Nu demult Curtea Constituţională a României a decretat că legea ANI este în bună parte neconstituţională. Adică mai pe şleau, CCR a semnat actul de deces a singurei instituţii care mai putea trage de mânecă pe potentaţii zile pentru modul în care îşi declară averile şi de unde rezultă ele. Că ANI nu şi-a făcut treaba sută la sută, asta este o altă poveste, fiindcă mulţi care ocupă funcţii publice ar fi fost de puricat. Spun asta, deoarece nu toţi cei care şi-au depus declaraţiile de avere şi de interese, ar şi putea justifica la o adică umflarea conturilor sau achiziţionarea unor bunuri extrem de scumpe dintr-un salariu, fie el şi ceva mai consistent, şi fără a fi avut o altă îndeletnicire privată vreodată. Este suficient să ne uităm doar prin curţile unor amărâte de primării pentru edificare. Nu o dată oamenii au văzut cum la scurt timp după ce s-a instalat vreun nou primar, i-a răsărit acestuia prin curte o maşinuţă nouă – „marcă înregistrată”, ori şi-a mai înnoit ceva pe la casă sau aceasta i s-a cam mărit, aşa, peste noapte. Şi am dat un exemplu de la baza piramidei lucrurilor necurate. La vârf însă e mai mult decât tragic, dacă ne uităm la tot ceea ce a apărut în mass-media în ultima vreme. Banul public se topeşte, aşa… ca un fulg de mea căzut într-o palmă fierbinte.
Practic, CCR declarând neconstituţional dreptul ANI de a verifica declaraţiile de avere şi interese ale persoanelor care ocupă funcţii publice, nu a făcut altceva decât să lase frâu liber corupţiei, dreptului de a fura pe faţă, fără nici un scrupul, fărădelegea plasând-o deasupra legii şi deasupra Constituţiei. În plus, aceeaşi decizie a CCR blochează accesul mass-media la nişte informaţii publice, întrucât multe dintre anchetele ANI au plecat de la articolele publicate în presă. Motivaţia adusă de CCR, aceea că se încalcă dreptul la viaţa privată plin publicarea, în mod special, al declaraţiilor de avere şi interese a persoanelor care ocupă funcţii publice este de-a dreptul privată. Nu cred că un angajat al statului, dacă nu are nimic de ascuns opiniei publice, ar avea o problemă de a-şi publica declaraţia de avere. O persoană publică, e publică pur şi simplu, adică la vedere.
CNSAS a avut aceeaşi soartă cu puţin mai devreme decât ANI. Nu ar fi exclus să urmeze şi DNA, aşa, ca totul să fie în bună regulă – turnătorii la Securitate sunt de acum liniştiţi, iar corupţii, mafioţii sau cum s-or mai fi ei numind, să îşi poată vedea mai departe nestingheriţi de treabă.
Practic, CCR declarând neconstituţional dreptul ANI de a verifica declaraţiile de avere şi interese ale persoanelor care ocupă funcţii publice, nu a făcut altceva decât să lase frâu liber corupţiei, dreptului de a fura pe faţă, fără nici un scrupul, fărădelegea plasând-o deasupra legii şi deasupra Constituţiei. În plus, aceeaşi decizie a CCR blochează accesul mass-media la nişte informaţii publice, întrucât multe dintre anchetele ANI au plecat de la articolele publicate în presă. Motivaţia adusă de CCR, aceea că se încalcă dreptul la viaţa privată plin publicarea, în mod special, al declaraţiilor de avere şi interese a persoanelor care ocupă funcţii publice este de-a dreptul privată. Nu cred că un angajat al statului, dacă nu are nimic de ascuns opiniei publice, ar avea o problemă de a-şi publica declaraţia de avere. O persoană publică, e publică pur şi simplu, adică la vedere.
CNSAS a avut aceeaşi soartă cu puţin mai devreme decât ANI. Nu ar fi exclus să urmeze şi DNA, aşa, ca totul să fie în bună regulă – turnătorii la Securitate sunt de acum liniştiţi, iar corupţii, mafioţii sau cum s-or mai fi ei numind, să îşi poată vedea mai departe nestingheriţi de treabă.
Liana Mureşan
