Un bărbat din Neamț a fost reținut, joi, de polițiștii bistrițeni, după ce au descoperit că acesta a emis în fals de pe contul său de utilizator SUMAL 2.0 un aviz de însoțire a unei cantități de material lemnos, fără ca marfa să existe în realitate. Bărbatul a fost depistat în localitatea Livezile, cu autoutilitara goală.

În urma probatoriului administrat într-un doar penal deschis sub aspectul infracțiunii de fals informatic, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 52 de ani, din județul Neamț. În prezent, bărbatul se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

În fapt, bărbatul, angajat al unei societăți cu sediul în județul Neamț, ar fi emis, în fals, de pe contul său de utilizator SUMAL 2.0, un aviz de însoțire a materialului lemnos. Avizul a fost emis pentru transportul cantității de 5,141 mc cherestea rășinoase, din localitatea Jibou, județul Sălaj, în localitatea Borca, județul Neamț, cu o autoutilitară. Ulterior, acesta ar fi preluat avizul de însoțire pe contul său de transportator profesionist și s-ar fi deplasat cu autoutilitara spre județul Neamț.

Bărbatul a fost oprit pentru control pe Drumul Național 17,  în localitatea Livezile, iar polițiștii au constatat că în compartimentul destinat încărcării nu există material lemnos, avizul fiind emis pentru un transport fictiv, în vederea creșterii stocului depozitului societății destinatare, corelat cu scăderea stocului societății emitente.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.