Un bărbat de 29 de ani, cercetat pentru proxenetism și tentativă la infracțiunea de șantaj În Italia, pe numele căruia autorităţile din peninsulă au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

Miercuri, 17 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat un bărbat de 29 de ani din Reteag, comuna Petru-Rareș, urmărit internațional.

Pe numele bărbatului, autoritățile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de exploatarea a activității de prostituție (proxenetism) și tentativă de estorcare (tentativă de șantaj), pe teritoriul Italiei.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care a emis ordonanță de reținere pentru 24 ore, iar la data de 18 ianuarie, Curtea de Apel Cluj a dispus împotriva acestuia arestarea provizorie în vederea predării către autoritățile din Italia.

1 COMENTARIU

  1. Arestarea bărbatului acuzat de proxenetism și șantaj în Italia este un pas pozitiv în combaterea infracțiunilor grave. Colaborarea internațională a polițiștilor din Bistrița-Năsăud cu autoritățile italiene demonstrează eficiența cooperării în astfel de cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.