Flăcări de durere ard şi acum în inimile bistriţenilor, lacrimile lor nu vor stinge niciodată pârjolul amintirilor turnului în cădere, doar recviemul cântat de clopote răsună înălţător în corala burgului.
Imaginea turnului în flăcări va rămâne pentru contemporanii bistriţeni cea mai tulburătoare şi cutremurătoare imagine legată de acest simbol al oraşului, alături de sentimentul unei răni sufleteşti greu de descris pentru oricare dintre noi.
Un moment în care apartenenţa la o confesiune religioasă sau tabăra politică preferată, condiţie socială, economică sau intelectuală, nu a mai contat… Am fost doar simpli bistriţeni, cu un puternic sentiment de neputinţă! Atunci am fost cu toţii bistriţeni! Paradoxal sau nu, un incendiu ne-a făcut să uităm divergenţele politice, neînţelegerile şi contrele cotidiene dintre vecini, culte religioase sau etnia din care facem parte. Trist, dar foarte adevărat, atâta timp cât avem nevoie de astfel de evenimente să fim doar bistriţeni şi nimic altceva.
Turnul Bisericii Evanghelice a „ridicat” Bistiţa în cărţile de istorie
Biserica Evanghelică are un turn de 76,6 metri – cel mai înalt turn de piatră din Transilvania. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea a fost ridicată pe locul actualei biserici de către coloniştii saşi o bazilică romanică cu trei nave şi două turnuri mai mici decât actualul.
În secolul al XVI-lea, după multe alte modificări ale bisericii înseşi, s-a construit împrejurul bisericii un zid de apărare. La începutul secolului al XVI-lea era montat în turn un ceas. Abia în 1861, după incendiul ce a avut loc în 1857, ceasul a fost înlocuit cu altul care va rezista până la 11 iunie 2008.
Se ştie că la data incendiului din 2008 faţada vestică şi turnul erau îmbrăcate în schele de lemn necesare interminabilelor procese de renovare. La bază, a existat la începutul anilor 90 idea de a realiza aceste schele din lemn ignifug, dar administraţia locală de atunci nu a mai cumpărat lemn tratat cu substanţe ignifuge, deoarece era prea scump.
La vremuri noi, schele şi clopote noi
După incendiul devastator din 11 iunie, noua conducere a administraţiei locale, în frunte cu primarul proaspăt ales – Ovidiu Teodor Creţu, trece la treabă, mai exact, începe maratonul obţinerii fondurilor pentru reconstrucţia bisericii.
Prezenţa la Bistriţa a mai multor personalităţi publice şi politice, precum şi implicarea unor fundaţii şi instituţii guvernamentale sau neguvernamentale, au avut ca scop comun strângerea banilor necesari reconstrucţiei şi finalizării lucrărilor de recondiţionare şi renovare la care era deja supus edificiul înaintea producerii nefastului eveniment.
Primăria Bistriţa a organizat licitaţii peste licitaţii, s-a optat şi pentru schele metalice, în valoare de peste un milion lei, executate de către o firmă italiană, iar clopotele au fost donate de către Asociaţia Saşilor Bistriţeni din Austria şi Germania, donaţie a cărei valoare se ridică la 120.000 de euro.
Teledonul organizat de Realitatea TV la Bistriţa, a reuşit să strângă aproape 450.000 de lei şi 2.000 de euro, bani gestionaţi de renumitul folkist şi jurnalist, iubitor al burgului – Florin Săsărman, prin Asociaţia „Bistriţa Medievala”. Donaţii au făcut numeroşi iubitori ai oraşului, locuitori ai urbei sau din diasporă, precum şi un grup de poliţişti din Neubrandenburg – Germania.
Bani primiţi şi bani pierduţi sau ce are în comun, apa Sâmbetei cu incendiul bisericii
Pe site-ul Primăriei Bistriţa, o situaţie centralizatoare, ne arată că în conturile deschise de către instituţie pentru reabilitarea şi reconstrucţia Bisericii Evanghelice, s-au strâns peste 5,8 milioane lei şi peste 470.000 de euro. Din aceşti bani s-au plătit diferite etape ale lucrărilor efectuate, după cum ar fi plata diverselor proiecte efectuate de S.C. Utilitas S.A., S.C. Full Option S.R.L. care a asigurat asistenţa tehnică, Creativ Group S.R.L. pentru lucrările efective de şantier, etc. S-au primit donaţii şi în obiecte, aici amintim o monedă de aur de 21 de karate din anul 1915 în greutate de aproximativ 14 grame din partea familiei Zickeli Norbert şi Georgeta Senden.
Promisiunile au fost mult mai multe, dar majoritatea nu s-au materializat, unele chiar din vina celor care trebuiau să se ocupe de actele necesare.
Preotul Johan Dieter Krauss declara săptămânalului nostru că „au fost ceva probleme în întocmirea documentaţiei”.
Banii pierduţi din cauza hârtiilor, au fost cei 5 milioane de euro promişi de secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ioan Andreica. Această suma trebuia alocată prin Programul Operaţional Regional (POR), Ioan Andreica dând vina pentru această situaţie, pe firmă, mai exact pe consultantul care a întocmit documentaţia de finanţare. Subiectul a fost dezbătut la acea vreme de Gazeta de Bistriţa, într-o anchetă mai amplă, din care îl mai cităm tot pe domnul Andreica: „Nimic nu se poate da aşa, fără documentaţii aprobate, conform legislaţiei. Trebuie să emitem hotărârea de guvern şi să alocăm banii, să ne ţinem de promisiune. (…). Etapa s-a închis însă, nu mai putem face nimic din păcate, şi nu am mai putut să finanţăm aşa cum am promis.”
Recviem pentru biserică – chemarea mută la neuitare
Ziua de 11 iunie a fost declarată de autorităţile locale o zi de rugăciune pentru municipiul Bistriţa. Aşa s-a întâmplat şi în 2009, când clopotele tuturor bisericilor din oraş au răsunat in-memoriam. În 2010 am fost invitaţi de către aceleaşi autorităţi la rugăciunile şi muzică religioasă pe pietonalul bistriţean, pentru a comemora cei doi ani de la tragedia locală.
Ne-am amintit prin rugăciune, momente care nu le-am dorit în sertarul amintirilor fiecăruia dintre noi. Nu mai căutăm nici vinovaţi, nu mai ascultăm nici teorii ale conspiraţiei electorale ale vremii. Ne gândim doar la cetate, la cetăţean, fără ca sintagma de patriotism local să ne ucidă vreun orgoliu, ci să ne întărească o mândrie.
Vedem vecinul că e bistriţean, vedem şi rromul că e bistriţean, tot bistriţean îl vedem şi pe ortodox, şi pe catolic, şi pe evanghelic. Vedem bistriţean şi politicianul, şi sportivul, şi artistul din şi de lângă noi.
Păcat că vedem bistriţenii din noi, doar din an în an, în 11 iunie…
Eugen Farcaşiu
