Bistrițeanul care a speriat Germania

Dorin Pop zis ”Dopu”, este un bistrițean din primul val de hoți și tâlhari români care au „invadat” Germania după 1990. În anul 1996 a fost condamnat la închisoare pe viață de către Instanța regională din Magdeburg, pentru uciderea detectivului șef Uwe Pudritzke, de 38 de ani în timpul unui jaf comis în localitatea Benzingerade din Saxonia-Anhalt, la data de 20 septembrie 1994. În toamna acestui an, după mai mult de 20 de ani petrecuți în spatele gratiilor, Dorin Pop are toate șansele de a intra în atenția comisiei de eliberări condiționate. Conform art. 99 din Noul Cod Penal, Dorin Pop ar îndeplini condițiile unei asemenea măsuri judiciare, având în vedere în primul rând timpul petrecut în spatele gratiilor, 20 de ani, o perioadă de timp în Germania, ulterior în România, unde a fost transferat la cerere, la penitenciarul Bistrița, unitate cu regim semideschis și deschis.

Alături de alți ”tovarăși”, Dorin Pop, cunoscut sub porecla de ”Dopu”, a făcut parte din primul grup de bistrițeni cu gust de aventură și de îmbogățire care au trecut Oderul înot în toamna anului 1990 pentru a ajunge în Germania Federală, considerată atunci țara tuturor posibilităților. Unii din acești aventurieri au avut noroc, după comiterea unor furturi și tâlhării în Germania, au ajuns să strângă sume însemnate de bani, iar prin spălarea lor în afaceri legale în România, pozează astăzi în mari oameni de afaceri ”respectabili”, cu condiția ca să nu fie întrebați despre modul în care au făcut rost de banii respectivi, iar alții prin intrarea în politică se erijează în mari democrați, unii dintre ei ajungând la posturi însemnate în administrație.

În anii 90, Germania Federală, după căderea Zidului Berlinului și unificarea cu RDG, era supusă unei adevărate agresiuni atipice din partea bandelor de români ajunse acolo cu un singur gând, să facă rost cât mai iute de bani fără a munci.

Au început cu alba-neagra

Încurajați de ineficiența crasă a poliției germane, cu scuza că polițiștii germani nu fuseseră pregătiți pentru a lupta cu acest gen de infracțiuni, hoți și tâlharii bistrițeni au trecut la o nouă etapă, de la practicarea jocului de alba-neagra, o înșelătorie pe față în care se miza pe naivitatea oamenilor, la acțiuni în cadrul unor adevărate grupuri criminale, acțiuni derulate cu o violență ieșită din comun. Atacau ziua în amiaza-mare, magazine de bijuterii, de aparatură electrocasnică prin forțarea intrării în acestea, spargerea vitrinelor, smulgerea ușilor cu ajutorul unor cabluri legate de autoturisme furate. Cu fețele acoperite de cagule puneau mâna pe tot ceea ce le cădea în mână, dispărând în câteva minute de la locul faptei. Înregistrările video de slabă calitate nu ofereau nici un indiciu privind identitatea tâlharilor, aceștia reușind de fiecare dată să dispară fără urmă.

Depășite de fenomenul infracțional, negăsind altă explicație a acestui lucru autoritățile germane au emis ipoteza că sunt în fața unei operațiuni pusă la cale de statul român, prin anumite servicii secrete, Guvern și chiar Poliția Română. Nimic mai fals, erau doar grupuri de tineri aventurieri, scăpați de constrângerile regimului comunist și care acționau în consecință, cu dorința de a face rost de bani, indiferent prin ce fel de mijloace. Sub acoperirea anonimatului, a unor identități și biografii false alcătuite ad-hoc, atrași de mirajul și luxul occidentului acționau cu un curaj ieșit din comun, într-un mod care inducea ideea de profesionalism.

Jaf ca în filme

Ideea că tâlharii români ar fi putut face parte dintr-un plan al Guvernului român a prins și a luat amploare de la o întâmplare petrecută într-un sat din Bavaria. O bandă formată din trei hoți români proveniți din Bistrița a dat o spargere la o mica sucursală bancară de unde au sustras o casă de bani. După o urmărire ca în filmele de doi bani americane, grupul de hoți a reușit să se ascundă pe un teren cultivat cu porumb. Poliția germană a înconjurat terenul respectiv dar nu a reușit să-i captureze pe hoți. În disperare de cauză s-a recurs la o metodă mai puțin obișnuită, polițiștii l-au convins pe fermierul neamț să-și recolteze porumbul înainte de termen pentru a-i localiza pe infractori. S-a reușit astfel ca unul din hoți să fie capturat, ceilalți doi reușind să dispară.

