Bărbatul care i-a vândut droguri, într-o parcare din Turda, traficantului Rareș Căilean, a fost trimis în judecată în septembrie anul trecut. Procesul pe fond a început abia în martie anul acesta după ce instanța a finalizat verificarea legalității rechizitoriului.

Pe Claudiu Constantinescu, procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud au pus ochii încă din august 2021, când a fost înregistrat în timp ce îi vindea lui Rareș Căilean, într-o parcare din Turda, 4 kg de sare de baie. Pentru această cantitate de drog, Constantinescu a primit 20.000 lei.

La acea vreme, Căilean era însoțit de Rusu Cristinel, iar la întoarcerea din Turda, cei doi au fost opriți de polițiști în Beclean, drogurile fiind descoperite în mașină.

În fața anchetatorilor, Căilean și Rusu au încercat să scape, spunând că în Dej au luat un tânăr la ocazie, care ar fi coborât în apropiere de Reteag. Acesta ar fi avut cele două pungi, și stând pe bancheta din spate le-ar fi pus sub unul din scaunele din față.

Minciuna nu a ținut, fiindcă polițiștii au verificat această variantă și au ajuns la concluzia că din spate pungile nu puteau fi împinse sub scaunul din față întrucât lipsea spațiul necesar. Mai mult decât atât, anchetatorii au prelevat amprente de pe pungile respective și acestea au coincis cu cele ale lui Căilean.

Potrivit anchetatorilor, Căilean avea de gând să vândă substanțele interzise, de pe urma cărora ar fi urmat să obțină circa 200.000 de lei (50 lei/gr), deci de 10 ori mai mult decât a “investit”. Nu a mai apucat să facă asta și astfel a ajuns “dând cu subsemnatul” în fața procurorilor.

Marfă după gustul propriu și al clienților

Pentru că inițial nu se știa despre cine este vorba, procurorii antimafia au descins la locuința lui Constantinescu abia după câteva luni bune, la finele lui aprilie 2022. În urma perchezițiilor, anchetatorii au identificat , într-un ghiozdan aflat în locuința prietenei lui Constantinescu, mai multe tipuri de droguri: cocaină, un amestec de cocaină cu cofeină, Tetrahydrocannabinol (THC), Alprazolam – antidepresiv, cunoscut și sub denumirea de Xanax, utilizat pentru tratamentul anxietății și care figurează pe lista drogurilor de mare risc-, și un amestec de cocaină cu Levamisol, dar și sare de baie.

Anchetatorii au aflat că bărbatul vindea consumatorilor de droguri cocaina cu 350 – 400 lei/gram, iar sarea de baie cu 30-50 lei/gram.

„(…) s-a arătat că din declarația martorei XX rezultă următoarele: inculpatul a lăsat acest ghiozdan la locuința sa în 25.04.2022; inculpatul venea la locuința sa periodic, având în acest ghiozdan drogul de mare risc cocaină dar și substanța cu efecte psihoactive denumită «sare»; atât drogul cât și substanța psihoactivă erau deja porționate în plicuri de către inculpat, însă în unele situații acesta a porționat și pus în plicuri aceste substanțe chiar la locuința martorei; inculpatul discuta telefonic cu ajutorul aplicației whatsapp cu diferite persoane cu care apoi se întâlnea fie în fața blocului unde locuiește martora, fie în alte locații din oraș și le vindea acestora drogul de mare risc cocaină cu suma de 350-400 de lei/gram și substanța cu efecte psihoactive denumită «sare» cu suma de 30-50 de lei / gram; în câteva rânduri inculpatul a consumat la locuința sa drogul de risc cocaina”, au reținut procurorii în rechizitoriu.

În urma perchezițiilor, pe 30 aprilie 2022, Constantinescu a fost arestat preventiv, măsura fiind menținută și în prezent.

Legat ombilical de Căilean

Bineînțeles, Claudiu Constantinescu nu a recunoscut faptele imputate de către procurori.

