Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa aniversează 40 de ani de activitate. Evenimentul va fi organizat de "sărbătorit", împreună cu Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, şi va fi celebrat vineri şi sâmbătă, printr-o serie de manifestări.

 

 

Astfel, vineri, 11 decembrie, de la ora 17.00, va avea loc în Sala de Festivităţi a Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, lansarea monografiei "Casa de Cultură a Sindicatelor – 40 de ani", de Augustin Pădureanu şi Alexandru Câţcăuan, Editura Eikon, Cluj- Napoca, 2009. Vor prezenta: profesorul Mircea Prahase, Virgil Raţiu, Ion Moise, Dorel Cosma, Olimpiu Nuşfelean şi Ioan Pintea. Ziua de vineri se va încheia cu vizionarea filmului "Codrişorul – 40". 

 

 

Sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 16.00, activităţile continuă la Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc" din Bistriţa, cu spectacolul aniversar "Codrişorul – 40". În cadrul spectacolului, va avea loc Festivitatea de decernare a diplomelor de excelenţă. Vor urca pe scenă Ansamblul folcloric "Codrişorul" (veterani), Ansamblul folcloric "Codrişorul" (seniori), Orchestra Profesionistă "Bistriţa" şi Corala "Andrei Mureşanu". Vor încânta publicul, soliştii vocali: Ionel Dejan, Mina Buga, Emilia Popdeac, Lenuţa Purja, Olimpia Deneş, Nelu Cucură, Ileana Melian, Viorica Lazăr, Cornelia Ardelean Archiudean şi Petre Petruse. 

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.