Bugetul judeţean, votat ilegal!
Liviu Rusu nu respectă Legea administraţiei publice locale

Bugetul judeţean a fost adoptat, săptămâna trecută, prin nerespectarea legii. În plus, pentru adoptarea acestuia preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJ BN), Liviu Rusu, a convocat o şedinţă extraordinară de îndată, ceea ce nu este tocmai în regulă şi din acest punct de vedere.
Consilierii judeţeni au fost anunţaţi doar cu câteva minute înainte de ora planificată pentru desfăşurarea şedinţei. Opoziţia din CJ BN ameninţă cu acţionarea în instanţa de contencios administrativ şi vor cere prefectului blocarea bugetului. Consilierul judeţean Daniel Suciu a depus, vineri, o plângere prealabilă la Consiliul Judeţean BN, totodată fiind atenţionat de situaţie şi Cristian Florian, prefectul judeţului.

Scandalul din Consiliul Judeţean nu este o noutate pentru nimeni, certurile având loc aproape de fiecare dată când are loc o şedinţă de consiliu. Protagoniştii acestor certuri sunt la fel de cunoscuţi – Dorin Popescu şi Liviu Rusu. Astfel că nu a surprins pe nimeni faptul că cei doi s-au războit şi săptămâna trecută, în prima şedinţă de Consiliu Judeţean din acest an, cu toate că replicile care au fost schimbate între preşedintele CJ BN şi consilierul judeţean liberal au frizat mai mult decât ridicolul.

Anunţaţi la ora prânzului

Decizia de a convoca o şedinţă de consiliu judeţean a fost luată subit de preşedintele CJ BN, Liviu Rusu. Atât de subit, încât mass media a fost anunţată de producerea „evenimentului” joi, 19 ianuarie, în jurul orei 10.00. Cel puţin ora la care a intrat anunţul, indicată de e-mailul redacţiei Gazeta de Bistriţa, indică 10.25, iar şedinţa, una extraordinară, era convocată pentru ora 12.00. De altfel, şi convocatorul publicat pe site-ul CJ BN indică ora 10.16.
Consilierii judeţeni au fost anunţaţi mult mai târziu, în jurul orei 12.00, când ar fi trebuit să înceapă şedinţa. Sau cel puţin la această oră au fost apelaţi telefonic unii dintre ei,mai precis cei ai USL. Exemple concrete sunt consilierii judeţeni Dorin Popescu (PNL) şi Daniel Suciu (PSD). Primul a fost anunţat telefonic la ora 11.51, iar cel de-al doilea la ora 12.01. Partea proastă, cel puţin pentru conducerea CJ BN, este faptul că cei doi aflaseră de la un jurnalist despre faptul că la ora 12.00 va avea loc o şedinţă extraordinară a Legislativului judeţean, iar la ora interpelărilor telefonice se aflau deja în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, unde se aflau şi jurnaliştii. Astfel că, în momentul în care Dorin Popescu a primit apelul telefonic minune, el a comutat pe speaker, încât toţi cei de faţă au putut auzi vocea suavă a unei angajate a CJ BN, care îi aducea la cunoştinţă faptul că în scurt timp va avea loc şedinţa CJ BN. Singura diferenţă a fost cea de oră, întrucât şedinţa era anunţată consilierilor la ora 12.30, deci cu o jumătate de oră întârziere faţă de ceea ce s-a anunţat iniţial. Daniel Suciu a fost printre ultimii convocaţi, el primind apelul la ora 12.01.

Legea, făcută să fie încălcată, iar matematica, să nu fie învăţată

Când într-un final, conducerea CJ BN şi consilierii majorităţii, adică cei democrat-liberali, şi-au făcut apariţia în sala de şedinţe, a debutat scandalul. Cei doi consilieri ai opoziţiei au ajuns între timp la concluzia că şedinţa este nestatutară, aşa că au ţinut să îi aducă preşedintelui CJ BN acest lucru la cunoştinţă, nu înainte de a menţiona faptul că nu vor lua parte la aceasta. Însă, Liviu Rusu, nu şi nu, dă-i înainte şi luptă, din punctul său de vedere totul fiind absolut legal.
Dar să vedem ce spune legea, în ceea ce priveşte adoptarea bugetului, fie el local sau judeţean, prevederile fiind aceleaşi pentru ambele situaţii. Potrivit Legii 215/2001 republicată – Legea administraţiei Publice Locale, în articolul 45, alineatul 2 se precizează că: „ Se adoptă cu VOTUL MAJORITĂŢII CONSILIERILOR ÎN FUNCŢIE următoarele hotărâri ale consiliului local/judeţean: a)hotărârile bugetului local/judeţean”.
Conducerea CJ BN şi cel care veghează la legalitatea actelor în această instituţie, a se citi Iosif Redl, secretarul judeţului, par însă că au probleme cu matematica.
De la începutul mandatului 2008-2012 şi până de curând, mai precis până la decesul consilierului judeţean Anton Vlad, în CJ BN au fost 30 de consilieri judeţeni ÎN FUNCŢIE, plus preşedintele CJ BN – per total, 31 de persoane cu drept de vot. În ultima şedinţă ordinară din luna decembrie a anului trecut a Legislativului judeţean s-a luat act de încetarea mandatului de consilier a lui Anton Vlad, fără însă ca să fie înlocuit şi deci validat un altul, în speţă Dan Costin care urma de drept, conform listei de candidaţi a PNL BN de la alegerile din 2008 pentru funcţiile de consilieri judeţeni. Drept urmare, la această oră, în Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud sunt ÎN FUNCŢIE doar 29 de consilieri judeţeni, plus, evident Liviu Rusu.
De asemenea, consilierii care votează cu Puterea sunt în număr de 15 plus Liviu Rusu, deci 16 voturi pro, iar Opoziţia (PSD + PNL) are doar 14, fiindcă pe Dan Costin nu îl luăm în calcul, el nefiind validat.
La şedinţa extraordinară de joi, Opoziţia a fost în totalitate absentă, iar consilierii Puterii, cu tot cu Liviu Rusu, au fost doar în număr de 15, întrucât Luca Peter se afla la ora şedinţei internat în spital, el suferind o intervenţie chirurgicală. În consecinţă, bugetul a fost votat doar de 50% dintre consilierii aflaţi în funcţie, şi nu de 50%+1, adică de majoritatea de care ar fi fost nevoie. Deci, cu sau fără prezenţa Opoziţiei din CJ BN, Puterii i-a lipsit un vot, din cauza absenţei lui Luca Peter, întrucât „30 – 15 (consilierii care au votat pro buget) = 15 (consilierii Opoziţiei + consilierul absent de la şedinţă)”. În concluzie, a fost jumi – juma. Deci unde este legalitatea?

