Fundaţia General Electric şi Institutul Internaţional pentru Educatie au lansat, în România, programul de burse 'Scholar Leader' pentru studenţii care studiază economie, management, inginerie şi tehnologie, la principalele centre universitare din ţară. Fiecare dintre ei va primi suma de 1.500 de euro anual, timp de doi ani, fiind implicat, printre altele, în activităţi de voluntariat alaturi de alţi studenţi din Europa Centrală şi de Est. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 13 februarie 2009.

Alături de studenţi din alte mari centre universitare din ţară, la acest program pot participa studenţii din anul doi de studii de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj – programul se va desfăşura în limba engleză.

Dintre cei mai buni candidaţi, IEE va selecta 15 câştigători. Aceştia vor fi din rândul studenţilor cu rezultate remarcabile, care vor fi aleşi nu doar pentru rezultate academice excelente, ci şi datorită unor activităţi extraşcolare remarcabile, cum ar fi munca în serviciul comunităţii, implicarea în anumite grupuri studenţeşti sau organizaţii de voluntari.

Programul se află acum în al şaselea an de funcţionare în Europa şi este conceput în ideea de a susţine studenţii remarcabili din Europa Centrală şi de Est şi pentru a-i ajuta să îşi dezvolte capacităţile umane şi potenţialul de lideri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.