Licitaţia pentru construcţia căminului cultural din comuna Teaca s-a disputat la CNSC. Societatea Lucicor Prod a încercat să conteste procedura de licitaţie, dar nu a reuşit. Cu toate acestea, căminul cultural din Teaca a fost promis încă de anul trecut, dar abia anul acesta întră în linie dreaptă. Alte investiţii din comuna bistriţeană puteţi citi în continuarea articolului. Până atunci, decizia CNSC.
Ce spune CNSC
”Prin contestaţia fără număr de înregistrare la emitent şi nedatată, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13913/24.07.2015, formulată de către S.C. LUCICOR PROD S.R.L., cu sediul în com. Şieu, sat Posmuş, nr. 29A, jud. Bistriţa-Năsăud, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub numărul J06/577/2005, având CIF RO 17708762, reprezentată legal prin administrator Buduşan Lucreţia şi convenţional prin SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE AVOCAŢI BORA & BORA, cu sediul procedural ales în Bistriţa, str. Alexandru Odobescu nr. 7, jud. Bistriţa, împotriva comunicării privind rezultatul procedurii din data de 20.07.2015, emisă de către COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII S.A., cu sediul în Bucureşti, Piaţa Naţiunilor Unite nr. 9, bl. 107, Tronson 2, sector 5, cod poştal 050121, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Execuţie lucrări pentru obiective de investiţii incluse în Programul naţional de construcţii de interes public sau social Subprogramul « Aşezăminte culturale » – Pachet 50 loturi 1-3”, cod CPV 45200000-9 – Lucrări de construcţii complete sau parţiale şi lucrări publice (Rev.2), pentru lotul 1 – „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare cămin cultural din comuna Teaca, satul Pinticu, judeţul Bistriţa-Năsăud, se solicită anularea rezultatului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia, respectiv a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor şi stabilirea ofertei 2 câştigătoare în conformitate cu criteriile prevăzute în documentaţia de atribuire. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge contestaţia formulată de către S.C. LUCICOR PROD S.R.L., cu sediul în com. Şieu, sat Posmuş, nr. 29A, jud. BistriţaNăsăud, în contradictoriu cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII S.A., cu sediul în Bucureşti, Piaţa Naţiunilor Unite nr. 9, bl. 107, Tronson 2, sector 5, cod poştal 050121, lot 1 „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare cămin cultural din comuna Teaca, satul Pinticu, judeţul Bistriţa-Năsăud”, ca nefondată. Dispune continuarea procedurii de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia CNSC.
Drumul judeţean din comuna Teaca
Sectorul de drum judeţean propus pentru modernizare ce uneşte localităţile Teaca şi Archiud are o lungimea de 8,30 km, se arăta într-un articol anterior. În acest moment, drumul nu este modernizat, îmbrăcămintea actuală fiind din material pietros, într-o avansată stare de degradare, cu elemente geometrice neamenajate în plan şi în spaţiu şi prezentând numeroase degradări şi văluriri, care îngreunează circulaţia. Pe zona localităţii Teaca s-au făcut recent lucrări de canalizare care au deteriorat drumul şi zestrea de piatră provenită din întreţinerea curentă. Înspre Archiud platforma drumului este îngustă , podeţele şi şanţurile colmatate şi insuficiente. Acest lucru duce la stagnarea apei în zona drumului, cu consecinţe negative asupra carosabilului. Podurile existente pe acest sector de drum sunt vechi şi deteriorate, cu o lăţime care nu permite racordarea la un drum judeţean modernizat . Această situaţie conduce la imposibilitatea desfăşurării circulaţiei rutiere în condiţii de siguranţă şi confort.
Termenul de efectuare a lucrărilor de reabilitare este de trei ani, costul derulării întregii investiţii fiind de peste 17 milioane de lei, adică de peste 3,77 milioane euro.
Modernizare cu bucata
Anul acesta, din cei 8,3 km de drum din DJ 162 între Teaca şi Archiud, Consiliul Judeţean intenţionează să modernizeze doar 2,3 km, de la km 6+000 – 8+300.
Costurile estimate sunt însă cam piperate, în raport cu costurile standard. Astfel, valoarea estimată a contractului este de 4.124.785 lei din care : – 3.890.363 lei cheltuieli cu investiţia de bază – 39.904 lei organizare de şantier aferentă lucrărilor de construcţii – 194.518 lei reprezintă diverse şi neprevăzute. În condiţiile date, costul unui kilometru de drum se ridică 1.793.384 lei, adică la 398.529 euro, în condiţiile în care DJ 162 este un drum judeţean inclus în clasa tehnică IV, unde costurile standard sunt de aproximativ 250.000 – 300.000 de euro.
Condiţii de eligibilitate
Firmele care vor să se înscrie la licitaţie trebuie să facă dovada că media cifrei globale de afaceri în ultimii trei ani ( 2011, 2012, 2013) este în valoare de minim 5.800.000 lei, dar şi o listă a contractelor obţinute în ultimii cinci ani, din care să reiasă că în această perioadă au executat lucrări similare cu obiectul contractului scos la licitaţie de CJ BN în baza unui număr de maxim trei contracte a căror valoare cumulată să fie cel puţin egala cu o valoare de 3.500.000 lei. Evident, de la dosar nu trebuie să lipsească şi certificatul de bună execuţie a lucrărilor derulate.
Câştigătorul va fi desemnat după data de 10 aprilie, dată la care va avea loc deschiderea ofertelor.
Lucrări per total proiect
Pe cei 8,3 km de drum care vor fi modernizaţi în următorii trei ani, conform memoriului tehnic, sunt prevăzute lucrări de modernizare a părţii carosabile propriu-zise, dar şi amenajarea de rigole şi înlocuirea a nu mai puţin de 30 de podeţe. Astfel, partea carosabilă a drumului judeţean va avea lăţimea de 6,0 m şi două acostamente de cate 1,0 m . Se va ţine cont la proiectarea traseului de amenajarea şi racordarea drumului cu accesele în curţile riveranilor şi cu drumurile laterale. Şanţurile care se vor amenaja vor urmări traseul drumului, colectând şi evacuând apa din zonă spre podeţele amplasate în funcţie de configuraţia terenului. În localităţi şanţurile se vor betona, iar pe zonele cu pante mari sau cu terasamente înalte se vor executa şanţuri ranfort. Acolo unde lăţimea acostamentului este mai mică, pentru a evita alunecarea taluzului , peretele betonat al şanţului spre drum se va prelungi până la acostament. În localitatea Archiud, pe unele zone determinate pe planul de situaţie şi profilele transversale, se va executa un şanţ cu dimensiuni mai mari decât celelalte, conform situaţiei din teren.
Pentru accesele la proprietăţi s-au prevăzut rigole dalate acoperite cu dale carosabile, care vor avea lungimea de cinci m pentru fiecare intrare . Acestea se vor executa in prelungirea şanţurilor betonate, cu secţiune de rigolă, peste care să se poată monta plăcuţe carosabile .
În zona de început a drumului, pe partea dreapta, între km 0+000-0+165, sunt prevăzute a fi amenajate 24 de parcări laterale, mărginite de o rigola dalată acoperită, de 165m lungime, pentru a deservi zona centrala a localităţii, cu biserica, căminul cultural şi şcoala din Teaca
Drumurile laterale care se ramifica din drumul judeţean se vor asfalta pe o lungime de 25 m şi o lăţime de 4 m. Pentru traversarea apei din şanţuri spre podeţe, in dreptul unor drumuri laterale se vor executa, de asemenea , rigole dalate acoperite, cu lungimea de 6-8m fiecare.