Retrocedarea unor imobile care au fost confiscate de regimul comunist este un proces care decurge greoi. Când expertizele topografice sunt întocmite aiurea, fără a se ţine cont de realitatea din teren şi mai ales de documentele de carte funciară originale, nu mai rămâne decât ca instanţele să descurce iţele.

Cam aceasta este şi povestea unor localnici din comuna Telciu, care acum au ajuns în instanţă pentru a putea intra în posesia unor imobile revendicate. Practic este vorba despre nişte suprafeţe de teren, din care unele au aparţinut unor evrei, suprafeţe confiscate de regimul comunist şi pe care s-a construit ulterior de către statul român un complex comercial. Din cauza unei expertize topo prost întocmite undeva după 1990, terenul uneia dintre părţile implicate în procesul din instanţă se întinde cu câteva sute de metri sub complexul comercial.

 

Terenuri expropriate prin decret prezidenţial de Ceauşescu

Suprafaţa de teren pe care astăzi fiinţează în prezent complexul comercial din comuna Telciu este de 767 metri pătraţi. Clădirea a fost construită după anul 1977, an în care a fost emis un decret prezidenţial semnat de Nicolae Ceauşescu, act prin care se dădea undă verde construcţiei imobilului.

În Decretul prezidenţial privind aprobarea amplasării unor obiective în afara perimetrelor construibile ale localităţilor, exproprierea şi demolarea unor construcţii, exproprierea, scoaterea din producţia agricolă şi fondul forestier a unor terenuri precum şi transmiterea unor terenuri proprietate de stat în folosinţa unor unităţi ale Cooperaţiei de Consum,  semnat de Ceauşescu pe 23 septembrie 1977, la articolul 13 se stipulează că: „În scopul construirii unui complex comercial şi de prestări servicii ale cooperaţiei, în comuna Telciu, se expropriază şi se trece în proprietatea statului terenurile în suprafaţă de 767 m.p. şi construcţiile aferente în suprafaţă de 221 m.p. din care suprafaţă locuibilă 122 m.p., situate în comuna Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud, identificate potrivit planului de situaţie nr. 86 anexat, proprietatea locuitorilor prevăzuţi în tabelul anexă nr. 10”

Terenurile trecute în proprietatea statului potrivit alineatului 1 se transmit, pe durata existenţei construcţiilor ce se vor realiza, în folosinţa Uniunii Judeţene a Cooperativelor de Consum Bistriţa-Năsăud”.

Bineînţeles, odată cu terenurile respective în administrarea şi folosinţa UJCC BN au fost transmise şi clădirile existente care ulterior, este de la sine de înţeles, au fost demolate pentru a se putea construi complexul comercial.

 

Terenul complexului comercial, dublat de o expertiză topo

Deci, aşa cum se poate observa şi din Decretul prezidenţial în cauză discutăm despre o suprafaţă de 767 metri pătraţipe care înainte de expropriere figurau drept proprietari trei familii – Davidovici, Caragea şi Harfanes.

Culmea este că potrivit unei expertize întocmită în 1993 – 1994, suprafaţa pe care este construit complexul comercial ajungela 1.465 m.p. Astfel în scripte, suprafaţa pe care este construit complexul practic se dublează.

Expertiza a folositConsumCoop Telciu, unitate nou înfiinţată la acea vreme prin desprinderea de UJCC BN, pentru întabulare, însă din cauza acesteiasunt afectaţi şi proprietarii care se învecinează cu acest imobil, fiindcă teoretic suprafaţa menţionată acum în acte s-ar întinde şi pe suprafeţele ocupate de vecini.

Iată ce scrie în memoriul tehnic, expertul care a întocmit expertiza buclucaşă:

„Terenul pe care este amplasat complexul comercial şi de prestări servicii împreună cu magaziile amplasate în incintă precum şi centrala termică proprie a făcut obiectul Decretului de expropriere pe care în anexăm şi prin care s-au expropriat casele şi curţile din CF 1978 – nr. topo 137/2, 138/2, CF 72 – nr. topo. 140/1, CF 1471 – nr. topo 140/2/b, CF 1439 – nr. topo 140/2/a terenuri în suprafaţă totală de 439 + 126 + 572 + 328 = 1.465 m. p., la această suprafaţă adăugându-se terenul în suprafaţă de 210 m. p. provenit din CF 71 nr. topo 139/1/1/2 pe care este realizată o baracă metalică pentru depozitare materiale. Modul de delimitare a suprafeţelor aferente numerelor topo enumerate sunt evidenţiate în planul de situaţie anexat.

Terenul dobândit de Statul român prin expropriere s-a transmis în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, UJCC Bistriţa-Năsăud, urmare reorganizării unităţilor la nivelul cooperaţiei de consum, unitatea nou înfiinţată sub numele de ConsumCoop Telciu a solicitat întocmirea documentaţiei de întabulare pe noul nume şi pe termen nelimitat”, precizează expertul în memoriul tehnic.

 

În coala evolutivă apare altceva

Culmea este că în coala evolutivă, numerele top,amintite şi în memoriul tehnic al expertului, menţionat mai sus,pe care figurează complexul comercial suprafeţele notate sunt:

  • top 137/2, 138/2310 m. p., faţă de 439 m.p. cât notase iniţial expertul;
  • topo. 140/1 apare cu aceeaşi suprafaţă, de 126 m.p.
  • topo 140/2/b – în coala evolutivă apare cu o suprafaţă de 201 m. p., în timp ce expertul ConsumCoop notase 572 m.p.;
  • topo 140/2/a are o suprafaţă de 122 m. p. în coala evolutivă, în timp ce în documentul expertului întocmit în 1993 este menţionată suprafaţa de 328 m.p.

Dacă adunăm metri pătraţi menţionaţi în coala evolutivă rezultă o suprafaţă totală de 759 m.p., în timp ce, aşa cum am precizat mai sus, suprafaţa totală găsită de expert ajunge la 1.465 m. p.

Localnicii care au revendicat terenul de sub complexul comercial în baza Legii 10/2001 privind restituirea unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, moştenitorii proprietarilor de drept au acum mult de luptate în sălile de judecată până se vor descâlci iţele încurcate de expertul topo în anii ’90.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.