Patriarhia Română a criticat dur într-un comunicat de presă comportamentul partidului extremist AUR, despre care spune că reprezintă ”confiscarea politico-ideologică a credinței și deformarea acesteia prin instrumentalizare”. Este a doua poziționare critică a BOR față de AUR în decurs de o săptămână și vine după ce liderul AUR George Simion a respins primul comunicat al Bisericii, spunând că nu a fost unul oficial și că nu s-ar fi referit la partidul său.

”Creștinismul autentic asimilat, exprimat într-un mod de viață fondat pe o gândire luminată de cuvintele lui Hristos și hrănită de cunoaștere, nu parazitată de ignoranță, lene intelectuală și spirituală, sau întunecată de umbrele ideologiilor politice și ale patologiilor credinței de tip magic (bigotismul, formalismul religios, ritualismul sterp), acest creștinism sănătos care celebrează alteritatea prin respect acordat celuilalt, nu se exprimă niciodată obraznic, agresiv și agramat de la înălțimea unui reper public”, arată Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

”Alternativele hâde la această manifestare publică a credinței reale exprimă doar surogate de creștinism confiscat politic și ideologic, de care Biserica se dezice ferm”, se mai arată în comunicat.

”Biserica se dezice, la fel de ferm, de orice apologie iresponsabilă făcută exponenților unor regimuri politice dictatoriale din trecut sau din prezent, indiferent de faptul că aceștia au mimat sau mimează public creștinismul, concomitent cu acte grave de opresiune sau încălcare a principiilor unei societăți democratice și reverențioase față de valorile creștine pe care s-a edificat”, mai transmite BOR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.