Bandele de hoţi şi tâlhari români, printre care la loc de frunte se situau cele provenite din Bistriţa, au terorizat la propriu în acei ani Germania. Dorin Pop, zis ”Dopu”, a fost un simplu membru al unei asemenea bande formată exclusiv din bistriţeni, iar uciderea poliţistului german, Uwe Pudritzke, a fost mai mult un accident, decât un act premeditat. Moartea fiului şi a soţiei lui Uwe Pudritzke, presiunea opiniei publice datorită acestei situaţii, dar şi avalanşa de spargeri şi jafuri comise de bandele de români a atârnat mult în balanţa deciziei luate de judecătorii instanţei din Magdenburg care l-au condamnat la închisoare pe viaţă pe ”Dopu”. Într-un fel Dorin Pop, prin condamnarea aplicată de justiţia germană, a plătit nu numai pentru faptele lui, dar şi pentru ale ”tovarăşilor” lui bistriţeni, pe care i-a acoperit luând totul asupra lui.
Poliţiei germane i-a luat ceva timp până să se dezmeticească şi să se adapteze la valul de infracţionalitate care făcea ravagii în Germania, axat în principal pe furtul din magazine şi locuinţe comise de români. Metodele folosite de infractorii erau extrem de ingenioase, iar oamenii legii erau depăşiţi la toate capitolele.
Astfel în vara anului 1994, poliţia germană a reuşit să captureze patru din cei şapte membrii ai unei bande formată din bistriţeni. Aceştia, deosebit de ingenioşi, operau în Germania, constituiţi într-un grup infracţională, de circa un an, folosind o metodă denumită de opinia publică ”spargeri blitz”. Metoda consta în faptul că loviturile erau comise într-un timp scurt, 3-4 minute, după care autorii dispăreau fără urmă de la locul faptei. Unele estimări ale autorităţilor germane indicau pagube de milioane de mărci produse numai de această grupare de tâlhari bistriţeni.
Loviturile date de această bandă, brutale şi violente, erau în aceiaşi măsură extrem de rapide şi eficiente. Procedeul inventat şi brevetat de hoţi bistriţeni consta în utilizarea unui autoturism furat, folosit pe post de berbece pentru a sparge vitrinele confecţionate din sticlă panzer, sau grilajele metalice care protejează mai ales magazinele de bijuterii sau arme. Maşina lovea frontal grilajul sau vitrina, un spărgător coboară în câteva secunde cu un lanţ de remorcare sau o funie rezistentă, legată la un cârlig pe care îl agaţă de grilaj sau de resturile vitrinei şi demara în viteză, pentru a elibera intrarea. În câteva secunde membrii bandei năvăleau prin breşa creată în magazin, scoteau din funcţiune instalaţia video şi luau tot ce le cădea în mână. În câteva zeci de secunde încărcau totul în maşină şi dispăreau în trombă de la locul faptei lăsând în urmă loc devastat şi sistemele de alarmă urlând neîntrerupt.
O mafie a fostei Securităţi
În posesia poliţiştilor germani au intrat zeci de benzi video care redau imaginile de la debutul jafului, dar care se întrerupeau când spărgătorii neutralizau sistemul de supraveghere. Singurele informaţii de care beneficiau poliţiştii germani după vizionarea benzilor video erau despre nişte indivizi a căror feţe erau acoperite de cagule şi nişte numere de autoturisme furate. Aceşti spărgători ”blitz” presupuneau anchetatorii germani, erau doar nişte ”executanţi ai unor ordine venite de mai sus”. Ei ar face parte dintr-o adevărată mafie şi ar fi conform informaţiilor deţinute de autorităţile germane, foşti membrii ai Securităţii. Această presupunere se baza doar pe constatarea că spărgătorii erau bine antrenaţi. Era o presupunere greşită, dar în perioada respectivă mitul securităţii invincibile, omiprezente, depăşise graniţele României şi începea să sperie şi Germania. De aici s-a născut mitul unei organizaţii aparţinând securităţii române întitulată ”Garda”, în care a fost implicat, de voie sau de nevoie un alt bistriţean, Predescu, care până la urmă s-a stins de la sine. Iniţial, Predescu a fost implicat într-o anchetă a procurorilor germani pentru participarea în comiterea unor furturi şi spargeri, s-a emis pe numele lui un mandat de arestare internaţional, a fost reţinut în România şi trimis în Germania, iar în final acuzaţiile la adresa acestuia au fost retrase.
