii cu privire la desfăşurarea activităţii la Centrul de Sănătate Teaca”.
„Am fost nevoit să dau interviuri în presă, la televiziune pentru a mă disculpa pentru fapte imputabile mie, respectiv că nu vreau să deschid spitalul, eu având alt interes. Dauna morală constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional şi consecinţele negative suferite de mine”, mai precizează dr. Constantin Filip în actul depus la dosarul aflat pe rolul instanţei, dosar depus totuşi în numele instituţiei pe care o conduce şi nu al lui personal.
Iţe încurcate
Cu toate că, prin luna septembrie, primarul Damian Muntean făcea pe neştiutorul, Consiliul Local Teaca adoptase deja în iulie o hotărâre – HCL 47/25.07.2011 – prin care anula hotărârea adoptată în luna mai cu privire la semnarea contractului de participaţiune cu SC Hospital Clinic Dr. Filip, în urma unei adrese primită de la Instituţia Prefectului trei zile mai devreme.
În contractul de asociere în participaţiune, nr. 15/13.05.2011, încheiat de administraţia locală cu firma bucureşteană, în urma Hotărârii de Consiliu Local luată trei zile mai devreme, în grabă şi necunoscând spiritul şi litera legii, era prevăzut „desfăşurarea de servicii medicale şi ambulatoriu de specialitate pentru punerea în funcţiune a unităţii sanitare SC Hospital Clinic Dr. Filip, Teaca, respectiv fostul Centru de Sănătate Teaca, «Desfiinţat de drept» având în vedere faptul că toate bunurile mobile şi imobile au trecut în folosinţa asociaţiei”. Acelaşi act stipula şi faptul că firma bucureşteană are calitatea de asociat administrator, căreia i se punea la dispoziţie, cu titlu gratuit, prin contract de comodat, de către autoritatea locală din Teaca toate bunurile mobile (aparatură medicală, materiale medicale, şi sanitare) şi imobile (clădirea Centrului de Sănătate). Contractul cu pricina a fost încheiat în baza HCL 31/10.05.2011, care prevedea că „asociatul, respectiv comuna Teaca, contribuie cu spaţii imobile şi terenuri ce sunt puse la dispoziţia asociatului cu titlu gratuit”.
Or, în adresa Prefecturii, de pe data de 22 iulie 2011, i se amintea primarului şi consilierilor săi că „Bunurile din proprietatea publică sunt inalienabile şi insesizabile, iar autoritatea care le are în proprietate nu poate decât să le dea în administrare, să le concesioneze şi să le închirieze”. Drept urmare Instituţia Prefectului cere administraţiei locale să procedeze „la reanalizarea hotărârii de consiliu local privind aprobarea asocierii în participaţiune a CL Teaca şi Hospital Clinic SRL. În caz contrar se va acţiona în instanţă”.
Cazuri similare în ţară
Ceea ce s-a petrecut la Teaca nu este un caz singular în ce priveşte ofertele şi contractele de participaţiune cu administraţiile locale, care au ajuns în cele din urmă să fie reziliate. Gazeta de Bistriţa vă prezintă două dintre cazurile similare cu cel de la Teaca.
La Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, primăria şi SC Hospital Clinic Dr. Filip au încheiat un contract de asociere în participaţiune. Şi aici, ca şi la Teaca, spitalul trebuia transformat în azil de bătrâni, aşa că primarul Vasile Sava a căutat şi el soluţii salvatoare. Şi l-a găsit pe doctorul Constantin Filip. Aici la Ţăndărei, doctorul bucureştean se pare că nu a primit aprobările necesare, întrucât unitatea spitalicească dispunea de un număr de 772 de paturi, iar pentru ca să primească finanţare de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Ialomiţa ar fi foste nevoie de o suplimentare a numărului de paturi. Or acest lucru nu s-a întâmplat, iar contractul a fost lovit de nulitate. Aşa că s-a ajuns la instanţă.
