Un bărbat din Budacu de Jos a fost reținut pentru 24 de ore, din cauză că și-a agresat fiul cu o secure. Tânărul a ajuns la spital, iar tatăl riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile. În plus, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit, duminică, la un scandal sesizat prin 112, izbucnit în localitatea Budacu de Jos.

La fața locului, în urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 47 de ani de ani, din localitatea, în timp ce se afla la domiciliu, și-ar fi agresat fiul, lovindu-l cu o secure în zona antebrațului. Fiul, un tânăr de 22 de ani, a fost rănit, fiind transportat la spital„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au emis împotriva tatălui un ordin de protecție provizoriu.

Totodată, bărbatul de 47 de ani a fost reținut de polițiști, pentru o perioadă de 24 ore. În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 zile.

Cercetările continuă de către polițiști, în cadrul unui dosar penal pentru violență în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.