Şedinţa nici nu trebuia să aibă loc

Însă şedinţa de joi nu a fost statutară din faşă. Ca să fie statutară, deci legală, ar fi fost necesară prezenţa a majorităţii consilierilor în funcţie, deci tot a minim 50%+1 dintre aleşii judeţeni. Ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât aşa cum am precizat mai sus, consilierii USL, Dorin Popescu şi Daniel Suciu, au refuzat să ia parte la şedinţă şi nici nu au semnat condica de prezenţă. În concluzie, Liviu Rusu au fi trebuit să declare şedinţa închisă în secunda doi după refuzul celor doi aleşi ai USL de a lua parte la aceasta.

Unde-i forţa majoră şi urgenţa maximă?

Mai mult decât atât, specialiştii în drept şi în administraţie locală consideră că adoptarea unui buget, fie el local sau judeţean într-o şedinţă extraordinară este inoportună. Este foarte adevărat că în acest caz poate fi invocată posibilitatea preşedintelui Consiliului Judeţean de a convoca o şedinţă extraordinară, care însă trebuie convocată cu cel mult 3 zile înainte. Dar există şi posibilitatea ca o şedinţă de CJ, tot cu caracter de extraordinară, să poată fi convocată „de îndată”. Potrivit articolului 94, alineatul 4 din aceeaşi Lege 215/2001 republicată, „În caz de FORŢĂ MAJORĂ, şi de MAXIMĂ URGENŢĂ pentru rezolvarea intereselor locuitorilor judeţului convocarea consiliului judeţean se face de îndată”. Cei mai mulţi se întreabă în acest caz unde este forţa majoră şi maxima urgenţă, pentru ca Liviu Rusu să fi fost nevoit să convoace această şedinţă „de îndată”. Unităţile administrativ teritoriale au termen maxim de a-şi constitui şi prezenta bugetele locale, în urma repartizării sumelor primite de la judeţ, până pe data de 5 februarie, deci era timp berechet chiar şi pentru convocarea unei şedinţe ordinare a CJ, pentru ca mai apoi fiecare consiliu local din teritoriu să îşi voteze propriul buget.

Au depus plângere

Joi, cei doi consilieri ai USL, Daniel Suciu şi Dorin Popescu au fost revoltaţi peste măsură de modul abuziv în care s-a întrunit consiliul judeţean, dar şi pentru modul în care a fost votat bugetul. Nu mai punem la socoteală şi sumele care au fost repartizate primăriilor PSD şi PNL.
Ca să fim concreţi, Primăria Milaş a primit per total, din „Sume defalcate din TVA” şi „Cote din impozit pe venit”, 8.000 de lei (80 de milioane de lei vechi), din care 7.700 lei au destinaţie precisă, bani care se întorc la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru apă, canal şi deşeuri. Deci primăriei din Milaş îi mai rămân fix 300 de lei, adică trei milioane de lei vechi.
În aceeaşi situaţie este şi Primăria Monor, care a primit doar 2.000 de lei, adică 20 de milioane lei vechi, din care trebuie să plătească la ADI, 1.600 de lei. Astfel, administraţia locală din Monor mai rămâne cu doar 400 de lei, deci cu patru milioane de lei vechi.
Lechinţa este în aceeaşi situaţie, cu toate că suma repartizată este cu mult mai mare decât cele amintite mai sus, adică de 31.000 de lei, adică 310 milioane lei. Însă din acest total, 30.800 merg înapoi la ADI, astfel încât Primăria Lechinţa mai rămâne cu doar 200 de lei, adică două milioane de lei vechi.
Pe 20 ianuarie, cei doi au anunţat într-o conferinţă de presă că vor depune, imediat după întrunirea cu jurnaliştii, o plângere prealabilă la adresa şedinţei de Consiliu judeţean, care a avut loc pe 19 ianuarie.

Liana Mureşan
redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.