Directorul CJC BN riscă să-şi piardă funcţia

Gavril Ţărmure riscă să îşi piardă funcţia de director al Centrului Judeţean de Cultură Bistriţa-Năsăud (CJC BN), după ce Agenţia Naţională de Integritate a constatat că acesta s-a aflat în conflict de interese în perioada în care ocupa funcţia de consilier municipal.

În doar doi ani, Ţărmure a beneficiat de peste 500.000 lei de la Primăria Bistriţa, bani care au intrat în conturile Societăţii de Concerte, condusă la acea vreme de actualul director al CJC BN.

Gazeta de Bistriţa anunţa încă de anul trecut despre faptul că Agenţia Naţională de Integritate a demarat o cercetare cu privire la un posibil conflict de interese în care s-ar afla, pe atunci, consilierul local Gavril Ţărmure.

Luat în vizor de ANI încă din 2011

 

Gavril Ţărmure a intrat în vizorul inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate în luna iunie 2011, când a fost demarată lucrarea nr. 73149/S/II/23.06.2011. De acest aspect a fost înştiinţată anul trecut şi municipalitatea bistriţeană, căreia inspectorii de integritate i-au solicitat în luna februarie documentele care stau la baza finanţării, începând cu 2008 şi până la data respectivă, a fundaţiei condusă de Gavril Ţărmure – Societatea de Concerte.

Cu toate că încă din 2007 Gavril Ţărmure a beneficiat de fonduri pentru Societatea de Concerte al cărui preşedinte era, Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au ajuns la concluzia că acesta s-a aflat în conflict de interese doar în perioada 2010 – 2011, perioadă în care a beneficiat de mai mult de jumătate de milion de lei de la primărie. Pentru această sumă totală, Ţărmure, în calitate de consilier local, şi-a exprimat votul favorabil când pe ordinea de zi a Consiliului local s-au regăsit proiecte ce vizau alocări de fonduri pentru Societatea de Concerte.

„Ţărmure Gavrilă a participat, în calitate de Consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Bistriţa, Jud. Bistriţa-Năsăud, la şedinţele consiliului, votând pentru adoptarea hotărârilor privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale municipiului pe anul 2010 – 2011, a hotărârii privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a municipiului pe anul 2011 (prin care se finanţează Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa, al cărei fondator şi preşedinte este persoana evaluată) şi a hotărârilor privind aprobarea proiectelor care vor beneficia de cofinanţare de la bugetul local (hotărâri care prevedeau şi bugetarea unor proiecte ale fundaţiei, în suma totală de 113.000 lei).

Totodată, Ţărmure Gavrilă a încheiat, în calitate de Preşedinte al Fundaţiei Societatea de Concerte Bistriţa, două contracte de prestări servicii cu Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistriţa, prin care fundaţia a primit de la consiliul local (prin intermediul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa) suma totală de 140.000 Lei.

În anii 2010 şi 2011, ca urmare a aprobării acestor documente, fundaţia a beneficiat de suma totală de 529.003,58 lei. Ţărmure Gavrilă a realizat, în anii 2009 şi 2010, venituri în sumă totală de 53.000 lei, reprezentând drepturi obţinute în calitate de Coordonator de proiecte sau Director de programe în cadrul Fundaţiei Societatea de Concerte Bistriţa”, se arată în comunicatul ANI.

 

Fără număr, fără număr…

 

Gavril Ţărmure, prin Societatea de Concerte, a fost abonat la banii publici cel puţin din 2007 încoace şi tot de atunci a avut venituri în calitate de coordonator de proiecte derulate prin această fundaţie.

Astfel, în 2007, fundaţia lui Ţărmure obţine de la Primăria Bistriţa o finanţare din fonduri nerambursabile în valoare de 185.000 lei.

Un an mai târziu, pe când era deja viceprimar al Bistriţei, Societatea de Concerte obţine o finanţare din fonduri nerambursabile de la Primăria Bistriţa în cuantum de 170.000 de lei. Conform declaraţiei sale de avere din iulie 2009 aferentă anului fiscal 2008, Gavril Ţărmure a avut venituri în calitate de coordonator de proiecte derulate prin fundaţia sa, în valoare de 10.500 lei.

Nici în 2009, Societatea de Concerte nu a dus-o rău devreme ce pentru stagiunea muzicală din acel an a încasat de la municipalitate alţi 150.000 de lei. În acel an, veniturile lui Gavril Ţărmure în calitate de coordonator de proiecte al Societăţii de Concerte s-au ridicat la 25.000 lei.

În 2010, an de criză fiind, suma a fost ceva mai mică, fundaţia accesând doar 60.000 de lei pentru două proiecte depuse – unul de 20.000 de lei, la secţiunea Relaţii internaţionale, şi unul de 40.000 de lei, la secţiunea Educaţie. În acelaşi an, veniturile coordonatorului de proiecte al Societăţii de Concerte, Gavril Ţărmure, se cifrează la 28.000 lei.

În 2011, situaţia economică nu s-a îndreptat, dar Societatea de Concerte nu a fost văduvită de bani, astfel că a primit per total 53.000 de lei, pentru două proiecte – unul în valoare de 38.000 de lei, iar un altul de doar 15.000 de lei. Pentru acel an, Ţărmure nu declară vreun venit la fel ca în anii precedenţi.

Societatea de Concerte obţine finanţări nerambursabile şi în 2012, când încă Gavril Ţărmure mai era consilier local, municipalitatea alocându-i 20.000 lei, după ce s-a primit aprobare, evident, din partea consilierilor locali.

 

Abatere disciplinară pedepsită de lege

 

În acest moment, Gavril Ţărmure ocupă funcţia de director al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, pe care a preluat-o în martie anul acesta.

În mod normal, după ce spiritul şi litera legii, Gavril Ţărmure ar trebui înlocuit de la şefia instituţiei subordonată Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Conform ANI, Gavril Ţărmure nu a respectat dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, dispozițiile art. 75, lit. b) şi f) din Legea nr. 393/2004, cât și dispozițiile art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004 potrivit cărora, în esenţă, ar fi trebuit să se abţină cel puţin de la votul dat în plenul consiliului local cu privire la fondurile alocate Societăţii de Concerte.

Astfel, conform art. 25 alin. 1 şi alin. 2 din Legea 176/2010, conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi, pe cale de consecinţă, timp de 3 ani persoana care s-a aflat în conflict de interese nu ar trebui să exercite o funcţie sau o demnitate publică, cum e şi cazul lui Gavril Ţărmure, de la data încetării mandatului său de consilier local.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here