– Îl vezi pe tipul ăla care ne face poze?
– Da.
– Nu te uita insistent. Ne urmărește.
Suntem în centrul vechi din București, în primăvara lui 2023. Tocmai ne întoarcem de la întâlnirea cu o sursă pentru seria de investigații despre frații Tate și legăturile lor cu interlopii din România. Luiza se oprise să ia cartofi prăjiți, eu m-am dus la redacția RISE Project, unde lucram atunci, să-mi iau telefonul și laptopul.
Când cobor, văd un bărbat cu cască în ureche. Tresare. Își dă seama că l-am observat și dă să schimbe direcția. Am învățat la trainingurile de siguranță pentru jurnaliști să observ comportamente bizare. Îl pozez discret.
Cu câteva zile înainte, mersesem la Curtea de Apel să-l întreb ceva despre o spălătorie de bani pe Costel Corduneanu, liderul între timp dispărut al unuia dintre clanurile istorice de crimă organizată din România. Povestea cu Andrew Tate se întinsese mult mai departe decât anticipasem, până în inima celui mai mare sindicat de interlopi din România postdecembristă. Eram în gardă.
O iau spre Luiza. Stabiliserăm să ne vedem la jumătatea drumului, dar nu ne-am înțeles cum trebuie la telefon și am luat-o pe străzi diferite. Mă întorc din drum și-mi sare în ochi încă un bărbat cu cască în ureche care își schimbă direcția de mers în același timp cu mine. Mă opresc chipurile să ascult un tip care cântă la vioară în fața Băncii Naționale. Se oprește și bărbatul cu casca. Mă fac că-l pozez pe muzician, dar îl prind și pe celălalt individ. Deci sunt doi cu cască, înseamnă că sunt coordonați dintr-un birou și sunt mai mulți.
Aveam să aflăm mai târziu că erau șase, de fapt, pe urmele noastre.
Mă întâlnesc în sfârșit cu Luiza, i-l arăt. Se sperie și ea. Era evident că ne are în vizor.
În documentele oficiale, ei notează: „La intersecția cu str. Smârdan s-au oprit brusc și au început observarea cu atenție a zonei, Ilie Victor utilizând telefonul mobil pentru filmare sau fotografiere. Luând în considerare comportamentul atipic și neobișnuit al celor doi, s-a decis întreruperea pentru moment a supravegherii.”
Grăbim pasul spre metrou și nu ne mai uităm în urmă. Trebuie să ne luăm copilul de la creșă. Luiza urcă în apartamentul în care locuim cu chirie și se uită în urma mea să vadă dacă mai vine cineva. Vine.
Iau copilul și mă întorc acasă rapid doar prin zone cu camere de supraveghere și circulație intensă. Acasă, încuiem ușa cu toate cheile.
Supravegherea continuă a doua zi.
„Foto nr. 1: îl reprezintă pe numitul Ilie Victor, fotografiat în fața imobilului în care își desfășoară activitatea, situat pe Calea Victoriei nr. 21-23, din municipiul București.” Adică redacția RISE Project.
La terasa de jos stă același bărbat care tresărise cu o zi în urmă. Nu e singur. La masă cu el mai e un tip, iar lângă trotuar e parcat un 4×4 gri care stă acolo toată ziua. După-masă, când plecăm iar să luăm copilul, mașina demarează val-vârtej și ne iese în cale înainte să intrăm la metrou. În stație identificăm mai mulți suspecți. Notez numărul de înmatriculare de Ilfov, sursele mele îl verifică, dar el nu e înregistrat la Poliție. Nu mai știm ce e real și ce e doar în mintea noastră.
A treia zi, o sursă insistă să ne vedem. Vrea să-mi dea un set nou de date.
Am luat-o pe un traseu alambicat, ca să mă asigur că văd dacă mă urmărește cineva. Dar aveam telefonul în buzunar.
Sărbătoream fără să știu a doua săptămână de mandat de supraveghere tehnică și eram în timpul unei ordonanțe provizorii de filaj și înregistrări ambientale. Fără să îmi arate apelurile, în drumul meu spre întâlnirea cu sursa, telefonul meu era sunat de Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Iar telefonul trimitea semnale către releul cel mai apropiat fără să afișeze apelurile de la DNA.
Documentele DNA Iași, instituția despre care aveam să aflu jumătate de an mai târziu că deschisese un dosar de instigare la abuz și dare de mită în care eram vizat, spun că filajul în stradă a durat 48 de ore. A fost suficient ca DNA și, implicit, statul român, să ne identifice două surse cu care ne-am întâlnit în cele trei zile.
