Emoţiile unui om, indiferent de context, scot la iveală o grămadă de chestii, prin care ceilalţi pot înţelege şi deduce ceva, fie plăcut sau mai puţin plăcut. Săptămâna trecută, pe un post de televiziune central am putut asista la un joc al emoţiilor intense trăite de către un invitat, aflat pe mâinile unui bun realizator de talk – show. După ce „Jurnalul Naţional” a dat bomba cu „Marea famiglie de la drumuri”, televiziunile au sărit la gâtul celor acuzaţi şi i-au ciuruit bine. La scurt timp după apariţia articolului, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Dorina Tiron, s-a văzut nevoită să intre în direct de la Iaşi şi să dea explicaţii despre cele scrise. „Doamna de fier a infrastructurii româneşti”, cum a fost supranumită în presă Dorina Tiron, s-a transformat de această dată într-un aliaj moale, uşor de modelat prin întrebări deştepte şi directe. După ce chiar angajaţii din propria-i companie au pârât-o pe doamna director că deţine un ceas elveţian exclusivist de 50.000 de euro, şi bijuterii de mii de euro, Tiron s-a dat singură de gol. „ Doamnă, aveţi emoţii? Mi se pare că aveţi emoţii… Sunteţi supranumită Doamna de fier a infrastructurii româneşti! Aveţi emoţii, vă întreb?”. Atât a trebuit să accentueze moderatorul pentru ca tremurul vocii intervievatului să se accentueze tot mai tare: „Nu, nu, nu, nu am emoţii. Eu, eu, adică eu, vreau să explic”. Şi explicaţiile directorului puricat au venit tot mai aberante, ocolind răspunsurile, vorbind pe lângă subiect. Finalul însă a fost unul dea dreptul triumfător, cel puţin pentru moderator, care prin câteva întrebări scurte şi-a atins scopul. Moderator – „Aveţi ceas Vacheron Constantin? Aveţi un ceas elveţian exclusivist?”. Dorin Tiron – „Nu, doamnă!”. Moderator – „ Nu l-aţi purtat niciodată? E 50.000 de euro. Spuneţi vă rog !”. Dorina Tiron: „Doamnă, nu am avut Vacheron Constantin exclusivist niciodată”. Moderator: „ Dar aţi avut o astfel de marcă de ceas?”. Dorina Tiron: „ Doamnă am avut o marcă cumpărată dintr-un anticariat, aaa, dintr-un magazin de antichităţi”. Moderator: „ Aceasta este marca ceasului pe care l-aţi purtat, şi-l mai aveţi ceasul?”. Dorina Tiron: „Doamnă, l-am purtat, nu-l mai port de mult”. Moderator: „ Dar, îl aveţi…”. Dorina Tiron: „Da, doamnă”. Restul a fost doar un obiectiv atins de realizatorul talk –showului în paralel cu prezentarea adevărului. Cât de uşor trădează emoţiile şi câte minunăţii aflăm prin intermediul lor: un ceas elveţian exclusivist, Vacheron Constantin se poate cumpăra şi de la… anticariat!

Iulia Stupinean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.