„Gazeta de Bistriţa” a fost singura publicaţie din România care a susţinut că acesta este victima unei înscenări sau a unor reglări de conturi şi toată povestea care se învârte în jurul acestei afaceri este o telenovelă de cel mai prost gust. Valeriu Nicolae Predescu, acuzat pentru comiterea a 31 de furturi cu violenţă în fruntea unei fantomatice organizaţii criminale intitulate „Garda”, a fost eliberat, fiind considerat nevinovat. Sigur, Predescu, nu a fost un înger în Germania şi el nu s-a dus acolo să facă pe turistul, dar nemţii nu au putut proba nimic împotriva acestuia.
”Cap de porc” şi seiful
În zilele premergătoare jafului în urma căruia a fost ucis detectivul şef Uwe Pudrtizke, un val de nelinişte cuprinsese landurile Brandeburg, Bavaria şi Hesa, odată ce jafurile comise de bandele de români se înmulţiseră. Din cauza isteriei întreţinută de mass-media, populaţia era îngrijorată, iar poliţia germană părea că este depăşită de amploarea fenomenului. Numai în landul Hesa se comiseseră peste 5000 jafuri, situaţie care au determinat autorităţile locale să înfiinţeze, în cadrul poliţiei, un departament special, denumit ”Karpaten” în scopul menţinerii sub control a fenomenului infracţional care scăpase practic de sub control.
RTL a prezentat în cadrul unei emisiuni, situaţia dintr-un mic sat din landul Hesa, unde într-o perioada de câteva luni se produseseră aproape 100 de spargeri, însoţite de comiterea unor acte de violenţă, potrivit declaraţiei primarului Willi Muller. Un mic comerciant local, Walter Kohlhepp, fusese ”operat” de hoţii bistriţeni de 4 ori, la ultima fiind şi lovit de unul din spărgători. Bandele nu iertau nimic, magazine, oficii poştale, mici sucursale bancare, locuinţe etc. La un moment dat s-a observat tendinţa spărgătorilor de a acţiona în localităţi mici, iar landul Hesa, parţial împădurit le oferea o zonă propice de acţiune.
Situaţia era oarecum asemănătoare în landul Branderburg, unde bandele de români, multe din ele constituite din bistriţeni, constituia pericolul nr.1. Un procuror local, Meyritz, într-o declaraţie făcută cotidianului ”Tagesspiegel” nuanţa oarecum concepţia autorităţilor privind originea spărgătorilor români. Astfel acest spunea referitor la amestecul foştilor securişti că ”…este un lucru de presupus, dar extrem de greu de dovedit”. Procurorul Meyritz a creionat modul de operare a bandelor de români, drept ”profesionist, impertinent şi deosebit de brutal”. Majoritatea jafurilor aveau loc în împrejurimile oraşului Cottbus. ”Der Siegel” relua subiectul mafiei româneşti şi relata despre activităţile criminale a unei bande conduse de un anume Costel, zis ”Cap de porc”. Astfel acesta a reuşit să scape, fiind surprins în timp ce încerca să spargă seiful unui magazin, un tovarăş al acestuia fiind capturat. La momentul respectiv, procedura aplicată de autorităţile germane consta într-o sumară investigare a celor reţinuţi, apoi în baza unei decizii a unei instanţe de judecată aceştia erau expulzaţi. Nenorocirea, constata publicaţia germană, era că aceştia după o anumită perioadă de timp, cu un nou paşaport se reîntorceau în Germania şi îşi reluau activităţile infracţionale. Informaţiile respective au fost furnizate de RTL, în cadrul emisiunii”Extra”.