„Este șocant ceea ce a scos la iveală dosarul DNA Iași de supraveghere a jurnalistului Victor Ilie”, crede Liana Ganea, președinta ActiveWatch, organizație cu un istoric îndelungat de apărare a libertății de exprimare și a jurnaliștilor independenți din România.
„De ce sunt grave și abuzive astfel de dosare insuficient susținute de dovezi? Mandatele de supraveghere care vizează jurnaliști nu reprezintă o simplă încălcare a dreptului la viață privată a unei persoane. Ele reprezintă încălcarea unui drept profesional: cel la protecția surselor jurnalistice.
Acest drept profesional este atât de important încât el este garantat de legislația națională, de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și, mai nou, de Regulamentul European privind Libertatea Mass-Mediei, adoptat anul trecut la nivelul Uniunii Europene.
Supravegherea jurnaliștilor reprezintă o încălcare a dreptului la libertatea presei, iar mandatele legale pentru astfel de acțiuni trebuie supuse unui scrutin legal foarte strict și trebuie să fie extrem de fundamentate. (…)
Nu putem să nu ne întrebăm, cu maximă îngrijorare, câte supravegheri similare ale jurnaliștilor români au existat și despre care nu există informații publice. Aceste tipuri de abuzuri ale instituțiilor de forță împotriva jurnaliștilor se adaugă unei lungi liste: presiuni făcute de procurori, polițiști și judecători pentru dezvăluirea surselor jurnalistice, confiscarea abuzivă și percheziția informatică a echipamentelor jurnalistice, deschiderea de dosare și convocarea jurnaliștilor la interogatorii, în urma unor plângeri în mod evident nesusținute (prilej pentru linșajul public al ziariștilor vizați), inacțiunea sau chiar boicotul investigării unor infracțiuni care au vizat jurnaliști.
Mai mult, în toate cazurile de mai sus, au existat suspiciuni rezonabile ale unor comportamente corupte ale procurorilor implicați.”, explică Liana Ganea.
Supravegherea mea telefonică, conform acelorași documente, a durat două luni și reprezintă un alt potențial abuz, ne-au confirmat mai mulți polițiști și procurori.
La Iași, însă, intimidarea și urmărirea jurnaliștilor de către instituțiile de forță care ar trebui să-i protejeze de infractorii despre care scriu sunt un obicei bine înrădăcinat.
Follow, read, donate & actSubscribe
Ce-a mânat în luptă DNA Iași
Totul a început de la un undercover, o metodă legitimă de documentare, folosită de jurnaliști atunci când au epuizat toate căile tradiționale de a dovedi un abuz sau o ilegalitate. Asta am făcut în 2022 și pentru documentarul Clanul Marelui Alb publicat de Recorder, când am dezvăluit pasiunea pentru afaceri cu fonduri publice a Bisericii Ortodoxe Române.
În februarie 2023, RISE Project și Organized Crime and Corruption Reporting Project documentau traficul de cereale din Ucraina prin România. Colegii de la RISE aflaseră de la mai multe surse că la Iași exista un personaj cheie, Gabriel Ciobanu, care aproba transporturi de cereale din Ucraina pentru companii fantomă contra unor sume de bani. Ciobanu este de 16 ani directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din Iași.
L-am sunat pretinzând că sunt un afacerist care vrea o întâlnire cu șeful DSVSA, iar șeful ne-a chemat la sediu.
M-a primit amabil în biroul lui, mi-a zis să lăsăm telefoanele acolo și m-a condus într-o altă încăpere. I-am zis că am 50 de camioane cu grâu de pe front și am nevoie de la el doar de o firmă care să le importe în acte la noi. A fost de acord, dar a spus că îi trebuie o săptămână ca să pună la punct afacerea. I-am scris pe un bilețel 10.000, suma pe care știam de la sursele noastre c-o așteaptă în schimbul favorului. A fost de acord și cu asta, dar a zis că vorbim despre bani după ce batem palma. Am plecat și am oprit înregistrarea.
În plângerea pe care a făcut-o apoi la Direcția Generală Anticorupție (DGA) Iași a scris că a venit un individ să-i dea șpagă. Că individul, nu el, a propus să lase telefoanele și să meargă în altă cameră, și că, de fapt, a fost oripilat de bilețelul cu „10.000”, nu încântat.
DGA, condus pe-atunci de un comisar șef cu istorii complicate (strămutat între timp la șefia Inspectoratului de Poliție Neamț) a sesizat Direcția Națională Anticorupție, iar DNA Iași a deschis un dosar penal in rem pentru instigare la abuz în serviciu și dare de mită.
