Cea de a XXV-a Sesiune Anuală de Comunicări Științifice, organizată la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud! Vezi când are loc

45

La Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud va avea loc, în perioada 8-9 noiembrie, cea de a XXV-a ediție a Sesiunii Anuale de Comunicări Științifice a Secției de Științele Naturii, la care vor participa cercetători, muzeografi, cadre didactice preuniversitare şi universitare, doctori, doctoranzi, studenţi, din instituţii de profil.

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu S.C. ICPE Bistriţa S.A., Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca – Laboratorul de Paleotheriologie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, Extensia Universitară Bistriţa și Asociația Cluster Eco-inovativ pentru un Mediu Sustenabil – CLEMS, organizează în perioada 8-9 noiembrie 2019, începând cu ora 10, a XXV-a ediție a SESIUNII ANUALE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE  a Secţiei de Ştiinţele Naturii.

În anul 1995, în cadrul sesiunii științifice ,,Cultură și civilizație în Transilvania de nord-est”, au fost prezentate materiale, care ulterior au constituit primul volum al revistei ,,Studii și cercetări”.

În acest an, acțiunea devenită o tradiție a muzeului bistrițean, va cuprinde două secţiuni: Geologie-Geografie și Biologie. Lucrările prezentate, redactate în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană), vor fi publicate în anuarul muzeului ,,Studii şi cercetări, Seriile Geology-Geography şi Biology”, volumul 25„, precizează organizatorii.

La conferință vor participa cercetători, muzeografi, cadre didactice preuniversitare şi universitare, doctori, doctoranzi, studenţi, din instituţii de profil: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, S.C. ICPE Bistriţa S.A., Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică București, Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca, Muzeul Județean Mureș, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj-Napoca, Universitatea de Stat Ujgorod, Ucraina, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic Turda, Asociaţia Naţională a Cercetătorilor Ştiinţifici din Muzee, BIOFLUX Cluj-Napoca, Laborator PlantExtrakt, Cluj, Pharmacorp Innovation SRL, SC Farmec SA, Școala Gimnazială Iustin Ilieșiu, Anieș, Școala Gimnazială ,,A. P. Alexi” Sângeorz-Băi, Lions Club Bistrița, Asociația Harta Verde România.

În prima zi a evenimentului, va avea loc lansarea volumelor revistei ,,Studii și cercetări, seriile Geology-Geography și Biology”, nr. 21, care vor fi prezentate de către prof. univ. dr. ing. Vlad Codrea de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here