Arestaţi preventiv în luna februarie pentru braconaj, Alexi Vasile, Mare Nicolae şi Tăut Teofil au fost trimişi în judecată luna trecută de procurorii bistriţeni cu încă un capăt de acuzare în plus – tentativă de omor.

 

Pe lângă cei trei au fost trimişi în judecată încă doi bărbaţi – Scurtu Vasile şi Morari Vasile , dar şi două femei – Alexi Veronica Sabina şi Scurtu Ana, acestea făcând declaraţii mincinoase în timpul audierilor efectuate de oamenii legii şi favorizarea infractorului. Aceştia patru sunt sub control judiciar.

„În perioada 2011-2016, inculpatii au deţinut fără drept, arme de vânătoare şi munitia aferentă, participând în diverse ocazii, pe diverse fonduri de vânătoare, la acţiuni de vânătoare neautorizate, în cadrul cărora au ucis animale, cauzând importante prejudicii. Cu o ocazie, inculpatul Alexi Vasile a tras cu arma asupra unei alte persoane, care a descoperit fapta sa de braconaj. În aceeaşi perioadă, inculpatele au făcut declaraţii mincinoase cu ocazia audierilor, privitor la aspecte de care aveau cunoştinţă, referitor la comiterea unora dintre faptele menţionate”, arată procurorii care le acuză pe cele 7 persoane de tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor şi munitiilor, braconaj, uz de armă fără drept, mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.