Ce n-a reuşit DIICOT-ul bistriţean în neputinţa sa crasă (asupra fâsurilor răsunătoare ale acestei instituţii judeţene vom reveni), a reuşit un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi în final un judecător de drepturi şi libertăţi de la instanţă locală. Capul clanului, Ioan Grozav, zis ”Partidul”, a fost băgat la beci pentru o perioadă de 30 de zile.

Clanul Grozav, format din fraţii Ioan, Nicolae şi Pavel Ilie, o mare perioadă de timp au făcut legea în zona Năsăudului, având legături ascunse în Poliţie, Justiţie şi politică. Au fost la un moment dat pe cai mari, şefi din poliţie şi politicieni le mâncau din palmă. Dar, cum orice suiş are şi un revers, vremurile de glorie au apus, iar şeful de facto al acestei grupări a ajuns după gratii, sub acuzaţia de ultraj, fals privind identitatea, sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi conducerea unui autovehicul fără permis.

Arestat pentru nişte mizilicuri în 2016…

Fără intenţia de a face o comparaţie sau paralelă cu delicvenţii celebrii din istorie, Ioan Grozav a căzut în plasa autorităţilor nu pentru infracţiunile grave comise şi de care a fost acuzat cu mare tam-tam de DIICOT – constituirea unui grup criminal organizat implicat în traficul internaţional de persoane -, ci pentru nişte mărunţişuri: conducere fără permis, ultraj împotriva doi lucrători de poliţie care l-au oprit în trafic pentru un control de rutină în luna aprilie 2015, refuzul pentru a i se recolta probe biologice.

Trebuie să constatăm şi să recunoaştem, că acuzaţiile aduse acum sunt chiar o bagatelă pe lângă acuzaţiile aduse mai anii trecuţi de DIICOT. Curios şi ciudat în acelaşi timp este faptul că până acum, Ioan Grozav nu a fost deranjat deloc pentru alte asemenea ”nimicuri” – bătăi, scandaluri în locurile publice, conducere fără permis. Poliţia din Năsăud, dar şi multe din posturile de poliţie comunale din zonă, acţionau de parcă erau subordonaţii clanului Grozav.

Ioan Grozav a fost oprit în trafic pe 17 aprilie 2015, undeva pe raza mun. Bistriţa.

Conform comunicatului IPJ BN de la vremea respectivă, „la data de 17 aprilie a.c. (n. r. – 2015), poliţiştii Biroului Rutier au solicitat unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Rebra, aflat la volanul unui autoturism pe raza municipiului Bistriţa, testarea cu aparatul etilotest. Conducătorul auto a refuzat însă testarea alcoolscopică, precum şi recoltarea în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză au fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, respectiv refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Este de înţeles că poliţia a trecut sub tăcere numele bărbatului, dar sigur este de neînţeles faptul că poliţia nu a suflat o vorbă despre faptul că cel aflat la volan a prezentat permisul de conducere al fratelui său, Pavel Ilie, şi că acesta s-a manifestat violent, ultragiind pe cei doi agenţi de poliţie care l-au oprit în trafic. Mai mult, grupul infracţional organizat care acţiona la conducerea IPJ BN, lotul Mureşan şi compania, fusese anihilat, iar poliţiştii bistriţeni respirau un alt aer şi aveau datoria să aplice legea în litera şi spiritul ei. De ce a fost nevoie să treacă 10 luni ca mecanismul justiţiei să se pună în mişcare, datorită unui tânăr şi curajos procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi a unui judecător integru de la instanţa locală fără parti-priuri şi influenţe externe?