Lovituri de ”înalt profesionalism”
”Der Spiegel” într-un amplu material publicat în nr. 45/1995, vorbea despre o ”conjuraţie de gangsteri români, numită ”Garda”, controlată, conform investigaţiilor efectuate de Ministerul Justiţiei landului Bavaria, de către ”veterani ai fostei securităţi din Bucureşti, chipurile în complicitate cu ”înalte personalităţi din sistemul judiciar şi legislativ”?!. Aşa-zisa investigaţie a Ministrului Justiţiei din Bavaria mai concluziona că loviturile bandelor de români sunt executate cu un ”înalt profesionalism”. Se vehiculau vechile informaţii că tâlharii sunt recrutaţi după nişte criterii extrem de stricte, urmând un antrenament dur timp de 3 săptămâni unde îşi însuşesc tehnici de luptă corp la corp, proceduri de supravieţuire etc. În final sunt supuşi unui instructaj de către persoane care cunosc perfect Germania, care le indică ţintele spargerilor, procedee a scăpa de sub urmărirea poliţiei etc.
Instructajul ar mai cuprinde modalităţi de reluare a contactelor în situaţia că aceştia se pierd unul de altul. În acest sens fiecare individ ar fi primit un bilet cu un nr. de telefon prin care se restabileşte legătura cu membrii grupului. Toţi spărgătorii acţionează sub identităţi false fabricate la Bucureşti, minimum 20 de identităţi false pentru o persoană şi este dat exemplul unui individ prins de poliţie care a avut 37 de identităţi false şi care conform ”Der Spiegel” ar putea intra în Guiness Book. Ministrul de interne al landului Bavaria, Gunther Beckstein, mai scotea în evidenţă pregătirea perfectă a spărgătorilor români şi concluziona că evident este vorba de ”mâna Securităţii”.
Postul TV RTL a prezenta şi un film cu imagini de pe camerele de supraveghere, unde erau observate persoane mascate cu menţiunea că aceştia ar fi români şi se sublinia timpul scurt a unei spargeri, circa 4 minute. ”Nici o mişcare în plus, uşile sunt sparte cu maşina mergând în marşarier, grilajele metalice sunt îndepărtate în 30 de secunde”.
SRI a refuzat să vorbească cu RTL
Evident că România în baza acestor acuzaţii a încercat să minimalizeze fenomenul dând vina pe grupurile de romi, fie pozând în victimă şi acreditând ideea că anumite partide politice din Germania ar fi interesate de creare a unei imagini proaste a României şi românilor, sau inducând informaţii că nemţii ar refuza cooperarea în problema combaterii infracţionalităţii comise de români sau nu ar fi cerut-o. Mai mult, unele publicaţii româneşti au prezentat o declaraţie a ambasadorului din timpul respectiv de la Bucureşti, dr. Anton Rossbach, cu prilejul unei vizite a unei delegaţii formate din reprezentanţi ai poliţiei germane în România, ca fiind chipurile nişte scuze. Textual, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, dr. Anton Rossbach, spunea: ”Afirmaţiile din relatările adesea anticipative cu privire la participarea autorităţilor româneşti la acţiunile criminale ale acestor bande nu au fost confirmată în cursul acestor discuţii. De asemenea, România şi românii, ca stat şi popor, nu pot fi făcuţi responsabili de faptele unor indivizi izolaţi. Dacă aceasta a fost impresia creată, ne pare rău, dar în acelaşi timp trebuie să ne referim la libertatea unei prese conştiente de responsabilităţile sale”.
Una peste alta, declaraţia ambasadorului german nu însemna scuze şi nici o negare a valuri de infracţiuni comise de români în Germania.