Am aflat în septembrie 2023, la jumătate de an după ce fuseserăm urmăriți pe stradă în București, că DNA Iași mi-a ascultat conversațiile două luni și a scos pe urmele noastre 6 ofițeri operativi de filaj ai Serviciului Tehnic DNA București. Un polițist DNA Iași m-a sunat în toamnă să mă cheme să depun mărturie în dosarul pe care procurorul urma să-l închidă din lipsă de probe.
Același polițist mi-a spus că m-au identificat din prima. Știau că sunt jurnalist de investigație. Puteau descoperi la fel de ușor că mai făcusem undercover-uri, la RISE Project sau Recorder. Dar au ales să folosească pretextul plângerii lui Ciobanu ca să mă urmărească pe mine, nu să cerceteze ce se întâmplă cu adevărat la DSVSA Iași.
Mi-au aflat sursele, subiectele în lucru, drumurile, cercul relațional, conversațiile. După o lună de interceptări, au mai primit încă o lună de la judecătorul de drepturi și libertăți. Au motivat extinderea mandatului de supraveghere prin comportamentul meu suspicios, pentru că mi-am dat seama că sunt urmărit.
„Din conținutul acestui dosar, la care, de altfel, nu avem acces în integralitate și pentru care nu există o copie disponibilă nici măcar celui supravegheat, aflăm cu câtă ușurință un procuror, cu aprobarea lipsită de orice scrutin real a judecătorului de drepturi și libertăți, poate pune sub supraveghere un jurnalist”, explică Liana Ganea.
„O simplă plângere împotriva unui jurnalist, care poate fi inclusiv una fabricată, poate duce la o astfel de supraveghere aparent legală. Mai mult, vedem că prelungirea mandatului de supraveghere a jurnalistului se poate face deși lipsesc dovezile concludente pe care ar trebui să să se bazeze o astfel de decizie judecătorească.”
Procedurile judiciare alambicate ne-au permis abia în primăvara lui 2024 să obținem primele documente din dosarul de urmărire deschis de către DNA Iași.
Am vorbit cu peste 20 de polițiști, procurori, judecători, avocați și activiști pentru drepturile omului pentru a înțelege demersul judiciar al DNA Iași. Verdictul lor a fost același: începerea unui astfel de dosar penal împotriva unui jurnalist nu este în sine ilegală, dar filajul și prelungirea supravegherii sunt cel puțin imorale și periculoase pentru libertatea de exprimare într-o democrație.
Follow, read, donate & actSubscribe
Cazul nostru nu este izolat
În Iași există o mână de jurnaliști care au scris ani la rând despre oamenii primarului Mihai Chirica și crima organizată din imobiliare. Au expus neobosit complicitățile care au mutilat fața orașului și au țepuit cetățenii. Asta i-a expus pe jurnaliști la amenințări și intimidări din partea interlopilor și a funcționarilor, dar și la mai multe mandate de supraveghere din partea DNA Iași și nu numai.
„Acesta este nivelul la care se lucra în Iași în epoca de aur a mafiei imobiliare”, povestește Rareș Neamțu, jurnalist la 7 Iași.
Neamțu și colegii săi, Tudor Leahu și Andrei Viliche, sunt jurnaliști cu state vechi în Iași. Împreună au publicat zeci de anchete despre corupția din primăria condusă de Mihai Chirica.
În 2017 au fost puși sub supraveghere abuziv de către DNA Iași.
În decembrie 2017, cei trei lucrau deja la o serie de investigații despre arhitectul șef al Iașului, Alexandru Mustiață, și viceprimarul Gabriel Harabagiu, care deveneau tot mai bogați în dauna bugetului public și aprobau construcții ilegale în zone protejate. Totul se întâmpla cu girul primarului Chirica, povestesc cei doi, dar pe semnătura viceprimarului. Procurorii DNA Iași s-au autosesizat.
Au clasat faptele de corupție ale primarului și viceprimarului, dar au continuat interceptarea ziariștilor timp de două luni pentru presupuse fapte de hărțuire, șantaj și amenințare.
Arhitectul șef al Iașului, dezvoltatorul imobiliar, viceprimarul și primarul nu au fost niciodată interceptați în dosar. În schimb, reporterii au fost pe mandat două luni, își amintește Leahu. Ca să le prelungească mandatele de interceptare, pentru că DNA avea nevoie de documente care să justifice continuarea anchetei, viceprimarul Harabagiu însuși a depus o plângere:
„Rog a fi cercetate și verificate modalitățile în care acești reporteri au acces la documente ce țin de bunul mers al unei instituții publice prin prelevarea de fotocopii fără acordul exprimat în scris din partea respectivei instituții.”
