Cei 124 militari din componenţa companiei Kandahar Airfield Ground Defence Area (KAF – GDA), din cadrul Batalionului 812 Infanterie Bistriţa – „Şoimii Carpaţilor”, s-au întors din Teatrul de Operaţii din Afganistan, la data de 15 decembrie.

„Militarii români au fost repatriaţi cu o aeronavă care a aterizat ieri în jurul orelor 22.00 pe aeroportul internaţional Timişoara”, informează Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.

De asemenea, potrivit Brigăzii 81 Mecanizate, la data de 22 decembrie, de la ora 12.00, va avea loc ceremonia de repatriere a companiei KAF/GDA la sediul U.M. 02110 Bistriţa.

Compania formată din 123 de militari ai Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”, a fost trimisă în Afganistan, în luna mai, pentru menţinerea siguranţei pe Aeroportul Kandahar, folosit de forţele ISAF pentru aprovizionare şi transportul de trupe.

La începutul lunii septembrie, „Șoimii Carpaților”, din Compania KAF/GDA, dislocați în teatrul de operații din Afganistan, au fost vizitați de generalul – locotenent Joseph Anderson, comandantul Comandamentului întrunit al Forțelor de Securitate Internațională din Afganistan (IJC – ISAF Joint Command) și generalul – maior Michael Bills, comandantul Comandamentului Regional de Sud din Afganistan (RCS – Regional Command South). Militarii, au fost felicitați pentru devotamentul și promptitudinea îndeplinirii misiunilor, iar generalul – locotenent Joseph Anderson, a înmânat placheta IJ (International Joint Command), comandantului companiei, maior Alin Florin Marian, care la rândul său a înmânat reprezentantului IJC – ISAF, placheta reprezentativă a Șoimilor Carpaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.