Traian Popovici este un om obişnuit, care trăieşte de 18 ani împreună cu familia sa într-o locuinţă de serviciu, asigurată de Direcţia Silvică Oradea, în cadrul căreia lucrează. Ultimii ani s-au transformat într-un coşmar pentru familia Popovici care s-a trezit pusă în situaţia de a-şi pierde acoperişul de deasupra capului numai pentru că altcineva, o persoană cu mult mai multe relaţii, spun membrii familiei Popovici, şi-a pus în gând să îi arunce în stradă. Ce să întelegeţi din această poveste complicată? Vom încerca să descâlcim după putinţă iţele încurcate ale acestui caz.
Legea ne spune clar: locuinţele de serviciu sunt puse la dispoziţia angajaţilor unei societăţi în condiţiile în care aceştia sunt legaţi nemijlocit de locul de muncă, unde se presupune că desfăşoară o activitate cu caracter permanent. Aceste locuinţe, potrivit Legii nr 114/1996, pot fi vândute “în situaţia în care a încetat activitatea ce a generat realizarea locuinţelor” respective, dar numai cu aprobarea Guvernului. Locuinţele de serviciu sunt, de obicei, închiriate pe o anumită perioadă angajaţilor, stabilită de comun acord cu proprietarul. Contractele de închiriere sunt reînnoite periodic, în funcţie perioada stabilită în contract. Ce legătură există între această lege şi subiectul acestui articol o să aflaţi dacă citiţi acest articol.
Complicat, foarte complicat…
La înfiinţarea sa, Ocolul Silvic Marghita a pus la dispoziţia angajaţilor săi, pentru închiriere, două locuinţe de serviciu, formate fiecare din două camere şi dependinţele aferente, locuinţe aflate în Marghita, pe strada A. Iancu, în imediata apropiere a sediului Ocolului Silvic. La vremea la care povestea noastră începe, contractele de închiriere încheiate între proprietar, în acest caz Ocolul Silvic Marghita, şi chiriaşi, erau, după unele surse, valabile 5 ani. Alte surse ne-au informat că, Statul fiind pe atunci atotstăpânitor, puţini erau cei care se sinchiseau în a respecta o anumită continuitate în reînnoirea contractelor. Clădirea cu cele două apartamente a fost terminată în 1968. De atunci însă, chiriaşii s-au schimbat. Toate bune şi frumoase până aici, veţi zice. Să vedem ce se întâmplă în continuare.
Ca să înţelegeţi cât de cât cum devine chestiunea, trebuie să aflaţi că, în octombrie 1973, Dumitru Tocuţ era mare şef peste Ocolul Silvic, dăinuind în funcţie până în 1986. Lucru care i-a dat tot dreptul să ia cu chirie pentru propria sa familie unul din apartamente. Motiv pentru care domnul Tocuţ, atunci când s-a prins cum e să fii şef la Ocolul Silvic Marghita, a depus o cerere la Inspectoratul Silvic Bihor de pe atunci, actuala Direcţie Silvică Bihor, solicitând o a treia cameră, cerere acceptată în 1977 de către Inspectorat. Ulterior, în 1997, la cererea familiei Popovici, Ocolul Silvic Marghita revine asupra cererea lui Dumitru Tocuţ şi dă camera folosită de familia Tocuţ familiei Popovici, căreia i se cuvenea, de fapt. Din păcate, Dumitru Tocuţ moare în 1991. Ca urmare a acestui fapt, doamna Tocuţ, nefiind angajată a Direcţiei, nu mai avea dreptul din acel moment să mai prelungească contractul de închiriere.
Tranziţia i-a înnebunit
Traian Popovici a lucrat ca paznic la Ocolul Silvic Marghita, tot din 1973, ca şi Tocuţ. Spre deosebire de şeful său, Popovici ia cu chirie cel de-al doilea apartament al Ocolului Silvic Marghita abia în 1985. Atâta doar că în contractul de închiriere dintre Ocolul Silvic Marghita si Traian Popovici apartamentul închiriat era format din două camere şi dependinţe. Mai trebuie să ţineţi minte că, până în 1985, familia Popovici a locuit tot într-o locuinţă de serviciu, care aparţinea, aţi ghicit, tot de Ocolul Silvic Marghita. Astfel, cele două apartamente sunt ocupate de către cele două familii, Tocuţ şi Popovici. Care au trăit bine merci, în bună înţelegere din 1985, deci de la venirea familiei Popovici, şi până în 1997. Când a început tămbălăul.
Cine are dreptate, dom’le?
În urma unui proces intentat de doamna Tocuţ Direcţiei Silvice Bihor (1997), în mai 1998, Direcţia Silvică Bihor este obligată printr-o sentinţă judecătorească să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu numita Lucia Tocuţ, contract referitor la unul din cele două apartamente ale Ocolului Silvic Marghita, fără nici o specificaţie în privinţa camerelor sau a altor elemente de identificare. Procesul se termină în 1999, doamna Tocuţ nefiind în măsură să prezinte contractul de închiriere reînnoit în original şi fără ca instanţa sa ia o altă hotărâre.
