Grecia, Bulgaria, Turcia şi Italia se numără printre destinaţiile preferate de bistriţeni pentru a-şi petrece concediul din această vară. Cei mai prevăzători şi-au făcut deja rezervările pentru cele mai bune oferte şi destinaţii, astfel că nu le rămâne decât să aibă parte de vreme bună şi bună-dispoziţie pentru a avea o vacanţă de vis.
În funcţie de posibilităţile financiare ale fiecăruia, bistriţenii spun că vor pleca în concediu peste hotare pentru o perioadă de la câteva zile şi chiar până la câteva săptămâni.

Opţiunile variază între o vacanţă de 300-350 de euro în Grecia sau Bulgaria, cu şase nopţi de cazare şi mic-dejun şi una de 1.000 de euro, în Italia, la un hotel de cinci stele, de o săptămână.
Există şi multe persoane din judeţul nostru care vor să îşi facă concediul în ţară. În topul destinaţiilor preferate de aceştia atunci când vine vorba de alegerea unei vacanţe de vară în România, pe primul loc se află litoralul Mării Negre. De asemenea, bistriţenii spun că le plac excursiile în Maramureş, Bucovina, dar şi concediile la munte şi în staţiunile balneoclimaterice, ca Felix, Sovata sau 1 Mai.

Turcia, favorită în top

În ciuda crizei, numărul bistriţenilor care pleacă în vacanţe peste hotare nu a scăzut prea tare în comparaţie cu anul trecut. Cel puţin asta susţin proprietarii agenţiilor de turism din judeţul nostru.
„Prin agenţia noastră, în această vară, peste 200 de bistriţeni vor pleca în concedii în ţări ca Turcia, Spania, Grecia sau Italia. O parte din ei au ales ca destinaţie litoralul Mării Negre, cea mai căutată staţiune fiind Mamaia”, spun reprezentanţii uneia dintre agenţiile de turism din Bistriţa-Năsăud.
Dacă prin 2008-2009 Grecia era cea mai căutată destinaţie, începând cu anul trecut numărul doritorilor de a-şi petrece vacanţa aici a scăzut. Anul acesta, la fel ca şi în 2010, cei mai mulţi bistriţeni au optat pentru Turcia.
O familie care urmează să plece în vacanţă în Turcia ne-a spus că a ales această destinaţie din cauza preţurilor accesibile şi a condiţiilor oferite. „Şi anul trecut am fost în concediu tot acolo şi ne-am simţit extrem de bine. Mâncare bună, apă curată, plajă curată, servirea ireproşabilă. Şi totul pe bani destul de puţini. Decât pe litoralul nostru, murdar şi scump, mai bine mergem la vecinii noştri turci. Plecăm trei persoane cu 900 de euro. În bani este inclusă cazarea, de şase nopţi, şi o masă pe zi”, au povestit oamenii.
De asemenea, o tânără a declarat că va pleca o săptămână în Bulgaria, împreună cu un grup de prieteni. Pentru cinci nopţi de cazare la un hotel de trei stele şi micul-dejun va scoate din buzunar puţin peste 400 de euro.
„Nu mi se pare că e scump. Anul trecut am fost la mare la noi şi am stricat mulţi bani. Nu spun că nu a fost frumos, dar preţurile sunt cam piperate la noi. Mai ales la Mamaia. Prefer să merg în altă ţară, lucrurile stau altfel”, a explicat fata.

74 la sută dintre români stau acasă anul aceasta

Aproape două treimi dintre români (un procent de 74%) nu vor pleca în acest an în vacanţă, potrivit unui studiu realizat de Institutul Român Pentru Evaluare şi Strategie (IRES). Procentul este cu 4% mai mic faţă de cel din anul trecut.
Bărbaţii, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, cei cu studii superioare şi românii care locuiesc în zona de Sud a ţării sunt categoriile care spun într-un număr mai mare că merg anul acesta în vacanţă.
Studiul mai arată şi că peste 70% dintre respondenţi au declarat că şi-au petrecut cele mai multe concedii în ultimii 10 ani în România. Doar 15% dintre ei spun că pe cele mai multe le-au petrecut peste hotare, iar 12% în ambele locuri. În alte ţări au fost de cele mai multe ori pensionarii, cei cu studii medii, dar şi locuitorii din Banat şi Transilvania.
Respondenţii au declarat că preferă ca anul acesta să îşi facă concediul în ţară. Astfel, 65% dintre cei care au afirmat că pleacă vara asta în vacanţă spun ca destinaţia lor va fi România. 39% dintre ei optează pentru un concediu la mare, 31% pentru unul la munte, 2% vor merge şi la mare şi la munte, iar 7% spun că vor vizita un oraş.
Conform aceluiaşi studiu, aproape un sfert dintre respondenţi nu au fost niciodată pe litoralul românesc. Ei provin din mediul urban, sunt fără educaţie, au între 51 şi 65 de ani şi locuiesc în Transilvania şi Banat.
România este urmată în topul preferinţelor românilor de Spania (15%), Italia (14%), Bulgaria (9%), Franţa (7%) şi Turcia (7%). Comparativ cu 2010, se constată o scădere a preferinţelor pentru ţări ca Franţa, Italia, Spania sau Germania, dar creşte pentru Grecia sau Bulgaria.

Oferte în străinătate

Grecia, una dintre frumuseţile lumii, este o destinaţie care nu ar trebui ratată de turişti, indiferent de vârstă. Serviciile oferite, peisajele pitoreşti, încărcate de istorie, dar şi preţurile rezonabile atrag anual zeci de mii de vizitatori. Ziariştii de la Econtext.ro au făcut o analiză în ceea ce priveşte cele mai scumpe staţiuni şi hoteluri, respectiv cele mai ieftine.
Astfel, cel mai mare preţ pentru o cameră într-un hotel de cinci stele este perceput în Santorini, la hotelul Katikies, unde o cameră de două persoane costă 935 de euro pe noapte. În aceeaşi staţiune există şi hoteluri de cinci stele care oferă camere pentru două persoane la preţuri de aproape şase ori mai mici, cum ar fi Astro Palace Hotel & Suites. Aici, o cameră poate fi închiriată la un preţ de 168 de euro pe noapte.
Cele mai mici preţuri la cazare sunt în staţiunile Zakynthos şi Rhodes, variind între 50 de euro şi 200 – 250 de euro pe noapte. Cu 40 de euro se poate închiria o cameră în hotel de două stele în Santorini (Kalisperis Hotel), iar cu 55 de euro se poate lua o cameră în Cyclades Hotel, hotel de trei stele.
Şi staţiunile şi hotelurile din Bulgaria sunt la mare căutare printre turişti. Conform Econtext.ro, cea mai ieftină staţiune este Balcic, unde se poate lua o cameră la un hotel de cinci stele cu doar 70 de euro pe noapte. La Hotel Balchik, hotel de o singură stea, o cameră pentru două persoane costă doar 21 de euro pe noapte.
Cazarea la cel mai ieftin hotel de patru stele din staţiunea Albena costă 51 de euro (Harmony Hills Residence), iar cel mai scump hotel de patru stele oferă camere la 84 de euro pe noapte (Hotel PrimaSol Ralitsa Superior).
Totuşi, există şi staţiuni scumpe pe litoralul bulgăresc. Sunny Beach este una dintre ele. Aici, camera într-un hotel de patru stele poate ajunge la 354 de euro pe noapte (Grand Victoria Hotel).

Iulia Bartha

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.