La Bistrița va avea loc, la data de 13 februarie, campania de promovare a egalității de șanse organizată de Loop Operations în parteneriat cu Asociația JCI Active Citizens Cluj, Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă, Institutul Economic Român și Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii.
Evenimentul va avea loc la sediul Asociației Impact.

În cadrul evenimentului tema dezbaterilor va fi „Femeile și empatia emoțională – valoare adăugată pentru organizații” și se va analiza managementul diversității în ceea ce privește accesul și participarea femeilor la activitățile și funcțiile organizației, propunând, totodată, și politici pe care organizația ar trebui să le dezvolte.

„La acest eveniment vor participa aproximativ 20 de persoane – reprezentanți ai autorităților publice locale, ai organizațiilor cu activitate relevantă în domeniul ocupării și incluziunii sociale, membri ai societății civile, sindicatelor, patronatelor, asociațiilor de IMM-uri și camerelor de comerț din regiunea Nord – Vest, precum si femei reprezentante ale grupului țintă al proiectului”, potrivit organizatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.