În 2008, Grozavilor li s-au adus acuzaţii grele, dar au scăpat

Primul contact mai serios cu legea a clanului Grozav a fost generat de activităţile ilegale desfăşurate sub acoperirea firmei de turism şi transport internaţional de persoane, Grozav-Trans. „Maestru de ceremonii”, dar se pare total neinspirat să nu spunem altfel, a fost şeful biroului DIICOT Bistriţa-Năsăud la momentul respectiv, procurorul Ioan Lumperdean. Operaţiunea a debutat în dimineaţa zilei de 5 iunie 2008 concomitent în mai multe locaţii la Bistriţa şi Năsăud. La sfârşitul zilei, fraţii Grozav, Ioan şi Pavel Ilie au fost reţinuţi, iar ulterior au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Surpriza a intervenit a doua zi, când cei doi fraţi Grozav şi încă doi complici au fost prezentaţi unui judecător de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud care a decis eliberarea acestora din arest şi cercetarea lor în stare de libertate.

Decizia de eliberare a fraţilor Grozav şi cercetarea acestora în stare de libertate a surprins negativ opinia publică locală şi a indus o mare emoţie în rândul acesteia, având în vederea activităţile infracţionale în care erau implicaţi fraţii Grozav.

Comentariile nu au întârziat să apară, la timpul respectiv pe piaţă circulând mai multe teorii, fie că serviciile secrete care au monitorizat activitatea clanului Grozav au dat dovadă de superficialitate şi lipsă de profesionalism, şi au cules informaţiile din presă şi l-au lăsat în off-said pe procuror, fie relaţiile notorii ale Grozavilor în rândul unor personaje politice de anvergură ai judeţului din perioada respectivă, dar şi din poliţie şi justiţie, care au acţionat pentru a-i proteja pe cei doi fraţi Grozav.

Au jucat o horă în faşa IPJ BN

Conform unor surse apropiate anchetei derulate în 2008, erau suficiente probe pentru demonstrarea activităţii criminale desfăşurate de clanul Grozav, dar acestea se pare că nu au convins instanţa, iar membrii clanului au ieşit din arestul IPJ BN proferând injurii şi obscenităţi la adresa procurorului şi a poliţiştilor de la „Crimă Organizată”. A ajuns de pomină şi motiv de băşcălie la adresa autorităţilor statului, o sfidare pe faţă a tot ceea ce înseamnă autoritate publică, hora încinsă de fraţii Grozav şi un grup de susţinători ai acestora după eliberarea din arestul IPJ BN, pe spaţiul verde din sensul giratoriu din faţa Direcţiei Judeţene a SRI şi IPJ BN. A fost o palmă extrem de usturătoare la adresa celor care au iniţiat şi instrumentat acest caz.

Dosar pierdut în ceaţă

Ce s-a ales de dosarul întocmit de DIICOT în 2008? Numai procurorii poate mai ştiu şi judecătorii care s-au ocupat de cauză şi se pare că este pierdut undeva între structura judeţeană antimafia, Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Curtea de Apel Cluj.

Dosarul 1452/112/2008, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud în 2008, având în calitate de inculpaţi pe Ioan Grozav, Pavel Ilie Grozav, Florin Belbe şi Ion Panaitov, cetăţean din R. Moldova. Ultima menţiune despre acest dosar, făcută la 02.09.2008, ”Respinge ca nefondat recursul declarat de DIICOT BIROUL TERITORIAL BISTRIŢA-NASAUD împotriva încheierii penale nr. 35/CC din 6 iunie 2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud”….

Un alt dosar, nr.3236/112/2008, îi are ca inculpaţi pe Ioan Grozav şi pe fratele lui Pavel Ilie, înregistrat pe rolul tribunalului la 09.12.2008, consemnează o ultimă măsura, prin care instanţa de judecată admite plângerea lui Ioan Grozav şi a fratelui său, Pavel Ilie, împotriva unei ordonanţe a procurorului Lumperdean, de-a nu lua legătura şi a comunica între ei.

Cele două hotărâri ale instanţei, au fost date în condiţiile în care procurorul Ioan Lumperdean i-a acuzat pe fraţii Grozav de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea acestor activităţi, care constituie infracţiune de trafic de migranţi, fapte care se pedepsesc cu ani grei de închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.