Un bărbat a ajuns azi-noapte la spital după ce a fost implicat într-un accident pe DJ 172G, între Chiraleș și Feleac. Acesta a fost prins sub un autovehicul care s-a răsturnat în afara carosabilului.

La locul accidentului au intervenit un echipaj de descarcerare și două echipaje SMURD.

Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării o singură victimă de sex masculin, in stare de semiinconștientă, în exteriorul autoturismului, prinsă sub mașină.

Bărbatul in vârstă de aproximativ 63 de ani a fost extras și preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Prezenta politraumatisme și după stabilizare a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite„, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii prezenți la locul accidentului au constatat că șoferul autovehiculului era beat criță și fără permis. În plus, după producerea accidentului a fugit de la fața locului.

„Din primele verificări efectuate, un bărbat de 34 de ani, din Chiraleș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Feleac, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns într-un șanț. După producerea accidentului, conducătorul auto a plecat de la fața locului.

Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager, un bărbat de 63 de ani din Lunca care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că autoturismul implicat nu figurează ca fiind înmatriculat, iar conducătorul auto nu deține permis de conducere. Acesta a fost căutat de polițiști și depistat pe raza localității Enciu. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.