Viceprimarul a declarat la DNA că accesul jurnaliștilor la informații de interes public reprezintă „posibile ingerințe în cadrul activității pe care o desfășoară.”
„Din capul locului autoritățile au procedat ticălos, încă din actul de autosesizare. Au urmărit așa-zisul șantaj pe care l-am fi practicat noi pentru obținerea de informații de interes public, nu și informațiile publicate de noi, adică șpaga primită de arhitectul-șef al primăriei de la un dezvoltator imobiliar”, explică Neamțu, deși dosarul penal urmărea mai multe infracțiuni ale aleșilor.
Au aflat despre asta aproape doi ani mai târziu, când dosarul lor a fost preluat de un alt procuror, care a decis să le comunice că au fost urmăriți înainte să închidă cazul. Nu au primit aprobare să vadă când și unde au fost filați, doar să citească transcrierile unor conversații telefonice: „Erau 50 și ceva de DVD-uri cu înregistrări!”, exclamă Leahu.
„Ei practic au încercat și au zis Bă, lasă că-i prindem pe interceptări, îi găsim noi, fac ceva sigur ăștia, imediat îi rezolvăm”, crede Neamțu. Dar n-au găsit nimic, așa că un interpus al viceprimarului, Mircea Rotariu, a început să le mânjească mașinile cu fecale și să-i amenințe cu moartea.
„La Tudor acasă s-a dus și a început să bată la ușă și a speriat copiii, după care i-a dat mesaj „Da ce s-au speriat fetele tale?”, continuă Neamțu.
Au adunat probe și s-au dus la Poliție să depună plângere. Au dat peste un agent care a deschis un dosar penal în care n-a făcut mare lucru. Ani mai târziu, li s-a comunicat că infracțiunile au existat într-adevăr, dar s-au prescris odată cu trecerea timpului.
Jurnaliștii nu s-au lăsat intimidați și au continuat să scrie despre rețeaua de funcționari și interlopi care se îmbogățește din afacerile imobiliare din Iași. Asta le-a mai adus un dosar penal și o nouă rundă de interceptări.
În 2020, ziariștii lucrau la o poveste despre un nou tun imobiliar. De data asta, „omul care a făcut plângerea împotriva noastră pentru șantaj era cel care furnizează gazon la Primăria Iași”, povestește Neamțu. Jurnaliștii spun că nu l-au văzut pe afacerist niciodată, cu atâta mai puțin să-i ceară bani ca să nu mai scrie despre el.
Dosarul a ajuns la același polițist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași care lăsase să se prescrie amenințările reclamate de ziariști. În cazul presupusului șantaj, a fost mai zelos și i-a interceptat pe ziariști trei luni. Apoi a fost promovat la DNA Iași, spun Leahu și Neamțu.
Biroul din Iași al DNA este astăzi condus de procuroarea Cristina Chiriac. Chiriac a devenit celebră în urma dezvăluirilor SăFieLumina.ro despre episcopul violator din Huși. Jurnaliștii au arătat că șefa DNA, pe atunci procuroare, a ținut la sertar mai mulți ani dovezile video cu abuzurile episcopului și a anchetat victima pentru șantaj.
„Au urmărit să vadă cine cine sunt sursele noastre și banii, cine ne ajută cu bani ca să funcționăm”, crede Neamțu, care a aflat din dosarele penale că au fost chemați să dea declarații chiar și clienții care își fac publicitate pe site-ul lor de investigații.
Și dosarul ăsta s-a închis din lipsă de probe. Dar lupta a continua pe alte fronturi. „Mie mi-au dat soția afară din serviciu, lucra la o societate din subordinea primăriei”, povestește Neamțu. Nici colegului său nu i-a fost mai ușor.
Leahu își aduce aminte cum în 2020 i-au făcut plângere la Direcția de Asistență Socială, „pentru că eu aș fi un drogat și un bețiv care nu sunt în stare să îmi cresc copiii. Și eu, și copiii mei am fost anchetați. Am fost chemat și eu, și nevastă-mea la interogatorii, și copiii, separat. Au făcut tot felul de verificări, cum se fac în astfel de cazuri de abuz, până au dat o rezoluție că, de fapt, copiii nu sunt victime ale unor abuzuri, cresc într-un mediu familial normal și au rezultate extraordinare la învățătură.”
