Proiectul pentru Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane cu Alzheimer care a fost propus să fie construit pe strada Sucevei are termen de finalizare finele anului 2009. Investiţia se ridică la o sumă de aproximativ 2.100.000 lei.
Această clădire, însă, este într-o avansată stare de degradare, iar pentru reabilitarea acesteia plus dotările necesare, Consiliul Judeţean a prevăzut în 2008 un buget de 2,1 milioane de lei.
Sprijinul financiar din Olanda nu a ajuns nici astăzi
Discuţii serioase despre proiectul Alzheimer au început în 2007, iar locaţia aleasă iniţial a fost la Beclean. După analizele care s-au făcut vis –a –vis de finanţare s-a ajuns la concluzia că, costurile sunt foarte mari, aproximativ 100 de miliarde de lei vechi, sumă care nu era disponibilă la acel moment.
Fundaţia olandeză, cu care CJ BN se afla în parteneriat, a trimis ceva materiale: geamuri, calorifere şi alte astfel de bunuri materiale, provenite de la un spital din Olanda care a fost dezafectat.
Conştientizând că mult promisul ajutor nu va veni, a precizat Ionel Tompa, s-a încercat găsirea unor soluţii cât mai rapide pentru rezolvarea acestei probleme. Astfel, una dintre soluţii era construirea unei clădiri pentru bolnavii de Alzheimer la Beclean, unde primăria a alocat terenul necesar. „Deoarece şi aici costurile erau mari, nu dispuneam de bani, ne-am gândit la clădirea în care funcţionase spitalul de distrofici, care acum este dezafectat şi este aproape o ruină. Astfel, s-a făcut un proiect de reabilitare, printr-un parteneriat între Ministerul Muncii, Consiliul Judeţean şi Fundaţia olandeză „Karmel International”. Urma ca ministerul să aloce în vederea finalizării proiectului 15 miliarde, Consiliu Judeţean în jur de cinci până la şapte miliarde, iar fundaţia olandeză era până la urmă responsabilă cu aducerea logisticii – materiale, aparatură şi alte necesităţii, precum şi să facă cursuri de specializare. De altfel, de la Beclean au şi fost trimise câteva persoane în Olanda în vederea unor cursuri de specializare pentru îngrijirea bolnavilor de Alzheimer”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Ionel Tompa.
„Proiectul care a fost realizat de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului includea costuri evaluate la aproximativ 20 de miliarde, deci ne încadram cu suma care o alocam. Din păcate punerea în aplicare a acestuia nu a avut loc, deşi eu am insistat mult în acest sens. Nu a fost pus la capăt, pentru că au fost alegerile şi s-au schimbat factorii executivi la Consiliul Judeţean. Promisiuni certe existau şi de la o mare fundaţie serioasă din Germania, ai cărui reprezentanţi promiseseră şi ei în jur de 50.000 de euro, plus logistică, plus pregătirea de specialitate a personalului, iar aceştia chiar o făceau cu toată certitudinea. Spitalul era prevăzut să aibă între 50 şi 70 de locuri pentru pacienţi şi ar fi fost foarte modern. Sigur, dacă nu era să avem un număr de bolnavi din judeţ ca să asigure indicele maxim de ocupare, era gândit să putem aduce bolnavi şi din regiunea de nord-vest”, a mai adăugat Tompa.
Bistriţa, o variantă
Din cauză că olandezii nu s-au ţinut de cuvânt cu privire la sprijinul financiar pentru construirea unui asemenea centru, autorităţile judeţene au luat hotărârea, ca să nu se piardă banii, contribuţia Guvernului României, ca imobilul de pe strada Sucevei să fie folosit în acest sens. Astfel, la sfârşitul anului trecut, s-a realizat un proiect care a fost agreat de Ministerul Muncii. Licitaţia pentru lucrările de investiţii a fost câştigată de o firma SC Dimex 2000 Company SRL Rebra. Aceasta a început deja lucrările de reabilitare a imobilului în luna decembrie a anului trecut şi are ca termen de finalizare sfârşitul anului 2010.
Idei în sprijinul bolnavilor de Alzheimer
Acest centru este o bună idee de ajutorare a bolnavilor de Alzheimer, o boală a bătrâneţii în expansiune.