În acest wekend au avut loc Serbările Bistriței Medievale, care s-au desfășurat pe pietonalul din centrul istoric al orașului.

Cavaleri, domniţe, stegari, ansambluri de dans şi formaţii invitate, alături de primarul Ovidiu Crețu, judele cetății, Florin Săsărman, castelanul și actorul Dan Rădulescu, judele istoric,  au străbătut străzile din centrul oraşului.

Primarul Ovidiu Crețu a declarat „este foarte important ca lucrurile care au fost cândva o fală a oraşului nostru, să le readucem cetăţenilor de astăzi. Cei care au venit aici reconstituie trecutul glorios, spun eu, al Bistriţei”.

Au avut loc spectacole de animație stradală cu cavaleri și domnițe, concerte de muzică medievală care au fost susţinute de trupele „Lupus Dacus” şi „Truverii”, iar concertul de final a fost susținut de menestrelii veacului XXI, muzicienii de la „Nightlosers”. Arcașii s-au întrecut pentru a câştiga trofeul „Arcaşul ţinutului Nösnerland”, întrecerea fiind pigmentată cu muzica menestrelilor. Au avut loc lecții de dans și s-a gătit în cetatea de lemn, tocană la ceaun.

La concursul „Domnița Bistriței”, după ce domnițele s-au întrecut în probe de îndemânare, aptitudini și frumusețe, juriul a deliberat, iar câștigătoarea locului I a fost Toma Maria, premiul fiind o vestimentație medievală special croită, şi alte premii din partea sponsorilor.

Serbările Bistriţei Medievale 2014 au fost organizate de Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală şi Centrul Cultural Municipal Bistriţa, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Complexul Muzeal Judeţean.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.