Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat pe pagina sa de Facebook, că încă din ianuarie 2024, toate pensiile vor crește cu 13,8%, iar în septembrie 2024 vor fi corectate diferențele dintre pensionarii care au muncit la fel de mult.
„Partidul Social Democrat a reușit să elimine plafonul de 9,4% din PIB, impus în PNRR de useriști, limitare care sărăcea seniorii și le bloca pensiile până în 2027. Noua lege a pensiilor, trecută de PSD prin Parlament, va face dreptate pentru pensionari: veniturile lor vor fi proporționale cu creșterea economică”, a scris Bogdan Ivan.
De asemenea, ministrul Digitalizării a mai anunțat că pensiile vor crește anul viitor de două ori, iar noua lege va proteja pensionarii și nivelul lor de trai.
„Nedreptatea făcută seniorilor a fost îndreptată cu acordul Comisiei Europene. România crește economic și pensiile vor evolua odată cu ea”, a conchis Bogdan Ivan.