Tembo, zambianul de la Astra trecut pe lista de achiziţii a Stelei, era acum un an titular la Basel, dar o remarcă a antrenorului l-a făcut să ceară rezilierea contractului şi aşa a ajuns în România.
Fwayo Tembo e una dintre surprizele acestei ediţii din Liga 1. Zambianul a apărut la Astra în ultimul sfert de oră al meciului cu Dinamo, din urmă cu cinci săptămîni, şi a transformat penalty-ul cu care echipa lui Mulţescu i-au bătut pe "cîini".
Au urmat încă două goluri şi o pasă decisivă, în total are trei goluri şi un assist în numai cinci apariţii şi contribuţia lui a dus-o pe Astra pe podiumul clasamentului. Becali l-a menţionat pe african după victoria cu CFR Cluj: "Mai iau jucători în iarna asta doar dacă mai vrea Reghecampf, dar mie îmi place Tembo, l-aş aduce să joace al doilea vîrf, în spatele lui Rusescu".
Jignit pe teren Zambianul l-a impresionat pe Gigi cu golul pe care l-a marcat în etapa trecută, la 1-1 cu Vaslui, dar povestea transferului său în România indică şi ea potenţialul pe care îl are Fwayo. La mijlocul lui 2010, el a fost luat de Basel de la Etoile du Sahel cu 1,2 milioane de euro şi a fost imediat folosit de campioana Elveţiei, chiar dacă avea 21 de ani şi era nou-venit. A bifat pînă în vara anului următor 30 de meciuri pentru Basel doar în campionat, plus prezenţe în Champions League.
După care, brusc, s-a întors gratis în Tunisia, de unde fusese luat. Ce s-a întîmplat? Tembo a părăsit Elveţia ca să evite un megascandal. El le-a povestit colegilor de la Astra: "În timpul unei şedinţe de pregătire, antrenorul i-a spus unui colaborator "Dă maimuţa asta jos din copac!", referindu-se la mine!".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.