
Un bărbat din cartierul bistrițean Viișoara s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins beat criță la volan. Valoarea indicată de etilotest a fost una uriașă.
În timp ce luni se deplasa cu autoturismul pe Drumul Național 17, prin Șieu-Măgheruș, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost oprit de polițiști, pentru control.
„În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului a rezultat valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.