Miza urmatoare: alegerile parlamentare. Politicienii clujeni au început deja sa îsi caute ,,sustinatori” financiari pentru campania din 30 noiembrie. Liberalul Horea Uioreanu are de gând sa investeasca în campania electorala în jur de un miliard de lei vechi, în timp ce contracandidatul sau din colegiul Gherla, democrat-liberalul Iuliu Pacurariu va cheltui 25.000 de euro.

E oficial. Guvernul a decis ca batalia pentru Parlament se va da în data de 30 noiembrie. ,, Este cel mai simplu raspuns pentru cei care au facut speculatii si afirmatii neavenite cum ca Guvernul ar dori decalarea alegerilor parlamentare”, a declarat premierul Calin Popescu-Tariceanu. De asemenea, tot saptamâna trecuta, Guvernul a modificat Legea 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale. Noutatea consta în cresterea sumei maxime pe care o poate cheltui un candidat la postul de senator. Initial, legea prevedea un plafon de 350 de salarii minime brute, adica în jur de 54.000 de euro. Începând de saptamâna trecuta, un candidat pentru Senat poate cheltui cel mult 500 de salarii minime brute, cu alte cuvinte aproximativ 76.000 de euro. În ceea ce priveste plafonul pentru Camera Deputatilor acesta a ramas acelasi: 350 de salarii. De asemenea, formatiunile politice mai pot aloca pentru campania electorala nationala câte 50 de salarii pentru fiecare candidat la Parlament. Guvernul a mai decis si sa creasca subventia acordata partidelor, de la 0,04% la 0,05% din veniturile de la bugetul de stat. Prin urmare, suma alocata anual partidelor de la buget se ridica la 87 de milioane de lei. Ordonanta mai prevede ca donatiile unei persoane fizice pot sa ajunga la 400 de salarii de baza minime brute pe tara pentru fiecare campanie electorala sau referendum, iar în ceea ce priveste donatiile unei persoane juridice, acestea nu pot depasi 1000 de salarii, în anii în care au loc mai multe scrutine. Salariile de baza minime brute luate în calcul sunt cele de la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

Cheltuieli liberale

Apropierea alegerilor generale din toamna i-a determinat pe unii politicieni clujeni mai ,,harnici” sa îsi planifice bugetul pentru marele eveniment. Printre acestia se numara si Horea Uioreanu, presedintele organizatiei municipale a PNL. Acesta ne-a declarat ca desi nu si-a facut un calcul, preconizeaza ca campania electorala pentru un nou mandat de deputat îl va costa în jur de un miliard de lei vechi. ,, Nu am facut înca un calcul, dar cred ca voi investi pentru cariera mea politica în jur de un miliard de lei vechi. Acesti bani vor proveni din donatii, de acasa. Vom vedea. În campanie voi pune accentul pe materiale pe care o sa le pot împarti eu, împreuna cu echipa mea fiecarui om în parte. Voi aplica campania door to door. Bineînteles ca vor fi si afise, si aparitii în presa, dar alegatorul va fi în centrul atentiei”, a explicat Uioreanu. În ceea ce îl priveste pe colegul sau de partid, Mircea Pusca, care candideaza pentru un post de senator acesta înca nu stie cât va cheltui în campania electorala, din moment ce candidatura sa pentru Senat nu e sigura 100%. ,,În primul rând ar trebui sa fiu sigur ca voi candida pentru Senat, apoi sa vad care sunt preturile în mass-media si pe urma sa stabilesc bugetul. Dupa parerea mea, cea mai rezonabila metoda din punctul de vedere al costurilor, dar si cea mai eficienta este discutia cu cetatenii. În orice caz, banii pentru campanie nu îi am”, a marturisit Pusca. De asemenea, acesta a criticat preturile practicate de mass-media pe care le considera extrem de ridicate, fiind de parere ca rolul presei este de a informa, nu de a profita de campaniile electorale.

