După mai multe săptămâni de amânări, Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi "pentru", 111 voturi "împotrivă" şi 14 abţineri, Legea privind câinii comunitari.

Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ.

 

Legea câinilor comunitari prevede că animalele vor fi ţinute în adăposturile înfiinţate de consilii timp de 30 de zile, cu excepţia celor revendicaţi de proprietari.

În situaţia în care după expirarea termenului de cazare câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau se poate găsi o soluţie combinată, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv ale CGMB, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective.

Potrivit noilor prevederi legale, eutanasierea câinilor fără stăpân se va putea realiza după ce autorităţile locale vor consulta populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier şi că toţi câinii vor fi "cipaţi".

De asemenea, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii câinilor comunitari, consiliile locale vor avea obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi,  servicii specializate pentru gestionarea animalelor fără stăpân şi vor trebui să amenajeze şi să suplimenteze din fonduri proprii în funcţie de necesităţi adăposturile publice pentru câini.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.