Cardurile de sănatate vor ajunge la pacienți prin intermediul Poștei Române, insituție cu care Casa Națională de Asigurări de Sănătate a semnat un contract de distribuire a circa 13 milioane de carduri. În Bistrița-Năsăud vor ajunge peste două sute de mii de astfel de carduri.

Serviciile medicale vor fi validate și decontate, începînd din 2015, doar în baza cardului naţional de sănătate.  Valoarea contractului este de 37,5 milioane lei (8,5 milioane euro), cu o durată de patru ani, dar peste 90% din carduri urmează să fie distribuite pînă la sfîrşitul lunii octombrie.

„Între noi și Poștă există un contract ferm încheiat. Agenții poștali vor trebui să viziteze de două ori asiguratul pentru a da cardul, fie lui, fie unei rude apropriate. Am căzut la înțelegere  ca o rudă apropriată să poată ridica cardul dacă asiguratul este plecat din țară sau în concediu, în alte părți. Sigur, cu actul de identificare, cu toate datele. După această avizare, de două ori, cardul va mai fi păstrat la oficiile județene de Poștă, din orașe și la agenții poștali din zona rurală, încă 10 zile, după care vor fi returnate către Casele Județene de Asigurări de Sănătate, de unde asigurații le vor putea ridica”, a declarat Camelia Iliuşan, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud.

 

Reprezentanții ministerului de resort spun că, din cele peste 13 milioane de carduri câte vor fi imprimate în total, în ultimele 6 luni au fost tipărite peste 9,5 milioane, pentru care au fost plătite 123 milioane lei. Alte un milion de carduri sunt în curs de imprimare. Până în prezent, cardul a fost folosit ca pilot pe un eşantion de 8.000 de persoane care făceau dializă.

Asigurații trebuie să știe că aceste carduri așa cum au fost transmise datele din județe, sunt concepute pe loturi de medici de familie. Ca atare, dacă vecinul meu a primit cardul săptămâna aceasta și eu nu l-am primit, nu înseamnă că , nu o să îl primesc până la sfârșitul anului.Probabil sunteți la medici de familie diferiți și atunci veți fi în tranșe diferite  de primire a cardurilor. În mediul rural de asemenea vecinii trebuie să se cunoască între ei, pot da informații poștașului când îl găsește pe vecin, la ce oră, și cred că lucrurile se vor derula în regulă. Mai mult , Poșta este interesată să înmâneze aceste carduri, pentru că ei sunt plătiți numai pentru cardurile predate către asigurați, nu și pentru cele returnate”, a mai adăugat Camelia Ilișuan.

 

Poșta Română va primi pentru fiecare card livrat 2 lei și 74 de bani plus tva. Conform reprezentanților Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, asigaratul poate beneficia de benefiicle pe care i le aduce cadrul de sănătate chiar din momentul în care l-a primit. De asemenea, trebuie menționat că toți furnizorii Caselor de Sănătate trebuie să se asigure de buna funcționare a cititoarelor de card. Unul dintre avantajele pe care le oferă cardul de sănătate constă în faptul că pacientul poate apela la serviciile oricărui medic din țară, fără a solicita adeverința de la Casa de Asigurări de Sănătate din județul de domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.