Previziuni democrat-liberale

Iuliu Pacurariu, fostul lider PD Cluj, care va candida pentru un nou mandat de deputat în colegiul Gherla ne-a declarat ca, desi este greu de apreciat suma de bani pe care o va pune la bataie în campania electorala din toamna, preconizeaza ca suma respectiva va fi cuprinsa între 20.000 si 25.000 de euro. ,,E greu de spus cât voi cheltui, dar cred ca va fi în jur de 20.000 si 25.000 de euro. Accentul îl voi pune, în primul rând, pe fluturasi, pe scrisorile adresate direct cetatenilor, pe care le consider cele mai eficiente. De asemenea, o parte din bani va merge la mass-media, iar o parte vor fi investiti în mici atentii pentru electorat precum brichete sau pixuri”, a precizat Pacurariu. Deputatul Petru Calian a declarat ca daca va candida pentru un nou mandat de deputat nu o sa arunce cu banii pe fereastra asa cum fac ceilalti politicieni. ,,Este o întrebare relativa. Oricum nu o sa aruncam cu banii pe fereastra pentru ca nu este cazul. Oamenii ar trebui sa se orienteze spre cei care au facut ceva în acesti patru ani. Bineînteles ca campania din toamna va fi o miscare ampla, care desi este necesara, alegatorii ar trebui sa se orienteze pe politicienii activi. În aceasta campanie voi pune accent pe fapte , pe ceea ce am facut si pe ceea ce voi face”, a încheiat Calian. Nici liderul PD-L Cluj, Daniel Buda nu si-a stabilit bugetul pentru campania electorala deoarece nici el nu are înca unda verde pentru Camera Deputatilor. ,,Nu post sa va raspund cu exactitate, însa pot sa va asigur ca nu va fi o suma extraordinar de mare, în nici un caz 100.000 de euro asa cum se vehiculeaza. Ce pot sa va spun este ca nu voi depasi limita maxima impusa de lege. Voi vedea ce sume pot sa strâng din sponsorizari, însa accentul va fi pus pe discutiile cu oamenii, pe campania door to door”, ne-a declarat deputatul Daniel Buda.

Social-democratii clujeni sunt singurii care nu au nicio ,,grija” în ceea ce priveste alegerile generale din 30 noiembrie, având în vedere faptul ca înca nu si-au stabilit candidatii pentru Senat si Camera Deputatilor. Potrivit lui Vasile Soporan, presedintele organizatiei judetene a PSD o analiza în ceea ce priveste costurile de campanie înca nu a fost facuta. ,, N-am facut înca nici un calcul. Trebuie mai întâi sa consultam Departamentul Financiar al partidului pentru a vedea de ce suma dispunem”, a explicat Soporan.

Legea 334/2006

   (1) Donatiile primite de un partid politic într-un an fiscal nu pot depasi 0,025% din veniturile prevazute în bugetul de stat pe anul respectiv.

   (2) În anul fiscal în care au loc alegeri generale locale, parlamentare, pentru Parlamentul European sau alegerea Presedintelui României, plafonul va fi de 0,050% din veniturile prevazute în bugetul de stat pe anul respectiv.

   (3) Donatiile primite de la o persoana fizica într-un an pot fi de pâna la 200 de salarii de baza minime brute pe tara, la valoarea existenta la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

   (4) Donatiile primite de la o persoana juridica într-un an pot fi de pâna la 500 de salarii de baza minime brute pe tara, la valoarea existenta la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

   (5) Suma totala a donatiilor facute de persoanele juridice controlate direct sau indirect de o alta persoana ori de un grup de persoane fizice sau juridice nu poate depasi limitele prevazute la alin. (3) si (4).

   (6) Valoarea justa a bunurilor mobile si imobile donate partidului, precum si a serviciilor prestate acestuia cu titlu gratuit se include în valoarea donatiilor, în limitele prevazute la alin. (1)-(4).

   (7) Se interzice persoanelor juridice care, la data efectuarii donatiei, au datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale sau la bugetele locale sa faca donatii partidelor politice, cu exceptia situatiei când au de recuperat sume mai mari decât datoria proprie.

    

Timea Moldovan

    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.