Un bărbat, de 44 de ani,  pe numele căruia autorităţile germane au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de trafic ilicit cu stupefiante în cantitate semnificativă, a fost depistat de polițiști.

 

Ieri, 24 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat un bărbat, de 44 de ani, din Bistrița, care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Germania, au emis un mandat european de arestare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit cu stupefiante în cantitate semnificativă, pe teritoriul Germaniei.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Acesta a fost prezentat Curţii de Apel Cluj, care a emis împotriva acestuia mandat de arestare pentru 30 de zile și a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bistriţa-Năsăud, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile germane.

 

Este vorba mai precis despre Harald Socoleanu.

„Admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis la data de 19 septembrie 2017, de către Procuratura Nurnberg – Furth, prim – procuror A. H., în dosar nr. 355 Js 20314/17, privind pe persoana solicitată S. (fost B.) H. şi, în consecinţă:

În baza art. 103 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată prin Legea 300/2013, dispune luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate S. (fost B.) H. pe o durată de 30 zile, începând cu data 24 octombrie 2017 şi până la data de 22 noiembrie 2017.

Dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată S. (fost B.) H. Constată că persoana solicitată S. (fost B.) H. a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art.103 alin. 5 din Legea 302/2004 republicată şi modificată prin Legea 300/2013.

În baza art. 103 alin.6 din Legea nr.302/2004 republicată şi modificată prin Legea 300/2013, dispune predarea persoanei solicitate S. (fost B.) H. către autorităţile judiciare din Germania.

În baza art. 97 alin.2 din Legea nr. 302/2004 şi modif. prin Legea 300/2013, cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

Constată că persoana solicitată S. (fost B.) H. a fost reţinută în data de 24 octombrie 2017, ora 12:30 şi până la data de 25 octombrie 2017, ora 12:30.

În baza art.87 din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată prin Legea 300/2013 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin. 1 C.pr.pen. stabileşte onorariu pentru apărător din oficiu, av. Ş. R., suma de 420 lei, ce se va achită din FMJ. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2017, în prezenţa persoanei solicitate”, este decizia Curţii de Apel Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.