Un bărbat din Bistrița a fost arestat preventiv, din cauză că nu a respectat hotărârile judecătorești. Bistrițeanul a fost încarcerat în arestul IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare, luni 22 iulie, un mandat de arestare preventivă emis pe o perioadă de 30 de zile de către Judecătoria Bistrița, împotriva unui bărbat de 62 de ani, din municipiu.

Cel în cauză este cercetat pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești și a fost încarcerat  în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud.  

Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, bărbatul este trimis în judecată pentru violență în familie, după ce și-a agresat soția. În plus, femeia a obținut de la instanță și un ordin de protecție, care însă nu a fost respectat de bărbat, și se pare că nu o dată. Drept urmare, polițiștii au decis să îl trimită după gratii pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.