Un bărbat din Bistrița a fost accidentat, vineri seara, de un autoturism, în timp ce ar fi traversat strada la culoarea roșie a semaforului. Bărbatul a fost transportat la spital.

În această seară, a avut loc un accident rutier pe Calea Moldovei din municipiul Bistrița, un bărbat de 44 de ani fiind lovit de un autoturism. Bărbatul a traversat în timp ce semaforul ar fi arătat culoarea roșie pentru pietoni.

La locul accidentului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud.

„La locul accidentului, echipajul B2 SAJ a găsit o victima de sex masculin în vârstă de 44 ani, pieton lovit de mașină, conștient, cu multiple traumatisme. A fost stabilizat și transportat la UPU Bistrița pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, a transmis Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii cerctează împrejurările în care s-a produs accidentul.

„În această seară, polițiștii Biroului Rutier au intervenit pentru efectuarea de cercetări în vederea stabilirii cauzei și a împrejurărilor exacte în care a avut loc un accident rutier. 

În municipiul Bistrița, un bărbat de 45 de ani, din localitate, pieton, a fost accidentat de un autoturism care circula pe strada Calea Moldovei, pe direcția Bistrița-Livezile și care era condus de un tânăr de 19 ani, din Ilva Mică. Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Se efectuează cercetări, iar la finalizarea acestora se va stabili cu exactitate cauza si împrejurările exacte”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.