Polițiștii Biroului Rutier, pompierii militari din cadrul Detașamentului Bistrița și un echipaj SAJ au intervenit duminică seara la un accident rutier, produs în zona unei stații peco din municipiul Bistrița și soldat cu rănirea a două persoane.

Conform primelor verificări efectuate de polițiști la fața locului, o femeie de 41 de ani din Bistrița Bârgăului, în timp ce conducea un  autoturism, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu o pompă de alimentare cu carburant din benzinăria Ozana.

În urma accidentului, conducătoarea auto și un pasager au fost răniți și transportați la spital, ambii cu fracturi la nivelul membrelor inferioare. 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul indicat a fost 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către Biroul Rutier, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.