“Astfel, cu privire la infracțiunea de efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive–faptă prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 41 C.pen., inculpatul nu a dorit să dea declarație. S-a arătat că săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpat rezultă din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile numiților Căilean Rareș și Rusu Cristian, din procesele-verbale întocmite cu ocazia prinderii în flagrant a ultimilor doi, din rapoartele de constatare tehnico-științifică, din procesul-verbal de transcriere a imaginilor surprinse la momentul efectuării tranzacției dintre inculpat și numitul Căilean Rareș în municipiul Turda, în parcarea stației de carburant ”Rompetrol” din (…) (vis-a-vis de hotelul Sun Garden).

În plus, s-a arătat că din datele extrase în urma percheziției informatice – (…) rezultă comunicarea inculpatului cu numitul Căilean Rareș în data de 10.01.2021. De asemenea, faptul că inculpatul comercializa substanțe psihoactive rezultă și din datele extrase în urma percheziției informatice – (…).

Chiar dacă nu s-a dispus extinderea cercetărilor pentru tranzacțiile care rezultă din aceste date, ele demonstrează participarea inculpatului la astfel de tranzacții”, au menționat anchetatorii.

Vindea și cocaină

În ceea ce privește cocaina găsită la percheziții, Constantinescu susține că era pentru consum propriu. Procurorii însă, nu l-au crezut pe cuvânt.

“Cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 C.pen., inculpatul a precizat că nu este vinovat și că doar a deținut acest drog pentru consum propriu.

S-a arătat că această apărare a inculpatului nu poate fi primită, întrucât este demontată de probele administrate în cauză. Astfel, cu ocazia percheziției la locuința inculpatului s-a găsit cantitatea de 34,6 grame pulbere care conține cocaină cu cofeină și un cântar electronic de precizie de culoare negru cu gri având inscripția care prezintă urme de substanță albă în care s-au pus în evidență cocaină cu cofeină), dar și un număr mare de pliculețe din plastic cu închidere tip zip-lock (peste 100 astfel de pliculețe). Rezultă astfel că această cantitate de cocaină era deținută de inculpat pentru a fi vândută. Aceasta pentru că este prea mare cantitatea pentru a fi destinată exclusiv consumului inculpatului; cântarul și pliculețele găsite demonstrează că inculpatul porționa cantitatea de cocaină, o ambala în pliculețe și o vindea – aspecte care se coroborează cu declarația martorei. În situația în care inculpatul consuma drogul nu era necesar să îl ambaleze în pliculețe.

De asemenea, faptul că inculpatul se ocupa cu traficul de droguri rezultă din datele extrase în urma percheziției informatice – (…), din care rezultă că inculpatul vindea unor terțe persoane droguri obținând importante sume de bani.

Chiar dacă nu s-a dispus extinderea cercetărilor pentru tranzacțiile care rezultă din aceste date, ele demonstrează participarea inculpatului la tranzacții cu droguri.

S-a arătat că în ceea ce privește pastilele de Xanax găsite la percheziția domiciliară, inculpatul a precizat că le-a cumpărat pentru bunica sa, depunând în acest sens înscrisuri medicale. Din examinarea acestor înscrisuri rezultă că prescripția medicală pentru bunica inculpatului este din luna mai 2022, în condițiile în care aceste pastile au fost ridicate de la locuința inculpatului la data de 29.04.2022. În plus, din convorbirile telefonice interceptate în cauză (…) rezultă că inculpatul a procurat astfel de pastile pentru o doamnă, la cererea acesteia, nefiind procurate pe bază de prescripție medicală emisă doamnei în cauză. În plus, din limbajul folosit de inculpat și persoana de sex feminin în comunicare rezultă cu certitudine că interlocutoarea inculpatului nu era bunica acestuia în condițiile în care inculpatului îi spune acesteia că «îi dă doi pumni în cap» pentru că îl «sună iar pe telefon să îi ceară Xanax» și o înjură pe aceasta. S-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă astfel fără dubii săvârșirea de către inculpatul Constantinescu Claudiu a faptelor reținute în sarcina acestuia, cu forma de vinovăție cerută de lege”, auarătat procurorii.

Judecata pe fond a început abia în luna martie, astfel că în dosar au avut loc doar două termene, cel de-al treilea fiind stabilit luna aceasta, când instanța a decis să audieze o serie de martori în cauză.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.