Un agricultor din Sauerland, Germania, care a angajat un lucrător român pentru a-l ajuta, este acum subiectul unui proces la tribunalul regional Hagen. Acuzațiile par incredibile, cu toate că inculpatul și le-a recunoscut deja la începutul procesului. Conform publicației regionale Westfalen Post, relatată de Libertatea, incidentul a avut loc în primăvara anului 2019, într-o fermă de vaci pentru carne din Plettenberg. Fermierul a ținut prizonier un bărbat român în vârstă de 36 de ani, tratându-l ca pe un sclav și ținându-l într-o pivniță, avându-l legat cu un lanț în jurul brațelor, picioarelor și gâtului.

Fermierul, în vârstă de 39 de ani, l-a amenințat cu o armă și i-a spus: „Nu-ți voi face nimic dacă muncești pentru mine gratuit o lună!”.

Românul, vulnerabil și intimidat, a acceptat condițiile și a lucrat la fermă timp de patru săptămâni, ocupându-se de mulgerea vacilor, hrănirea lor și repararea gardurilor din pășune. La sfârșitul lunii, fermierul și-a reînnoit cererea, solicitând încă patru săptămâni de muncă gratuită, amenințându-l cu un pistol. Speriat, românul a cedat. Abia după 14 zile a reușit să scape, fugind pe o potecă forestieră.

Românul și-a adus familia din țară

Fermierul, care locuiește în Finnentrop, și ajutorul său fermier s-au întâlnit prin intermediul unui anunț pe un portal de specialitate care specifica: „Român, nu vorbește germană, caută un loc de muncă”. Au convenit să declare un salariu lunar de 1.000 de euro, dintre care 500 de euro să fie plătiți direct, fără a avea acte.

Inițial, colaborarea a fost pozitivă, fermierul remarcând: „I-am dat bani chiar și pentru permisul de conducere” și achiziționându-i un Audi vechi.

Cu toate acestea, situația s-a înrăutățit atunci când soția ajutorului a sosit din România cu un copil mic, iar fermierul a fost nevoit să susțină financiar tot mai mult familia, inclusiv cumpărând un apartament special pentru aceștia și plătind doar jumătate din chirie. În cele din urmă, familia românească a dispărut brusc, neachitând ultimele datorii, scrie stiridiaspora.ro.

După două săptămâni, ajutorul fermierului s-a întors, iar fermierul, simțindu-se exploatat financiar, a reacționat violent, ducându-l pe român în pivniță și legându-l cu un lanț la gât, forțându-l să muncească pentru el în următoarele două luni. Fermierul pretinde că l-a amenințat și cu o armă descărcată, cu scopul de a-l speria.

Românul a sosit din România pentru a participa la proces, dar încă se teme pentru viața sa și trebuie asistat de un psiholog în camera de protecție a martorilor a instanței regionale, înainte de depoziția sa, mai scrie sursa citată. Acesta tremură de frică, în timp ce descrie instanței cum inculpatul a continuat să-l amenințe și după ce a fugit în România, că o să-l împuște și îl va îngropa în groapa de gunoi de grajd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.