În 2016, Consiliul Judeţean estimează ca va avea cheltuieli mai mari decât veniturile, cu peste 15 milioane lei. Cei mai mulţi bani vor fi cheltuiţi pentru achiziţia unui teren la Colibiţa – un milion de lei, pentru lucrările la Cinematografului Dacia – peste 4,8 milioane lei. Bugete generoase vor fi alocate şi instituţiilor subordonate CJ BN. Astfel, Muzeul Judeţean va primi, conform propunerilor, 3 milioane lei, iar Centrul Judeţean pentru Cultură peste 5 milioane lei. Tot în acest an, administraţia judeţeană este dispusă să cheltuiască o sumă importantă pentru drumurile judeţene, circa 40 milioane lei.
Proiectul de buget pentru 2016 este supus consultării publice de către Consiliul Judeţean. Cifrele demonstrează că anul 2016 nu va fi un an bănos pentru judeţul Bistriţa-Năsăud în comparaţia cu cel pe care tocmai l-am încheiat.
Conform documentelor, administraţia judeţeană estimează venituri în valoare de 168.675.000 lei, în timp anul trecut acestea au fost de 226.323.000 lei, iar cheltuielile se cifrează anul acesta la 185.255.000 lei, în timp ce în 2015 acestea au fost de 235.175.000 lei
Astfel, dat fiind faptul că anul acesta cheltuielile preconizate sunt mai mari decât veniturile, este prevăzut un deficit de 16.580.000 lei.
Circa 15 milioane lei pentru aparatul propriu
Anul acesta, din totalul cheltuielilor preconizate, Consiliul Judeţean alocă aparatului propriu nu mai puţin de 14.923.000 lei, din care 7,622 milioane lei pentru secţiunea de funcţionare şi 7,3 milioane lei pentru secţiunea de dezvoltare. Potrivit documentelor suma de 7,3 milioane lei va fi cheltuită astfel: 900.000 lei vor merge pentru instalaţia de încălzire a CJ BN, iar 250.000 lei pentru montarea unui lift exterior. De asemenea, un milion de lei este alocat achiziţionării unui teren la Colibiţa unde administraţia judeţeană intenționează să facă un camping pentru turiști. Acești bani au fost prevăzuţi şi în bugetele ultimilor ani, însă până la această dată CJ BN nu a reuşit să achiziţioneze terenul dorit, ofertele primite fiind considerate necorespunzătoare pentru proiectul „Dezvoltare turistică şi a domeniului schiabil pe Valea Bârgăului”. O altă cheltuială semnificativă în 2016 pe care CJ BN intenţionează să o facă anul acesta este reprezentată de lucrările de modernizare a fostului Cinematograf Dacia, care se vor finaliza anul acesta, motiv pentru care administraţia judeţeană alocă de la buget 4.851.000 lei. Totodată, 300.000 lei sunt repartizaţi pentru achiziţionarea unui microbuz, iar pentru implementarea unui nou sistem de conferinţă cu vot electronic în sala de şedinţă este alocată suma de 145.000 lei.
Bani mulţi pentru învăţământul special
Potrivit proiectului de buget, pentruSalvamont, ATOP și cotizațiiva fi repartizată suma de 2.117.000 lei, iar pentru apărare națională (CMJ) – 263.000 lei. Pentru ordine publică și protecția civilă suma alocată este 250.000 lei.
Pentru Învățământ este repartizată suma de 27.296.000 lei astfel: 19.821.000 lei pentru învățământul special, 200.000 lei pentru bursele instituite de CJ BN și 7.275.000 pentru lapte, corn și fructe.
Spitalul Județean de Urgență Bistrițava primi suma de 1.150.000 lei, din care 850.000 lei pentru dezvoltare.
Centrul Judeţean pentru Cultură, din nou cu sacul plin! Cultele stau şi ele bine
Sume generoase sunt repartizate instituțiilor de cultură. Astfel pentruBiblioteca Județeană este prevăzut un buget în sumă de 1.800.000 lei, în timp ce pentru Muzeul Județean se alocă 3.000.000 lei. Cei mai mulţi bani, 5.058.000 lei, vor merge în bugetul Centrului Județean pentru Cultură.
Anul acesta, Sportul va primi 1.100.000 lei.
Culteleprimesc 500.000 lei, plus 350.000 de lei, bani care sunt prevăzuți pentruproiecte cu finanțare nerambursabilăconform legii 350/2005, iar pentru personalul neclerical este alocată suma de 4.681.000 lei.
Pentru elevii și sportiviicare vor obține rezultate deosebite în acest an, CJ BN a prevăzut doar 100.000 lei.
Încă 500.000 lei pentru semnele de intrare în judeţ
Pentrucofinanțări FEN, studii și proiecte: 1.500.000 lei, din care 500.000 lei sunt alocaţi semnelor de intrare în judeţ, tip pană de păun, care au mai rămas de realizat. Aceeași sumă a fost alocată și în 2015 pentru porțile de intrare, care sunt 12 în total, în timp ceîn 2014, CJ BN a cheltuit 408.492 lei.
În noiembrie 2014, administraţia judeţeană a inaugurat primul semn de intrare în judeţ tip pană de păun, amplasatpe DN 17 C, în Dealul Ştefăniţei, la limita cu judeţul Maramureş. Celelalte locațiile sunt pe DN 17 la limita cu jud. Cluj, DN 17 la limita cu jud. Suceava, DN 15 A la limita cu jud. Mureş, DN 17 D la limita cu jud. Suceava, DJ 151 la limita cu jud. Mureş, DJ 154 la limita cu jud. Mureş, DJ 154 B la limita cu jud. Mureş, DJ 173 la limita cu jud. Mureş, DJ 171 la limita cu jud. Maramureş, DJ 172 A la limita cu jud. Cluj şi DJ 172 F la limita cu jud. Cluj.
În 2015 au mai fost realizate unele dintre ele, cum ar fi cel de pe DN 17, în Ciceu Mihăiești, la limita cu jud. Cluj, și au fost demarate lucrările sau procedurile la altele, cum ar fi semnele de pe raza comunelor Teaca, Milaș, Monor, Tiha Bârgăului,Budești, Chiochiș, Braniștea și Târlișua.
Asistenţa socială buget mai mare decât pentru drumuri
Asigurările şi asistenţa socială va primi anul acesta 77.422.000 lei, din care 55.492.000 lei sunt pentru Asistenţa socială în caz de invalidităţi.
Pentrulocuințe, servicii și dezvoltare publică: 1.506.000 lei, iar Camera Agricolăva primi 815.000 lei din subvenții de la bugetul de stat.
Pentru Transporturi – drumuri și poduri, CJ BN a prevăzut 40.191.000 lei, din care 36.005.000 lei sunt fonduri alocate de la bugetul județean, în timp ce 4.186.000 lei sunt bani care privind din fondul european de dezvoltare regională pentru reabilitarea DJ 151 limită judeţ Mureş – Bistriţa.