Un alt caz s-a petrecut la Negreşti, judeţul Vaslui. Numai că aici primarul a fost cu cinci minute mai deştept, cum se spune, şi nu a dat nimic pe mâna doctorului Filip. În plus, în contractul de asociere în participaţiune era stipulat că în termen de 30 de zile de la semnarea actelor, spitalul trebuie să funcţioneze. Nu s-a întâmplat asta, iar contractul a fost reziliat. Doctorul bucureştean nu s-a lăsat cu una cu două şi a acţionat în instanţă Consiliul Local Negreşti. Contactat telefonic de Gazeta de Bistriţa, primarul Ion Cozma spune că a avut în urmă cu câteva zile, mai precis pe 12 decembrie, o nouă înfăţişare în procesul cu doctorul Filip. Ca şi la Teaca, medicul bucureştean a cerut cinci milioane de euro daune pentru rezilierea contractului. „Eu i-am dat termen 30 de zile să pună în funcţiune spitalul. Nu a făcut nimic, aşa că în momentul în care s-a împlinit termenul, am convocat consilierii locali care au probat în şedinţă rezilierea contractului. Acuma ne cere daune de cinci milioane de euro. Sincer vă spun, nu ştiu ce fel de om este, a promis multe şi nu a făcut nimic. Eu am fost la el la Bucureşti, acolo unde are vezi doamne clinica. Este o clădire cu un etaj, dar când am intrat toate uşile erau închise. Doar una era deschisă, unde cred că funcţiona un fel de farmacie, că erau acolo medicamente. Noi avem într-un fel noroc, fiindcă nu i-am pus nimic la dispoziţie, nici aparatură nici clădire. Nu demult m-a sunat primarul de la Ţăndărei, care mi-a spus că şi el a păţit-o cu doctorul acesta”, ne-a mărturisit primarul Ion Cozma.
Firmele lui Filip au probleme
Numele lui Constantin Tiţian Filip apare ca asociat şi administrator în mai multe firme situate în Bucureşti, sectorul 4 – opt la număr. Majoritatea nu au avut o activitate economică profitabilă. Iată câteva exemple.
Astfel, SC Hospital Clinic Dr. Filip SRL Bucureşti, înfiinţată în anul 2009, are ca obiect „activităţi de asistenţă medicală”, iar Constantin Filip care calitatea de asociat alături de Aurelian Costache, dar şi de administrator. Firma a înregistrat în anul 2010 o cifră de afaceri de „4.000 de lei”, datorii în valoare „14.816 lei” şi un profit de „-4.672 lei”. Conforma datelor ANAF, valabile la 31 septembrie 2011, firma figurează cu datorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor de şomaj şi la cel al asigurărilor de sănătate, în valoare totală de 6.558 lei.
SC Filip International Company SRL, unde doctorul este asociat unic şi administrator, a fost înfiinţată în anul 1996 şi are ca obiect de activitate preponderent „lucrări de instalaţii sanitare, încălzire şi aer condiţionat”. Potrivit listafirme.ro, societatea se află în acest moment în „divizare parţială”. Cifra de afaceri înregistrată în 2010 este de „59.064 lei”, profit de „-1.406.882 lei” şi datorii de „4.981.634 lei”. Nici în anii anteriori nu i-a mers foarte bine acestei societăţi, în 2008 şi 2009 înregistrând pierderi şi datorii foarte mari. Filip International Company figurează şi ea pe lista neagră a ANAF, datoriile totale către statul român cifrându-se la 165.631 lei.
SC Filip San SRL are ca obiect de activitate preponderent „asistenţă medicală generală” şi a fost înfiinţată în anul 2002. Societatea a avut anul trecut o cifră de afaceri de „202.728 lei”, profit de „65.366 lei” şi datorii de „464.275 lei”. Deşi nu figurează cu datorii la stat, firma este sub incidenţa Legii 85/2006, ea fiind publicată în Buletinul Insolvenţei.
Liana Mureşan
redatie@gazetadebistrita.ro