În urmă cu câteva minute instanţa Curţii de Apel Cluj a decis ca cei şase bistriţeni de etnie romă, acuzaţi de procurorii DIICOT de trafic de persoane, să râmână în arest preventiv, respingând totdată contestaţiile formulate de inculpaţi.

 

„Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii VV,VDM, VR, VG, V A S şi VPD împotriva Încheierii penale nr.13/C/21.01.2016 a Tribunalului Bistriţa Năsăud. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj onorariile avocaţiale din oficiu de câte 130 lei pentru inculpaţii VV,VDM, V R, VAS şi VPD. Obligă inculpaţii VG şi VPD la câte 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar restul inculpaţilor la câte 400 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 28.01.2016”, este decizia Curţii de Apel Cluj.

 

Reamintim că, pe 19 ianuarie, procurorii DIICOT au efectuat 9 percheziţii domiciliare şi au dus la audieri tot atâtea persoane.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2015-2016 pe raza judeţului Bistriţa – Năsăud s-a constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop recrutarea unor persoane de sex masculin, conducători auto, care, prin înşelăciune sau prin ameninţări cu acte de violenţă, i-au determinat să transporte mai mulţi suspecţi, membrii ai grupului, în Turcia.

S-a reţinut că în respectiva locaţie copiii minori ai membrilor grupului erau determinaţi să cerşească în locuri publice, iar pe conducătorii auto recrutaţi, prin inducere în eroare, i-au transferat unor grupări infracţionale turceşti.

Din materialul probator administrat în cauză s-a reţinut că membrii grupului infracţional din Turcia le-au determinat pe persoanele vătămate racolate de pe raza judeţului Bistriţa – Năsăud să efectueze transporturi, sub ameninţare, din localitatea Izmir din Turcia până la graniţa vestică a Turciei, transporturi în care se aflau cetăţeni de origine siriană, persoane de sex masculin şi feminin precum şi copii, obţinând în acest fel sume mari de bani”, mai arăta sursa citată.

Ulterior, cetăţenii de origine siriană au fost introduşi ilegal în spaţiul Uniunii Europene, pe ruta Turcia – Grecia – Macedonia – Serbia, prin România sau Ungaria”, se mai preciza în comunicatul DIICOT remis presei.

 

Citeşte şi: „Marele dosar” de trafic de persoane al DIICOT, un mare fâs!!!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.