Uneori, parcă inconştiente, nici autorităţile române nu dădeau o mână de ajutor mess-mediei germane, interesată să lămurească valul de infracţionalitate comis de români, din contră. Edificatoare în acest sens sunt aventurile unei echipe de filmare a RTL, căreia SRI i-a refuzat un interviu, iar poliţia a intervenit brutal când echipa de filmare a încercat să filmeze sediul instituţiei. Singurul care a dat o declaraţie postului TV, a fost senatorul Karoly Szabo, UDMR, membru în comisia de control a SRI, care a turnat gaz pe foc, afirmând că nu poate fi exclusă o conlucrare a foştilor securişti cu bandele de tâlhari românii ce făceau ravagii în Germania. Iar rezultatul s-a văzut, concluzia postului public de televiziune german a fost că ”hoţii profesionişti ar fi pregătiţi într-o tabără de pregătire din apropiere de Făgăraş”.
Jaful fatidic
Jaful în urma căruia a fost ucis detectivul şef Uwe Pudritzke, a avut loc în dimineaţa zile de 20 septembrie 1995, Dorin Pop, zis ”Dopu”, făcea parte dintr-o grupare infracţională formată exclusiv din bistriţeni, B.Moloveanu, M. Neamţu, Z.Cornea, nume false pe care le-au declarat aceştia în momentul când au fost capturaţi. Numele lor reale sunt altele. ”Operaţiunea” a început la primele ore ale zilei respective, ”ţinta” fiind un magazin de bijuterii din localitatea Halberstadt. Din punctul de vedere al jefuitorilor lucrurile au decurs conform planului. Au smuls grilajul, au spart vitrina şi au pătruns în incinta acestuia. Au dezactivat sistemul video şi în circa 2-3 minute au pus mâna pe tot ce au putut şi au demarat în trombă cu autoturismul furat folosit la smulgerea grilajului. Dar surpriză, poliţia germană începuse să se dezmeticească şi acţiona cât de cât profesionist. Echipajele poliţiei aflate în alertă au plecat în urmărirea hoţilor. Autoturismul condus de ”Dopu” cu întregul grup de tâlhari la bord a reuşit să părăsească loc. Halbertsadt. În localitatea următoare aflată pe traseul de fugă al infractorilor, Benzingorade, s-o organiza un baraj al poliţiei. Detectivul şef Uwe Pudritzke s-a plasat în centrul barajului, cu autoturismul proprietate personală, un Audi Quatro la piciorul unei pante, cu un fanion roşu în mână semnalizând autovehiculului urmărit să oprească. Era o dimineaţă rece de toamnă cu o ceaţă densă. Maşina hoţilor coborând panta nu a observat în ceaţă autoturismul poliţistului german, lovind-l pe acesta în plin. La următorul baraj, poliţia a reuşit să-i oprească, capturând 4 dintre tâlhari, trei dintre aceştia reuşind să scape. La momentul respectiv în Germania s-a declanşat o amplă operaţiune de urmărire la nivel naţional în vederea capturării tâlharilor.
Dorin Pop a fost condamnat relativ repede, procesul a durat circa doi ani de zile. Sentinţa, posibil să fi fost influenţată şi de decesul fiului şi soţiei poliţistului în condiţii tragice, condamnarea pe viaţă nu a surprins pe nimeni.
Foştii ”tovarăşi” a lui ”Dopu”, ”Giani” şi Ciutu” nu l-au uitat în toţi aceşti ani, au fost printre cei care l-au ajutat pe ”Dopu” să fie transferat pentru a-şi ispăşi condamnarea în România, l-au vizitat periodic la penitenciar şi l-au ajutat cu pachete de mâncare şi cu diferite sume de bani.
Potrivit art. 99 din Noul Cod Penal, Dorin Pop îndeplineşte condiţiile eliberării condiţionate, iar şansa lui de păşi din nou în libertate va depinde de decizia unei instanţe a Judecătoriei Bistriţa.