„Suntem tăbăciți”, explică jurnaliștii cum reușesc să meargă mai departe. „Dar e revoltător că nu se întâmplă nimic și că nu există niciun fel de protecție pentru jurnaliști. Diferența între ce se întâmplă în Rusia e că îi mai aruncă de la etaj, dar în rest metodele sunt aceleași.”, spune Leahu.
„O să ajung să scriu pe o coală de hârtie”, încheie amar.
Aceeași referință la libertatea presei din Rusia vine și din partea lui Gabriel Gachi, jurnalist cu o experiență de aproape 30 de ani. Acum coordonează ReporterIS, o publicație de știri și investigații care dezvăluie sistematic abuzurile din instituțiile ieșene și acte de corupție care subțiază bugetul local.
„O să ajung să fac pârnaie sau să fiu decredibilizat ca în Rusia”, spune Gachi descumpănit. Și sursele sale, și sursele reporterilor de la 7 Iași le zic că este posibil să fie ținta unui nou dosar penal, de data asta împreună.
În ultima perioadă mai mulți clienți de publicitate ai ReporterIS și 7 Iași ar fi fost întrebați de DIICOT dacă au fost șantajați de jurnaliștii care dezvăluie corupția din primărie pentru a semna contractele de publicitate. Nici Gachi, nici Leahu sau colegii lui nu au fost înștiințați oficial că a început urmărirea penală pe numele lor.
„Nu știm nimic, e la nivel de speculație în faza asta, dar probabil că suntem monitorizați”, crede Gachi.
A fost și el amenințat cu moartea de aceiași oameni ca reporterii de la 7Iași și a trebuit să curețe fecale vărsate cu vidanja în redacție. A făcut plângere, nu s-a întâmplat nimic. „La Iași, ca și în alte județe, poliția este o caracatiță politico-financiară”, explică Gachi.
Îi e evident că cei despre care scriu încearcă prin toate mijloacele să-i decredibilizeze.
„Ideea este că noi ne vedem de treabă. Nu stăm cu mâna întinsă, nu, ne vedem pur și simplu de treabă. Dar sunt destul de îngrijorat. E o chestiune care mă apasă.”, oftează Gachi.
Între timp, primarul Chirica și oamenii săi au adunat o colecție de dosare penale. Despre exact aceleași fapte au publicat jurnaliștii locali ca Gachi sau Leahu, însă procurorilor le-a luat uneori și ani de zile să pornească o anchetă.
Această investigație a fost realizată cu sprijinul BIRN (Balkan Investigative Reporting Network) – Reporting Democracy.
Ilustrație: Igor Vujčić / BIRN
Cam așa arată uneori munca de jurnalist în România, în niște vremuri în care publicul și-a pierdut încrederea în presă, iar sursele de știri false sunt infinit mai multe decât cele de știri adevărate.
Cum o să arate lumea de-acum încolo depinde doar de noi, de noi împreună, jurnaliști și cititori. Și de oamenii onești care continuă să-și facă treaba, la stat sau la privat, în ciuda tuturor presiunilor.
Pe noi ne puteți susține cu un abonament la munca noastră aici. Suntem freelanceri și trăim din colaborări și finanțări cum e cea pe care-am primit-o de la BIRN pentru textul ăsta.
Orice contribuție ne ajută să fim mai puțin vulnerabili și să continuăm să facem luminăSubscribe
Apropo de împreună: începând cu ediția de azi a newsletter-ului Drepturi și strâmbe, o avem cu noi pe Adriana Diaconu, care-o să ne ajute să înțelegem mai bine ecuațiile vieților noastre. O admiram de la distanță de ceva vreme, așa că ne bucurăm teribil că vrea să împartă substack-ul cu noi:
„Sunt Adriana Diaconu, information designer, iar după peste 15 ani în comunicare digitală – de la publicitate la social media și email marketing – am ales să mă concentrez pe comunicarea datelor și cum pot face informația din seturile de date mai frumoasă și mai accesibilă.
Îmi place să transform datele în povești vizuale și vizualizări care să aducă claritate în anumite subiecte. Zonele mele de interes pentru vizualizări sunt migrația, problemele sociale, drepturile omului, feminismul, mediul, politica.
Sunt în acest newsletter pentru că îmi plac drepturile omului. În fiecare ediție voi veni cu o vizualizare de date care să ajute la o mai bună înțelegere a lumii în care trăim sau a drepturilor pe care le avem.”
sursa: substack.com
Citește și: Singurii beneficiari reali ai căminelor culturale din Cluj sunt firmele de casă ale primăriilor
