Ultima găselniţă a executivului în materie de băgat mâna în buzunarul cetăţeanului şi în acelaşi timp de a-l pune la cură de slăbire prin alergare de la o instituţie la alta pentru depunere de diferite declaraţii, este sistemul de impozitare al contractelor de cesiune a drepturilor de autor.

Conform gandul.info, 500.000 de angajaţi din România care sunt plătiţi exclusiv sau şi prin contracte de drepturi de autor trebuie să depună, până pe 25 august, declaraţii individuale privind venitul încasat în iulie, atât la casele judeţene de pensii, la cele de sănătate, cât şi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Nici statul, nici experţii fiscali şi nici contribuabilii însă nu ştiu exact cum va avea loc procesul de depunere a declaraţiilor sau a plăţilor aferente acestora.

Deşi legea a intrat în vigoare de la 1 iulie, Guvernul a făcut publice normele metodologice abia la finele lunii trecute.

"Beneficiarii trebuie să depună, personal, aceste declaraţii, în fiecare lună, la autorităţile respective. Legea este foarte clară. În cazul veniturilor obţinute prin contracte de drepturi de autor, angajatul, beneficiarul este cel care depune declaraţiile. Mai mult decât atât, tot el este cel care le şi plăteşte, adică în momentul depunerii declaraţiei trebuie să meargă cu bani la el pentru a face plata pe loc", a declarat pentru Gândul Luminiţa Ristea, managing partner Nexia International.

 

sursa: gandul.info

 

Eugen Farcaşiu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.