În cursul anchetei extrem de severe la care a fost supus, dându-și o identitate falsă, acesta ca să-și ușureze într-un fel situația a inventat o poveste, chipurile ca el nu este un hoț obișnuit, că acționează la ”ordinul și pentru Guvernul României”, că anterior a fost antrenat într-o tabără specială paramilitară undeva într-o locație din Carpații României. Pentru ca masa să fie bogată, plin de imaginație, individul în cauză a mai relatat serviciilor secrete germane, BND, care intraseră pe fir, că pregătirea se face prin mai multe module intensive, cu o durată de câteva săptămâni. După absolvirea acestor ”cursuri”, ”absolvenții” primesc fiecare câte un pașaport fals, emise de organele de stat ale Guvernului României și sunt trimiși în Germania pentru a destabiliza țara, prin comiterea de furturi și tâlhării.

Marea ”operațiune” pusă la cale de serviciile secrete românești

Toată această operațiune ar avea drept scop aducerea în România a unor sume mari de bani, necesari activităților desfășurate de către serviciile secrete. Presa din România involuntar sau nu, alimenta într-un fel ceea ce obțineau serviciile secrete și poliția germană prin interogarea hoților capturați, fără o minimă verificare a informațiilor obținute, care relatau ofițerilor de informații germani cele mai neverosimile informații pentru a-și ascunde faptele, prin apariția unor interviuri ale unor foști securiști.

Incredibil, dar adevărat cum ar spune cineva, nemții au ”pus botul” la aceste informații abracadabrante , inițial marea ”operațiune” pusă la cale de serviciile secrete românești, a fost dezvăluită într-un articol de primă pagină în cotidianul Bild. ”Povestea” părea în prima fază că nu a prins, dar, surpriză, la 14 noiembrie1994, postul de televiziune Bayern 3, în prime time, a dedicat o întreagă emisiune acestui subiect.

Mai mult, au fost dezvăluite informații că întreaga ”problemă” a ajuns la cancelarul federal, la Helmuth Kohl, care ar fi fost ”extrem de indignat de complicitatea autorităților române”, că este ”un caz extrem de grav de atingere a intereselor Germaniei”. Întreaga ”poveste” a luat o asemenea dimensiune încât s-a anulat o vizită a președintelui României, Ion Iliescu în Germania. Ziarele germane titrau pe prima pagină articole de genul că ”Helmuth Kohl nu este Bill Clinton”, iar tot lobby-ul făcut de diplomația românească în RFG ar fi un fiasco total. Se mai specula pe faptul că toate persoanele pro Ion Iliescu din Germania, nu au acces în cercurile politice înalte de la Bonn, pentru a realiza o îmbunătățire a relațiilor dintre Germania și România.

Ofițeri sub acoperire la Bonn

Cireașa pe tort a fost pusă de o informație vehiculată în principalele cotidiene germane, conform cărora RFG va cere expulzare și declararea ca ”persona non grata” a 36 de diplomați români de la Ambasada României din Bonn, acuzați că sunt ofițeri sub acoperire ai principalelor servicii secrete ale României, SRI și SIE și că desfășoară activități neconforme cu statutul lor de diplomați. Fapt care în final nu s-a mai produs. Se părea că lucrurile dăduseră în clocot de-a dreptul, autoritățile germane intenționau și erau decise să adopte și alte măsuri extrem de dure. Se vorbea insistent la timpul respectiv de o înăsprire fără precedent a regimului acordării vizelor pentru români, iar unele informații care circulau vehiculau cifra de 90%, procentul de respingere a cererilor de viză. Se ajunsese la o situație aproape de îngheț, niciodată întâlnită în istoria relațiilor româno-germane, se atinsese un prag critic, cu influențe bineînțeles, negative asupra investițiilor de capital german în România, dar și a turismului german derulat de tour operatorii germani în România.

Dar cel mai grav părea să atârne poziția Germaniei împotriva primirii României în NATO și UE. În privința NATO, nu nemții erau la butoane, acestea erau controlate de americanii, dar în privința aderării la UE, Germania avea cel mai greu cuvânt de spus.

În general aceasta era situația în Germania, când la data de 20 septembrie 1994, a avut loc jaful pus la cale de gruparea de tâlhari bistrițeni din care făcea parte și Dorin Pop, zis ”Dopu” și în urma căruia autoturismul condus de acesta la ucis pe detectivul șef Uwe Pudritzke.

Printr-un concurs de împrejurări nefast, la o zi după decesul polițistului german omorât de Dorin Pop, fiul acestuia, adolescent, sub șocul morții tatălui său, a ingerat anumite substanțe toxice, murind la scurt timp, iar soția polițistului, în urma pierderii soțului și a fiului a făcut un atac de cord, decedând și ea în urma tragicelor evenimente.

Va urma