La o partidă de vânătoare organizată legal pe raza localității Lăpușul Românesc, un bărbat a fost împușcat mortal sâmbătă din greșeală, de unul dintre colegii săi, informează Agerpres.

„Accidentul mortal a avut loc la o partidă de vânătoare de mistreți desfășurată în vecinătatea localității Lăpușul Românesc. Bărbatul în vârstă de 63 de ani, Gheorghe Buda, se afla împreună cu alte persoane într-o acțiune autorizată. Trupul acestuia a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei” a spus Florentina Meteș.

Surse din cadrul anchetei au mai precizat că bărbatul care a stat ascuns într-o tufă ar fi fost împușcat de unul dintre colegii săi de vânătoare, Ioan Turcu, comandantul Unității de Jandarmi din orașul Târgu Lăpuș. Acesta ar fi tras un foc de armă în direcția tufișurilor când a sesizat o mișcare ușoară, crezând că acolo ar fi porci mistreți.

Accidentul a fost semnalat la numărul unic 112, iar echipajul al serviciului Județean de Ambulanță sosit la locul tragediei a constatat decesul bărbatului. Partida de vânătoare pe fondul de vânătoare din Lăpușul Românesc era autorizată, iar bărbatul accidentat mortal deținea arma în condiții legale.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș a mai precizat că un procuror aflat la locul accidentului sprijină polițiștii în continuarea cercetării cazului.

Victima, Gheorghe Buda, era proprietarul unei firme de construcții implicate în ridicarea unor lăcașe de cult din județ, printre acestea aflându-se și Catedrala Episcopală Sf. Treime din municipiul Baia Mare.

1 COMENTARIU

  1. Pai, tot felul de „na.rozi” … indiferent ca-s proveniti din sistemul militar sau ba, care au accesat spre aceasta „indeletnicire” fara scoala si fara calificare corespunzatoare in domeniu .
    Una este folosirea armelor militare ( in poligonul de tragere in mod supravegheat ) si alta-i cu armele de vanatoare, unde singurul „supraveghetor” este doar administratorul fondurilor de vanatoare , care la randul sau si acela-i fara pregatire corespunzatoare in acest domeniu … S-apoi, ce-i daca ” este sau a fost colonel in jandarmerie ” … ca sunt destui cu grade militare si lucreaza in administratie , n-au nici o legatura cu calitatea de militar si habar n-au de manuirea armelor de foc … Sunt destui care se ocupa de „izmene” si de „papica”… sau alte servicii de logistica militara, care au o pregatire militara doar pe hartie.
    Actualmente, cursurile de formare ca membrii vanatori, cat si cele de arme si munitii… sunt atat de superficiale, incat efectiv sunt facute doar sa aduca banii celor care pe diferite cai ” smecheresti” … s-au autorizat . Dupa terminarea cursurilor de manuirea armelor de exemplu, in poligoane se efectueaza doar o singura tragere ” de initiere ” cu pusca ori cu pistolul ( pentru cei care solicita astfel de de autorizare) si unde instructorii de cele mai multe ori, sunt civili calificati simplist si superficial .
    Ar trebui sa fie obligate toate societatile de vanatoare :
    1/. Sa aiba obligatoriu Poligoane proprii de antrenament in manuirea armelor de vanatoare, pentru membrii proprii si contracost pentru ceilalti dinafara si unde sa fie obligatorie participarea tuturor la cel putin 5 cinci sedinte de tragere si antrenament , inaintea fiecarui sezon de vanatoare , unde sa invete:
    – cum sa manuiasca armele de vanatoare , pentru fiecare categore de vanat , supravegheati calificat de „instructori (militari ) de arme si munitie in domeniul cinegetic „;
    – sa cunoasca componenta armelor de vanatoare si sistemele de siguranta a acestora ;
    – cum se poarta armele intre sedintele de exercitare a vanatorii, cum se incarca si se descarca dupa terminarea fiecarei sedinte si/sau loc de exercitare a vanatorii ;
    – cum se identifica vanatul in teren si ce trebuie sa faca vanatorul inainte de a trage cu arma pe care o are ;
    – si cate si mai cate… pe care de cele mai multe ori, vanatorii nu le stiu… pentru ca nu au facut astfel de antrenamente … deoarece administratorii fondurilor de vanatoare, nu permit exercitarea focului de arma pentru antrenament, deoarece „deranjeaza vanatul ” care-i „paraseste lui fondul si fuge pe alte fonduri”… si el nu mai are cum sa „faca bani „… ( stiti bine ca 80% din vanat se da pe bani cu autorizatie individuala ) ;
    2/. Sa isi angajeze „instructori de arme di munitii ” din randul fostilor militari si politzisti ori jandarmi de cariera militara ,rezervisti si care la randul lor, sunt vanatori cu experienta in acest domeniu , ca nu seamana instructia militara din poligoane cu cea din terenurile si fondurile de vanatoare .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.