Cu toate că sentinţa judecătorească din mai 1998 obliga Direcţia Silvică Bihor să vândă apartamentul, Direcţia eliberează în aprilie 1998, deci o lună mai târziu, o adeverinţă către Ocolul Silvic Marghita prin care anunţă că nu este de acord cu vânzarea celor două apartamente către chiriaşi. Ca şi cum un moft de asemenea gen ar fi trebuit să anuleze o sentinţă emisă de o instanţă judecătorească. În luna noiembrie a aceluiaşi an, 1998, adică şase luni mai târziu, Lucia Tocuţ încheie un contract de vânzare-cumpărare cu o agenţie imobiliară referitor la unul din cele două apartamente, cel pentru care avea contract de închiriere până în 1993, apartament al Ocolului Silvic Marghita, dar care, în contract, are trei camere. Dacă tot ce s-a scris până acum nu v-a băgat în ceaţă, aflaţi că cea de-a treia cameră prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare era, de fapt, una din cele două camere ale apartamentului închiriat de Traian Popovici, iar celălalte două camere făceau parte din apartamentul închiriat până în decembrie 1993 doamnei Tocuţ Lucia. Parcă, parcă, se mai înţelege ceva.
Se încurcă încurcătura
Potrivit actelor consultate de GAZETA de Oradea, doamna Tocuţ avea contractul de închiriere valabil până în decembrie 1993, dar, după alte surse, contractul de închiriere al doamnei Tocuţ ar fi expirat în 1998. După moartea domnului Tocuţ, soţia sa, Lucia, nu mai avea dreptul să continue prelungirea contractului de închiriere, Mai ales că dânsa nu era angajată în cadrul Ocolului Silvic Marghita. Ce a îndemnat-o pe doamna Tocuţ să reînnoiască acest contract? Din informatiile pe care le avem, agenţia imobiliară prin care s-a făcut contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul care, acum, se pare că este al doamnei Tocuţ, nu a fost contactată de către Direcţia Silvică Bihor sau Ocolul Silvic Marghita. În încercarea de a găsi agenţia imobiliară am constatat că, în contractul de vânzare-cumpărare, adresa agenţiei nu este corectă, în sensul ca la adresa din contract am dat de una din agenţiile CEC.
Cu toate că în urma contractului de vânzare-cumpărare, doamna Tocuţ devine în 1998 proprietara apartamentului în care pâna atunci era chiriaşă, există la Direcţia Silvică Bihor un extras din Cartea Funciară, din anul 2002, din care reiese că Direcţia Silvică Oradea este în continuare proprietara imobilului în care se află cele două apartamente, unul în care este chiriaşă familia Popovici, şi celălalt, în care locuieşte doamna Tocuţ.
În toamna anului trecut, mai precis în noiembrie 2002, Direcţia Silvică Bihor s-a cocoţit chiar să o cheme în judecată pe Lucia Tocuţ, alături de agenţia care s-a ocupat de vânzarea apartamentului aflat în proprietatea Ocolului Silvic Marghita şi, implicit, al Direcţiei.
Nu-i nimeni să facă lumină
Pentru a afla părerea Luciei Tocuţ în legătură cu acest caz, GAZETA de Oradea a încercat să o contacteze telefonic, marţi, 4 februarie. În ciuda insistenţelor, aceasta a refuzat să dea o declaraţie. Contactată telefonic şi de redactorul-şef al ziarului, doamna Tocuţ a refuzat din nou să facă vreo declaraţie, argumentând că este grăbită şi că are probleme de rezolvat: “Pentru alte probleme legate de acest caz să luaţi legătura cu avocatul meu, domnul Alexandru Gherlea”. Miercuri, 5 februarie, un reporter al ziarului s-a prezentat la Baroul Oradea, la biroul domnului avocat Alexandru Gherlea. Dânsul, foarte amabil, ne-a declarat că nu este împuternicit de către clienta sa să dea declaraţii presei şi că trebuie să respecte confidenţialitatea cazului. Cum s-ar spune, ne-a trimis la plimbare. Am revenit cu un alt telefon la domiciliul doamnei Tocuţ care, în fine, a admis să răspundă întrebărilor noastre. Dânsa ne-a declarat pe un ton revoltat că toate contractele de închiriere pentru apartamentul luat cu chirie de către domnul Popovici “nu sunt legale, pentru că nu au ştampilă”. Tot din spusele dânsei am mai aflat că soţul său a încheiat contractul de închiriere pentru apartamentul Ocolului Silvic Marghita în 1973 pe o perioadă nedeterminată. Lucru care nu apare menţionat în nici un act. Lucia Tocuţ ne-a mai declarat că a cumpărat apartamentul în baza unei legi apărute în 1994, despre care nu-şi amintea exact numărul sau numele. Referitor la demersul nostru jurnalisitic, dânsa a declarat: “Au mai fost articole publicate. Nu am nevoie de articole de ziar. E drept, sunteţi singurii ziarişti care m-au căutat. Nu-mi place să se scrie articole despre mine”.
Cu tot respectul faţă de persoanele implicate în această poveste, dorim ca cititorii să ştie că prin acest articol nu încercăm şi nici nu dorim să acuzăm vreo persoană sau instituţie. Încercăm doar să fim obiectivi şi să prezentăm faptele aşa cum reies ele din documentele consultate de GAZETA de Oradea sau în urma declaraţiilor obţinute de la persoanele intervievate. Dar povestea nu se termină aici. Vom urmări cu atenţie deznodământul procesului dintre Direcţia Silvică Bihor şi domnul Popovici, pe de o parte, şi Lucia Tocuţ şi agenţia imobiliară care s-a ocupat de tranzacţionarea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului aflat în litigiu, pe de altă parte. E un caz obişnuit, veţi spune. Noi nu căutăm însă decât să aflăm ce vă doare. Şi să ajutăm după puteri.
Fiindcă trebuie să înţelegeţi că trebuie să fiţi curajoşi, să cereţi şi să luptaţi pentru ceea ce vi se cuvine.
